Răzvan Roşu s-a născut la data de 1 decembrie 1990 şi este absolvent al Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca și al Universității Friedrich Schiller din Jena, Germania.
Deşi tânăr, are graiul aşezat şi tihnit asemenea unui înţelept. Poartă cu mândrie straie populare, indiferent de-i sărbătoare sau o zi ca toate celelalte. Această imagine aduce cu ea glasul străbunilor lui, glas ce răzbate prin spaţiu şi timp, cerându-şi dreptul la neuitare şi ascultare. Răzvan îl aude, pentru că ştie să asculte. Măreţia simplităţii lui, mă duce cu gândul la moţul din vârful Apusenilor, care departe de lumea tot mai complicată, de-acolo din înalt, respiră Dumnezeirea sub nemărginirea Cerului.
Răzvan este prunc de moţi din satul Marna. A luat-o de jos, mânat de o pasiune de nestăvilit pentru autentic şi arhaic, sădită cu grijă în sufletul lui, încă de mic copil. Nimic nu-l poate opri, nici un compromis nu-l poate abate de la drumul lui drept. Oameni ca el trebuie preţuiţi ca pe nişte nestemate, din ce în ce mai rare, pentru că ei sunt cei ce înalţă adâncul glas străbun, până la inima omului de azi, tocmai pentru ca el să nu rătăcească pe căi pustii ce duc nicăieri. Ei sunt cei care creează punţi între: a fost, este şi va fi.
Cum ai ajuns să studiezi etnologia? De unde și când a apărut această pasiune? Cum ai descoperit-o? Sau ea te-a descoperit pe tine?
S-ar putea spune și așa, că etnologia m-a descoperit pe mine. Interesul meu pentru acest domeniu a apărut încă din copilărie, în urma poveștilor pe care le auzeam de la bunicul meu despre copilăria dumnealui și viața grea pe care o duceau oamenii pe vremuri. M-a fascinat atât de mult modul în care povestea și știa să pună în contextul potrivit evenimentele din trecut, încât am dorit să cunosc mai mult despre acest subiect. Astfel, pe când eram la liceu, eu deja știam foarte clar că vreau să merg pe această cale: să studiez istoria, folclorul și, în general, tot ce ținea de trecutul oamenilor de la sate. După finalizarea liceului, am hotărât să studiez la Cluj, unde am terminat la secția de Etnologie din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș Bolyai. Mulți mi-au spus că nu „o să am după ce să beau apă” dacă o să termin această facultate, dar mi-am asumat riscul. Dacă ar fi să trag o linie, până acum, pot să zic că nu am rămas tare însetat.
Care sunt preocupările tale de bază și cele adiacente?
Poi preocuparea mea principală este cea de antropolog. În ultimii zece ani am reușit să întreprind numeroase cercetări de teren, în diverse locuri din Translvania, dar și în alte țări din Europa Centrală și de Sud-Est. În prezent mă concentrez pe partea de valorificare a acestor materiale inedite. Acest lucru îl fac prin diverse publicații, cărți și articole, dar și prin contribuția mea la arhiva VLACH (Vanishing Languages and Cultural Heritage), ce aparține de Academia de Științe din Viena. În cadrul acestui proiect pot fi accesate online mai multe colecții ce conțin clipuri legate de grai și dialecte, muzici tradiționale, meșteșuguri, toate amenințate, mai mult sau mai puțin, cu dispariția. În paralel lucrez ca muzeograf la Muzeul Județean Satu Mare și predau cursuri la secția de Etnologie din cadrul Universităţii Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.
Între altele, mă ocup destul de mult și cu muzica tradițională. Am numeroase concerte în țară și în străinătate, atât singur, cât și cu grupul folcloric pe care îl coordonez. Pe lângă aceasta, de o vreme, sunt preocupat și de ceea ce se numește în prezent consultanță. Adică ofer sfaturi, pe baza experienței pe care am adunat-o în timp, și particip activ la reorganizarea unor expoziții, colecții sau la organizarea unor evenimente sau festivaluri.
Ai avut oameni care au crezut în tine sau te-au încurajat? Da, am avut parte mereu de oameni care au crezut în mine și care m-au încurajat. Deși, din punct de vedere al numărului, aceștia au fost mai puțini decât cei care m-au descurajat, ei au avut o mare însemnătate pentru mine. Din păcate, o mare parte dintre ei, nu mai sunt printre noi. Pe moment îmi vine în minte Mircea Cîmpeanu, care a fost cercetător la Centrul de Creație și Promovare a Culturii Tradiționale al județului Cluj. A fost un om de mare valoare, atât din punct de vedere profesional, cât și uman. El a fost unul dintre oamenii care m-a încurajat mereu să merg mai departe. Ar fi mai multe persoane de amintit când vine vorba de acest capitol, dar nu cred că avem destul spațiu pentru asemenea aduceri de aminte.
Ai scris numeroase cărți și articole; poți să ne vorbești despre ele?
Într-adevăr, de-a lungul timpului, am scris câteva cărți. De exemplu în „Multiculturalitate și enclavizare culturală în Transilvania” am ales câteva studii de caz care să reflecte unele ipostaze diferite ale schimbului cultural, așa cum apare el în această regiune istorică. Recent am publicat și o carte ce conține monografiile unor sate șvăbești din Sătmar. Aceasta din urmă a fost scrisă în limba germană. De asmenea, mai am câteva cărți care sunt într-un stadiu aproape final și sper că o să fie publicate în cursul anului. Am publicat și o serie de articole în română, engleză și germană în cadrul cărora am abordat diverse teme antropologice.
Te-am văzut aducând pe scenele Sătmarului, momente muzicale arhaice. Spune-ne, te rog, care este mesajul pe care-l poartă această formă de exprimare?
Muzica tradițională pe care eu o cânt poate să fie considerată una arhaică din mai multe puncte de vedere. Este vorba, în primul rând, despre repertoriu și liniile melodice ale unor melodii pe care eu le cânt. Acestea sunt de o mare vechime și fac parte dintr-un strat vechi similar cu cel pe care îl întâlnim în culegerile etnomuzicologilor de la începutul secolului trecut. Apoi formulele instrumentale pe care eu și colegii mei le folosim atunci când cântăm, sunt cu adevărat tradiționale. Dar, din păcate, constat, în comparație cu alte situații pe care le-am văzut în țările din Europa, că această muzică nu este prețuită la adevărata ei valoare. Scena muzicii tradiționale, chiar și cea a muzicii populare din România, este încă dominată de ansambluri de tip comunist, fel și fel de făcături, cu un scop strict comerical. Mă întrebai despre mesajul pe care această muzică din stratul vechi al muzicii țărănești îl transmite. Acesta este unul foarte profund, care s-a cizelat pe parcursul a mai multor generații. Se poate vorbi despre o frumusețe a simplității. Sau după cum spunea Béla Bártok, muzica din vatra satului este una aparent simplă, dar niciodată simplistă.
Ai fost invitat la TVR de către marele rapsod Grigore Leșe. Cu ce impresii ai rămas după acea întâlnire?
Eu am colaborat de mult timp cu Grigore Leșe. Ne-am întâlnit prima dată pe când eu aveam 17 ani, la București. Apoi am filmat la Mărișel câteva episoade din valoroasa emisiune „La porțile ceriului”, ce a fost difuzată pe TVR Cultural. Dacă te referi la întâlnirea cu Grigore Leșe, ea a fost mai mult decât benefică și a venit într-un moment potrivit pentru mine. Am putut să învăț multe de la Grigore Leșe și am avut șansa de a putea participa în mod direct la multe dintre concertele și proiectele lui din anii trecuți.
Ești foarte tânăr, ai realizări mari deja, ce proiecte de viitor ai?
Poi planuri am destule. Cum s-ar spune, noi suntem datori să avem planuri, dacă ele se și împlinesc așa cum ne-am propus inițial, contează mai puțin. Aici este deja voia și treaba divinității. Dar, ca să îți răspund la întrebare, în primul rând, doresc în următoarele luni să valorific cât mai mult din materialul cules prin publicarea unor cărți și articole. Am în plan și să înregistrez încă un album cu muzică tradițională moțească împreună cu colegii mei. La fel, luna aceasta, urmează să organizez o școală de tulnic și de joc la Mărișel. Pe lângă acestea mai am multe concerte, evenimente și conferințe care deja sunt planificate pentru 2023 și 2024. Și să nu uităm familia, pentru care doresc să îmi fac mai mult timp în lunile ce urmează.
Cum e viața în Austria? Te mai întorci acasă?
Pentru mine faptul că am avut ocazia să studiez în Austria a fost una dintre șansele vieții mele. Nu doar că acest lucru mi-a deschis noi orizonturi pe plan cultural, ci m-am familiarizat și cu un alt stil de viață. Nu am avut niciodată probleme de adaptare sau ceva asemănător pentru că am simțit mereu că există o compatibilitate culturală între Ardeal și Viena. Probabil, aș fi avut mai degrabă astfel de probleme în București. Aud, de asemenea, în ultima perioadă poveștile unor muncitori români din Austria care spun că s-au simțit de multe ori discriminați aici. Dacă mă gândesc la cei peste zece ani în care am locuit în Viena, cu anumite întreruperi, eu nu pot să îmi amintesc de nici o astfel de situație. Din contră, de multe ori, am fost ajutat, susținut, uneori m-am simțit chiar puțin favorizat, lucruri care în România nu s-ar fi îmtâmplat niciodată. Faptul că experiența mea a fost pozitivă are de a face, cel mai probabil, și cu faptul că eu am plecat de pe o altă poziție: cea a studentului, a doctorandului.
În Viena am reușit să realizez unele lucruri pe care în țară, la momentul respectiv, nu aș fi reușit să le fac. Nu doresc să idealizez nicidecum Austria, există și minusuri destule, dar totuși este o țară funcțională și care oferă mai multe șanse celora care locuiesc acolo. Legat de întorsul acasă, eu vin foarte des în țară datorită concertelor, a evenimentelor și a proiectelor în care sunt implicat. Așa că, nu simt că mă aflu atât de departe.
Un gând cititorilor acestei pagini ...
Poi ce să le știu eu transmite. Vremurile pe care le trăim acuma sunt interesante, se produc multe mișcări pe toate planurile: social, economic sau cultural. La fiecare 30, 40 de ani există astfel de perioade de reașezare a raporturilor de putere. De multe ori, cei care nu sunt atât de pregătiți pentru așa ceva, pot să clacheze, să eșueze. Așa că le doresc mult echilibru ca să poată depăși cu bine, din toate punctele de vedere, această perioadă. De asemenea, vreau să cred că atât credința, cât și cultura sunt un important antidot care ne ajută să trecem prin situații care tind să scape de sub control.
El este Răzvan! Până data viitoare, nu uita, drag cititor, să fii creativ şi autentic!
Georgeta Govor
