O clipă de aducere aminte!
“Când primele ninsori or să se cearnă,/ Atunci va fi mai greu de cei plecaţi,/ Atunci să cânţi peste al vieţii zaţ,/ Atunci să-ţi fluturi braţul peste iarnă.”…se aude şi azi, venind de undeva, parcă din alte zări, ca un ecou al nemuririi, vocea caldă şi tulburătoare a lui Tavi, învăluind într-o sublimă armonie versurile inegalabilului poet Adrian Păunescu, despre care însuşi artistul spunea în repetate rânduri: “ Îl respect! M-am format sub aura lui!”
O îngemânare de vers şi cânt în “Cereasca-i oglindă” (cum frumos spune în cântecul lui “Remember” pe versurile lui Emil Botta), Tavi a fost unul dintre marii cantautori de muzică folk din ţară. S-a născut în Satu Mare la 18 iunie 1958. A început să cânte încă din anii de liceu, alăturându-se mai apoi, de tânăr, Cenaclului “Cetatea” condus de regretatul poet Emil Matei. În 1983 a devenit membru al Cenaclului “Flacăra” înfiinţat de poetul Adrian Păunescu, trecut şi el în nefiinţă. A rămas componenent al acestei mişcări culturale până la desfiinţarea acesteia, în anul 1985. Cântecul care l-a consacrat, “Niciodată” (pe versuri păunesciene), a fost declarat cea mai bună compoziţie a anului 1984, fiind răsplătit cu premiul Cenaclului „Flacăra”. După Revoluţia din decembrie 1989 a devenit membru al Cenaclului “Totuşi iubirea” şi a rămas fidel acestuia până când “moartea i-a despărţit”.
A fost cântecul de libertate al “generaţiei în blugi”, pe vremea când fenomenul folk a făcut să vibreze tinerii într-o singură voce, cea a prieteniei şi a unităţii de neam şi ţară. Inteligenţa-i sclipitoare, harul de necontestat, au făcut din el un artist carismatic care şi-a folosit din plin talantul care i-a fost încredinţat. Ardea pe scenă precum o făclie, dăruind semenilor partea lui de adevăr şi frumos, dar în acelaşi timp mereu smerit, mereu umil în faţa publicului, căruia, de pe înaltul scenei, de fiecare dată, îi dăruia o adâncă reverenţă în semn de recunoştinţă. Era conştient de talentul lui, de multe ori îl auzeam spunând: “ Dumnezeu mi-a dat, şi-I mulţumesc!” Avea darul extraordinar de a-şi împărtăşi propria emoţie şi trăire, cu Măria Sa Publicul.
Pe cei care nu au trăit acele vremuri, îi îndemn să-şi imagineze un stadion plin de spectatori, zeci de mii la număr, iar Tavi, sătmăreanul nostru, intrând în imensitatea scenei, cu alura lui de trubadur, desprins parcă dintr-o poveste cu feţi frumoşi şi cu veşnica-i chitară la braţ, dând glas piesei “Niciodată”. Publicul îl ovaţiona şi cânta alături de el, vers cu vers, şi nu orice fel de vers, ci unul înalt, unul ce-ţi trezea spiritul şi gândul. Sub puterea mesajului şi-al emoţiei, acel tumult de spectatori, mai scăpa, din când în când, câte o lacrimă în colț de ochi…
Dacă îl vedeai purtându-şi paşii pe străzile bătrânului Sătmar cu siguranţă îl zărea-i în pas larg şi grăbit, spre vreo locaţie unde avea loc un spectacol, sau la vreo întâlnire cu prieteni iubitori de folk. Mulţi dintre cei care l-au cunoscut personal, nu doar de pe scenă, ci şi în viaţa de zi cu zi, căutau să-i fie în preajmă, mai ales la cântările de după spectacole. Şi asta pentru că era cel care, prin mesajul cântului său, îngâna iubirea, taxa nedreptatea, jelea oful şi durerea, dar mai ales aducea speranţa şi încrederea în mai bine. Persoană jovială, electriza tot în jurul lui, luminând chipurile celor care îi murmurau cântecul. Avea un umor debordant, şi astfel, prin atitudinea lui solară, a adus bucuria în sufletul omului. Un mesager al metaforei în cânt, a fost nu doar apreciat ca artist, ci şi iubit ca om, pentru felul lui frumos de-a fi.
A fost artistul care a cântat din cele mai ascunse cătune până pe cele mai mari scene ale ţării, până la moarte, părăsind scena artei şi a vieţii, pentru totdeauna, printr-un ultim refren, la scurt timp după un spectacol, într-o tristă zi de 5 iunie a anului 2017. A fost condus pe ultimul drum în aplauze pământeşti şi cereşti, pentru un rol bine jucat într-un vis împlinit.
Aşa cum şi-a dorit, aşa s-a împlinit dorinţa lui, prin fiul său George şi mama acestuia, Simona, ca după moartea sa, piatra de mormânt să capete conturul chitarei de care niciodată nu se despărţea. Azi, pe această piatră stau scrise cuvintele refrenului “ Niciodată să nu uităm de cei mai trişti ca noi”.
În memoria regretatului cantautor, una dintre sălile Centrului de cultură “G. M. Zamfirescu” din Satu Mare îi poartă azi numele, iar Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare organizează anual Festivalul Concurs Naţional de Muzică Folk ”Octavian Bud”. Toate astea, cu acordul familiei sale, tocmai pentru ca făclia sa să nu se stingă….Niciodată! A lăsat în urma lui, pentru Satu Mare şi nu numai, un tezaur de vers şi cânt, iar numele lui trebuie să rămână înscris cu litere de aur, alături de alte nume importante care au adus cinste Sătmarului…pentru că aşa se cuvine!
Aşa a fost Tavi! Un mare patriot, un artist desăvârşit, un Om Bun!
Luminează Cerul precum ai luminat cândva Pământul, prieten drag!
Georgeta Govor
