VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: DE VEGHE LA CĂPĂTÂIUL UNUI SISTEM DE ÎNVĂȚĂMÂNT MURIBUND II

VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: DE VEGHE LA CĂPĂTÂIUL UNUI SISTEM DE ÎNVĂȚĂMÂNT MURIBUND II
|||||||||
             

            De Valeriu Ioan S-au încheiat două săptămâni de grevă generală în sistemul de educație, timp în care profesorii, personalul didactic și auxiliar din România și-au strigat ofurile; două săptămâni de criză profundă pentru întreaga societate românească.

         În tot acest timp, bâlbâielile guvernului concretizate prin renumitele ”vouchere” de 2500 de lei pentru personalul didactic și cel didactic auxiliar ... în primă fază; plusate mai apoi ca la poker  prin  acordarea sumei de 4000 de lei pentru personalul didactic, ca prime, în doua tranșe, 2000 de lei în iunie și 2000 de lei în octombrie, nu au făcut altceva decât să convingă cadrele didactice și personalul angajat din sistem să continue protestele, fapt care l-a determinat pe ”PRIMUL PROFESOR AL ȚĂRII” să intervină protectiv și dojenitor spre a-și liniști colegii dezlănțuiți. Așa că ... s-a ajuns ca ultima propunere avansată de guvern, la propunerea Domnului Președinte Klaus Iohannis, să bage forțat prin Ordonanță de Urgență 1.000 lei în plus în buzunarul profesorilor, netul ajungând la glorioasa sumă de 585 de RON; pentru ca personalul  nedidactic să primească în plus suma de 400 de RON.  Urmează ca de la 1 ianuarie salariile să crească cu 40 la sută, restul de 20 la sută  acordându-se în două etape. Hotărât și ”bătut în cuie” ... scoatem peste noapte o Ordonanță de Urgență în care să-i declarăm pe  profesori ca cei mai bogați cetățeni - bugetari din România ... iar ei vor fi singurii vinovați pentru neîncheierea la timp al anului școlar. Astfel,  ideea  fabricată cu grijă prin tehnică post/stalinistă în ”laboratoarele  ideologice ale băieților deștepți” ... a fost preluată și  transmisă prin canalele de propagandă specifice ... și ... având titlul suprem ”Acum  să vedem care profesori or să mai aibă curajul de a continua greva!” Cu toate acestea Profesorii rămân PROFESORI.

ATENȚIE ... VORBESC PROFESORII!

         Eu, personal, o auzeam pe mama, educatoare, râzând și luminându-se la față în momentul în care vorbea despre copiii ei de la grădiniță. Am avut norocul de a fi inițiată în lumea literelor de către o doamnă învățătoare caldă, blândă și iubitoare, pe care îmi e drag să o pomenesc de fiecare dată și grație căreia, din clasa a doua, într-o școală din Tășnad, am pornit în explorarea slovelor. Mi-a insuflat încrederea de a fi eu însămi, de a pune întrebări, de a mă exprima liber și creativ, că, de pe atunci îmi plăcea să țes cuvintele în povești frumoase. La liceu mi-am dorit să studiez, la rându-mi, tainele acestei profesii. Am studiat la, pe atunci, Liceul „Ioan Slavici”, profilul pedagogic, absolvind clasa de învățători-educatori în 1997. Profesionalismul cu care am fost îndrumate m-a încurajat și ajutat să mă îndrept spre Facultatea de Litere din Cluj- Napoca, specializarea română-engleză, mulțumită profesoarei mele de limba engleză din liceu. Cred că nu există onoare, mândrie și mulțumire mai mare pentru un alumni decât conștientizarea faptului că poți prelua ștafeta unei ștachete foarte înalte de la foștii tăi dascăli. Am urmat între timp numeroase cursuri de perfecționare și formare, sunt de 22 de ani profesor doctor titular de limba engleză la Colegiul Național „Ioan Slavici”

       Educația este cel mai important element de evoluție în viața unui copil, indiferent de vârstă. Copiii sunt cele mai prețioase valori ale unei societăți, deoarece reprezintă viitorul unei națiuni. Pentru a le da aripi și a crește, conform definiției educației, oameni pregătiți a se integra în societate, e nevoie de munca și implicarea deopotrivă a familiei și a școlii. De cele mai multe ori, educatorii, profesorii, petrec mai mult timp împreună cu pruncii noștri decât propriii părinți. Dascălii sunt mult mai mult decât simple enciclopedii și surse de informație și, prestează, în condiții materiale precare, cu salarii mici, munca cea mai nobilă și cea mai provocatoare în care societatea  îi presează să performeze.

("Profesorii văzuți de copii" - grupaj plastic realizat de elevii Colegiului Național "IOAN SLAVICI" sub coordonarea doamnei profesoare Irina Florea)

        Profesorii trebuie să șlefuiască diamantele societății și, în ei, cu toate acestea, se aruncă mereu cu pietre. Oamenii care mai rămân în sistem, în ciuda acestor lucruri, sunt cei care au făcut dintr-o profesie vocație.

        Suntem singurii oameni care duc consumabile și materiale auxiliare la locul de muncă, din banii noștri. Suntem copleșiți de programe sufocante, evaluări nenumărate bune doar pentru a satisface nevoia de a încadra statistic evoluția unor suflete care nu pot fi uniformizate și, ne adaptăm încontinuu atât noi cât și elevii și părinții lor unor experimente compulsive din partea Ministerului. Nu suntem consultați asupra viziunii pe termen lung a viitorului pentru care trebuie să pregătim elevii și nu suntem ajutați defel. Guvernul este pentru educație o mamă iresponsabilă care își neglijează pruncii. Până când?  

Doamna Adriana Gruia, este profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Ioan Slavici”. A absolvit Universitatea de Vest din Timișoara în anul 2001 când a revenit în orașul Satu Mare dornică să predea, să împărtășesască elevilor ce - a învățat în timpul facultății.

      Mi-am întemeiat o familie și viața mea s-a conturat parcurgând etapele firești, susținând examene dificile pentru a obține gradele didactice, învățând în permanență pentru a face față schimbărilor, utilizând tehnologia în procesul educațional, devenind chiar MIE (Microsoft Innovative Educator).

           N-aș putea nici să le explic de ce salariul profesorului debutant nu e cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie. Firește, în mod progresiv, în funcție de studii, vechime și grad didactic, acesta ar urma să crească, dar toate propozițiile pe care le-aș formula, ar avea doar verbe ce susțin incertitudinea. Mai mult, ar trebui să-i rog să aștepte răbdători investițiile în învățământ, de exemplu o tablă interactivă în fiecare clasă, ultimele noutăți editoriale în biblioteca școlii, top de hârtie pentru testele și simulările pe care le vor susține cu elevii. Despre decontarea navetei, participarea la cursuri și simpozioane, nici nu aș îndrăzni să le vorbesc. În încheiere, cu certitudine, neplata unui salariu echitabil pentru profesori va genera, în cele din urmă, costuri mai mari pentru guvern și angajatori decât cele pe care încearcă să le prevină.”  

DIN GREȘEALĂ ÎN GREȘEALĂ ... SPRE VICTORIA FINALĂ!

        ”Domnule Președinte – Profesor K. W. I., raportăm re/setarea victorioasă a acelei categorii de populație numită ”a cadrelor didactice-nedidactice-auxiliare …” Cam un astfel de refren și-au dorit  anumiți ”rapsozi de curte” să fie fredonat la sărbătoreasca  Zi de 1 Iunie – A TUTUTOR COPIILOR DIN LUME. Dincolo de curți, rămânem noi profesorii cu acel gust (amar-impus) al fantasticei sume de 1000 de RON BRUT, bani de taxi aruncați de peste geam de stăpânii palatelor ...pentru ca forțați de împrejurări și de scârbă, să obosim ... să nu mai sperăm ... să nu mai. GOD SAVE THE KING! Acest material poate avea anumite conotații pamfletare. Orice asemănări cu realitatea pot să nu fie întâmplătoare.     SPONSORUL EDIȚIEI:

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble