În anul 2000 era o formație Body&Soul, cântau muzică pop că aceea era la mare modă în acele vremuri, această formație avea o melodie care se numea “Chiar dacă vei pleca” și într-una din strofe avea următoarele versuri:
“Niciodată n-am să uit c-ai fost prima în viaţa mea Chiar dacă vei pleca jurcă nu-mi va păsa Dar din păcate jurămintele-s făcute ca să fie încălcate.”
Am făcut această introducere, ca să intru mai ușor în subiectul sensibil pe care vreau să îl abordez azi. Este vorba de jurăminte încălcate. Nu voi scrie despre dragoste, căsnicii eșuate, amantlâcuri nici despre jurămintele la și în fața preotului, dar voi vorbi despre jurământul lui Hippocrate.
Jurământul lui Hippocrate este un jurământ care cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. Este atribuit lui Hippocrate, medic din Grecia antică. Multe din principiile acestui jurământ sunt și astăzi valabile, ca păstrarea secretului profesional sau interzicerea relațiilor intime cu pacienții. Altele sunt subiecte controversate, cum ar fi interzicerea avortului sau a eutanasiei.
În multe universități, absolvenții facultăților de medicină rostesc la sfârșitul ceremoniei de încheiere a ciclului universitar jurământul lui Hippocrate:
"Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea:
Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit.
Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia.
Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență.
Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv.
Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața.
Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie.
În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi.
Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.
Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul."
Orice meserie ar trebui să o faci din pasiune, cu răspundere, cu dorința de a învăța lucruri noi, cu seriozitate.
Este absolut clar că un medic este un om cu har, deoarece în mâinile sale stau viețile multor oameni. Dacă nu ai drag de ceea ce faci ca medic sau nu ești motivat financiar și profesional suficient probabil că dai greș sau nu poți face față “asaltului” venit asupra ta de “puhoiul” mare care se năpădește cu probleme care mai de care.
În ultimii 2 ani parcă nu se mai termină poveștile, plângerile, și nemulțumirile la adresa unor medici, dar și asistenți de la UPU Satu Mare.
Este arhicunoscută povestea Ştefaniei, fata care s-a simțit rău prima dată, luni, 16 ianuarie 2023, și a fost împreună cu mama sa la medicul de familie, însă nu a primit niciun diagnostic după ce a făcut o radiografie la plămâni și un test pentru gripă, care a ieșit negativ. Cele două au plecat acasă cu o trimitere pentru o consultație ORL programată pentru 25 ianuarie.
Apoi, miercuri, 18 ianuarie, fata s-a simțit rău și a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare, unde ar fi fost repezită și jignită de medicul de gardă, care i-a spus că e „obeză și isterică”. În următoarele momente fetița a decedat. În ultimele 2 săptămâni o grămadă de plângeri au apărut din nou la adresa aceluiași medic, dar și a altor cadre medicale de la UPU. Plângerile sunt de la nepăsare la lipsa de profesionalism, obrăznicie, lipsa chefului de muncă. Chiar ieri am primit un telefon de la o doamnă care zicea că a fost la UPU Satu Mare cu soțul care avea palpitații la inimă, tensiunea mare, îi era rău, se simțea slăbit, se sufoca și avea glicemia mare, omul fiind diabetic. La UPU i s-a spus femeii că trebuie să aștepte în jur de 5-6 ore și apoi o să îl primească. Păi omul acela putea face infarct miocardic și să moară în UPU la nici 50 de ani.
Sunt de acord că, probabil, doctorii și asistenții sunt suprasolicitați, au un număr mare de oameni pe capul lor. Dar eu așa știu că fiecare caz la intrare ar trebui să fie pus într-o oarecare categorie a urgenței și în funcție de complexitatea problemei medicale să fie preluat de personalul medical. Sunt ferm convins că cei care sunt cardiaci dar și diabetici și au simptomele unui infarct miocardic sunt în “pole position” ca să fie preluați. Facebook -ul și presa online din Satu Mare sunt pline de astfel de plângeri. Sincer, sunt revoltat! Așa cum am amintit mai sus, în orice meserie trebuie să ai har, să îți placă, să fii mulțumit profesional, financiar. Păi eu sunt ferm convins că de partea financiară nu se pot plânge cadrele medicale mai ales în UPU. De ce s-ar putea plânge ar fi “puhoiul mare” de pacienți care umple unitatea de primiri urgenţe. Dar dragilor dacă nu aveți drag de meseria dumneavoastră nobilă, dacă nu vă plac pacienții vă rog să nu profesați. Că vedeți dumneavoastră o zi lipsită de chef, interes poate costa viața celui care merge la dumneavoastră ca la un mic “Dumnezeu” și care are toată speranța, încrederea că a ales bine omul în mâinile căruia se lasă și care speră să îl salveze de la moarte, să îl pună pe picioare, să îl însănătoșească. Sunt ferm convins că pentru conducerea Spitalului Județean este extrem de greu să găsească și să aducă medici în spital. Știm cu toții că este o criză acută a forței de muncă în orice domeniu, mai ales în unul așa complex ca acesta.
Să nu fiu înțeles greșit, că aș avea ceva cu această profesie, doamne ferește! Visul meu cel mai mare și dorința mea este ca unul din cei doi băieți ai mei să se facă medic. Nu aș ști cum să îi mulțumesc bunului Dumnezeu dacă acest lucru s-ar împlini. Dar dacă se împlinește, vreau să fie demn de această meserie. Să păstreze jurământul lui Hippocrate, să își iubească semenii și să îi ajute oricând și la orice oră, să îi pese de ceea ce face. Nu să meargă la serviciu ca și la crâșmă și să zică na hai că mai vine unu!
Dacă umanitatea și credința nu sunt punctele noastre cheie ce mai contează un jurământ profesional încălcat?!?
Răzvan Govor
