Familia Dragfi a fost una dintre familiile cele mai bogate din cadrul nobilimii transilvane, care a dat chiar şi voievozi ai Transilvaniei. Relaţiile de alianţă matrimonială cu celelalte familii nobiliare a făcut din familia Dragfi una din cele mai influente familii din voievodatul Transilvania şi chiar din regatul Ungariei. O ramură a familiei Drăgoşeştilor a dobândit bogăţie şi faimă în regatul Poloniei sub acelaşi blazon, numit acolo herbul Sas.
Istoricul familiei Dragfi
Cronica familiei Dragfi începe în Maramureşul voievodal. Cel care a consacrat în istorie această familie a fost cneazul Dragoş, zis Dragoş-Vodă. El a ajuns să ocupe funcţia de voievod al Maramureşului pe la mijlocul secolului al XIV-lea, în vremea regelui Ludovic I de Anjou al Ungariei (1342-1382), supranumit şi Ludovic cel Mare. În acea perioadă voievodatul Maramureşului era sub suzeranitatea Coroanei Ungare. Dragoş-Vodă era un voievod războinic, dar bun administrator al ţării. În localitatea maramureşeană Peri, aflată pe domeniile lui Dragoş-Vodă, s-au pus la începutul secolului al XIV-lea bazele Mănăstirii Ortodoxe „Sfântul Mihail” – Peri (dispărută în 1703), localizată pe teritoriul de azi al Ucrainei.
Potrivit istoricilor, o armată condusă de voievodul Dragoş-Vodă a fost trimisă de regele Ludovic I de Anjou al Ungariei (Ludovic cel Mare) să lupte împotriva tătarilor din hanatul „Hoarda de Aur”. După 1241, tătarii ocupau teritoriul de azi al Moldovei, de unde declanşau periodic incursiuni de pradă asupra Maramureşului, Transilvaniei, Ungariei şi chiar asupra Poloniei. Profitând că armata hanului tătar se afla într-o incursiune în Lituania, armata lui Dragoş-Vodă a traversat Carpaţii Orientali, trecând prin pasul Prislop de azi. Armata lui Dragoş-Vodă a coborât pe Valea Bistriţei Aurii spre apa Moldovei în lupta împotriva tătarilor. Vitejii maramureşeni i-au învins pe tătari şi au întemeiat pe meleagurile cucerite în jurul anului 1347 o marcă de apărare, condusă de Dragoş-Vodă. Adică o provincie-tampon, menită să protejeze de invaziile tătarilor trecătorile Carpaţilor şi regatul Ungariei. Dragoş-Vodă devine astfel marchiz sub suzeranitatea regelui angevin Ludovic cel Mare al Ungariei. Familia lui Dragoş devine una dintre cele mai puternice familii nobiliare vasale Coroanei Ungare. Voievodul Dragoş-Vodă rămâne în memoria moldovenilor ca fiind „întemeietorul” ţării şi a condus Moldova în perioada 1347-1354. Sub stăpânirea Drăgoşeştilor, Moldova s-a dezvoltat, devenind o feudă tot mai puternică.
Voievodul Dragoş-Vodă a fost înmormântat la Volovat, lângă Suceava. El a fost urmat la domnie de fiul său, Sas-Vodă. Celălalt fiu al lui Dragoş-Vodă, cneazul Gyula de Giuleşti, a stăpânit o mare feudă în Maramureş. Sas-Vodă nu are o domnie uşoară. Regatul Ungariei exercită o mare presiune asupra micii nobilimi din Maramureş. Astfel că voievodul Maramureşului, Bogdan-Vodă de Cuhea intră în conflict deschis cu Coroana Ungară. După anul 1359 o oaste maramureşeană condusă de Bogdan-Vodă îl alungă pe Sas-Vodă din Moldova.
După mai multe lupte şi războaie în încercarea de a reveni la conducerea Moldovei, familia Drăgoşeştilor se retrage în Maramureş. Regele Ungariei Ludovic cel Mare i-a răsplătit pe cnejii Balc şi Drag, fii lui Sas-Vodă, prin atribuirea lor a tuturor posesiunilor lui Bogdan-Vodă şi a fiilor săi din comitatul Maramureş şi chiar mai mult de atât. În schimbul fidelităţii lor, familia Drăgoşeştilor a devenit una dintre cele mai bogate familii nobiliare din regatul Ungariei. După 1365 Balc şi Drag devin voievozi de Maramureş. De asemenea, vor ocupa şi funcţia de Comiţi ai comitatului Maramureş, funcţie din care au posibilitatea să ceară patriarhiei de la Constantinopol ridicarea Mănăstirii Ortodoxe Peri la rangul de stavropighie. În 1391 mânăstirea devine episcopie ortodoxă şi primul episcop este numit Simion Moldoveanul, din familia Drăgoşeştilor.
Urmaşii lui Balc şi Drag vor forma ramura de Balc (Balcfi, maghiarizat-familia Balkfy) şi ramura de Drag (Dragfi, maghiarizat-familia Dragfy) desprinse din neamul lui Dragoş-Vodă. Ei au trecut la catolicism pentru a se integra în rândul marii nobilimi din Regatul Ungariei. Cronica familiei Dragfi în Transilvania continuă în secolele XIV-XV-XVI. Buni administratori ai domeniilor stăpânite şi viteji oameni de arme, membrii familiei Dragfi se afirma la curtea regală ungară de la Buda.
Posesiunile familiei Dragfi se întindeau din comitatul Maramureş, în comitatul Chioar, în comitatul Szolnocul de Mijloc (zona Cehu-Silvaniei de azi) şi până în zona comitatului Szatmar (judeţul Satu Mare de azi). Puţine urme ale acestei mari averi nobiliare s-au păstrat până azi, dar cele rămase ne pot da o imagine asupra puterii şi bogăţiei urmaşilor lui Dragoş-Vodă. Între aceste vestigii rămase în picioare de la Dragoşeşti se distinge Cetatea Chioarului (Kovar-Cetatea de Piatră).Aceasta a fost capitala fostului comitat Chioar, azi în judeţul Maramureş. A fost cetate regală şi în anul 1378 a fost dăruită pentru fidelitate familiei Dragfi. Aici se vămuia comerţul şi se controlau exploatările de aur şi argint din bogatele zone miniere locale (Baia Mare, Baia Sprie şi Băiuţ).Uriaşe bogăţii se adunau în această cetate. În prezent Cetatea Chioarului se afla într-o stare avansată de degradare.
În anul 1412 fii lui Drag (Dragfi) numiţi Sandrin şi Gheorghe primesc prin donaţie regală domeniile de la Beltiug (Belthek) din partea lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Probabil ca la Beltiug a fost cladită în anii următori o curte nobiliară. Începând de atunci familia Dragfi a fost numită familia Dragfi de Beltiug (Dragfy de Belthek). Aceste domenii foarte bogăte în grâne şi vinuri se alătura imensei bogăţii ale acestei familii nobiliare transilvane.
La Beltiug Drăgoşeştii au ctitorit biserica romano-catolică „Sfântul Ladislau” în acelaşi timp cu biserica romano-catolică din Ardud, care s-au păstrat în condiţii bune până în zilele noastre.
Bartolomeu Dragfi (1447-1501) – Voievod al Transilvaniei (1493-1499)
În anul 1447 se naşte Bartolomeu, fiul lui Nicolae Dragfi, unul dintre cei mai importanţi membrii ai acestei mari familii din Transilvania. Cariera lui Bartolomeu Dragfi începe ca paj la curtea regală, unde ajunge în 1557 şi cunoaşte în timp o ascensiune remarcabilă. În anul 1467 el participă alături de regele Mathias Corvin la campania militară din Moldova împotriva lui Ştefan cel Mare. Campania se termină printr-un dezastru de proporţii pentru oastea ungară, condusă de mercenarul Jan Jiskra de Brandys. În bătălia de la Baia, tânărul Bartolomeu Dragfi este unul dintre cei care îl salvează pe regele Mathias Corvin de la moarte. În timpul luptei, regele a fost grav rănit deoarece suferise trei lovituri de săgeată şi o lovitură de lance. Alături de un detaşament din vestita „Armată Neagră”, Bartolomeu asigură salvarea regelui şi trecerea munţilor în Transilvania.
Recunoştinţa regelui nu se lasă aşteptată. Tânărul Bartolomeu Dragfi avansează în ierarhia politică. În anul 1468 intra în rândul baronilor. Ajunge în funcţia de Mare Paharnic. În anul 1470 primeşte proprietăţile familiei Balcfi, după ce aceştia sunt declaraţi trădători de către Coroana Ungară. Pe plan politic Bartolomeu Dragfi a ştiut să colaboreze cu oameni de valoare. A colaborat foarte bine cu Toma Bakocz, personaj politic şi ecleziastic important. Probabil Toma Bakocz este cel care în anul 1493 l-a recomandat pe baronul Bartolomeu Dragfi pentru funcţia de voievod al Transilvaniei, a treia funcţie din Regatul Ungariei.
În anul 1456 familia nobiliară Dragfi de Belthek primeşte aprobarea regală de a construi o cetate de piatră pe domeniile din zona Beltiugului. Din cauza luptelor interminabile cu turcii această cetate a putut fi construită la Ardud doar începând cu anul 1481 de către baronul Bartolomeu Dragfi. Cetatea a fost una dintre cele mai puternice fortificaţii nobiliare din Transilvania şi chiar din Ungaria. Tot baronul Bartolomeu Dragfi a construit începând cu anul 1482 la Ardud o biserică romano-catolică, cu scopul ca această biserică să adăpostească cripta familiei Dragfi. Ca urmare a încrederii de care se bucura la curtea regală, în anul 1491 baronul Bartolomeu Dragfi devine cămăraş al Cămării Regale din Baia Mare (Rivulus Dominarum). În această funcţie se ocupa cu colectarea impozitelor pe aur şi argint (urbura regală) şi baterea monedelor.
Puterea lui Bartolomeu Dragfy a fost atât de mare încât a bătut monede de aur marcate şi cu blazonul Dragfi. În anul 1491 au fost bătuţi la Baia Mare ducaţi de aur cu înscrisul regelui Vladislav al II-lea al Ungariei şi Boemiei, iar reversul monedelor conţinea blazonul familiei Dragfy şi monograma N (Nagybania). Între anii 1493-1499, baronul Bartolomeu Dragfi devine voievod al Transilvaniei. El şi-a măritat fata cu fiul cel mare al voievodului Ştefan cel Mare. Margareta (Margit) s-a măritat cu Alexandru (Alexăndrel). Astfel cel doi oameni de stat, Bartolomeu Dragfi şi Ştefan cel Mare, s-au încuscrit. Relaţiile dintre Moldova şi Transilvania s-au îmbunătăţit simţitor. Fiica lui Bartolomeu Dragfi urma să fie soţia moştenitorului tronului Moldovei. Totul a fost bine până când moartea subită a lui Alexandru în 1496 a stricat toate calculele politice. Moştenitorul tronului Moldovei a devenit astfel următorul la tron adică Bogdan cel Chior, fratele lui Alexandrel. Totuşi relaţiile au rămas bune şi multe delegaţii transilvănene au mai venit la Cetatea de Scaun a Sucevei în acei ani.
Bartolomeu Dragfi, Voivode of Transylvania - House of Dragoș
Urmaşii lui Bartolomeu Dragfi au rămas în elita nobilimii Coroanei Ungare. Fiii săi primesc în anul 1507 titlul de baroni ereditari. Gheorghe Dragfi este numit în anul 1505 în funcţia de Ban al Croaţiei şi Dalmaţiei. Ioan Dragfi are o ascensiune similară tatălui său, dar are un destin tragic. Este Comite de Crasna, Comitele Solnocului de Mijloc, Mare Paharnic, Mare Stolnic, Mare Vistier, Mare Jude Regal al Curiei şi Stegarul Regatului Ungariei. În anul 1525 devine Comite al Timişoarei. Ioan Dragfi moare tragic în lupta de la Mohacs din anul 1526 împotriva oştirilor sultanului otoman Soliman Magnificul. A rămas testamentul său scris în tabăra militară Mohacs. În bătălia de la Mohacs a pierit regele Ungariei, Ludovic al II-lea, împreună cu floarea nobilimii transilvane şi ungare. Ungaria a devenit paşalâc turcesc.
Transilvania rămâne voievodat autonom sub suzeranitatea Porţii Otomane. Asemenea altor mari familii nobiliare sau chiar regale, familia Dragfi se stinge fără urmaşi în anul 1555. Se sfârşeşte aici cronica unei mari familii nobiliare din Transilvania şi Ungaria medievală. Toate ambiţiile lor s-au spulberat şi uriaşa lor avere a intrat în posesia familiei Bathory. A rămas doar o poveste şi locurile pe care le vedeţi în această cronică, marcate de amintirea Drăgoşeştilor.
