Îndrăgită cantautoare, cu apariţii tot mai numeroase pe scenele muzicii folk din România, sătmăreanca Claudia Şerdan este o remarcabilă artistă, pe care sperăm să o revedem cât mai des şi pe scena muzicii sătmărene. Cântul este marea ei chemare, iar vocea Claudiei nu are cum să nu trezească fiorul în cel ce o ascultă. În acorduri de chitară, te ia cu totul în lumea ei, dăruind, astfel, semenilor săi, din preaplinul talantului ce i-a fost hărăzit. Se lasă cu încredere în voia Universului, cel care a aşezat-o acolo unde ea şi-a dorit mereu, unde negreşit, îi este locul şi unde, cu siguranţă, îi şade atât de bine- în prima linie a scenei, alături de valorile autentice ale folkului românesc.
Ai început să cânţi la chitară încă din anii copilăriei. Cine au fost cei care ţi-au descoperit şi valorificat talentul muzical? Ce amintiri te leagă de această perioadă?
Părinții și fratele meu, Doru, au fost cei dintâi care mi-au remarcat talentul şi m-au încurajat să cânt. De asemenea dascălii mei, începând cu educatoarea de la cămin, mai apoi domnul învățător Molnar, respectiv fostul meu profesor de muzică domnul Revesz, au avut grijă să-mi dezvolte aptitudinile muzicale. O excelentă oportunitate de manifestare artistică a fost, pentru mine, Cenaclul literar artistic "Cetatea", fondat de regretatul poet Emil Matei, o mişcare culturală binevenită în acei ani (vorbim de anii 80). Aici am întâlnit folkişti sătmăreni de talie naţională, care m-au încurajat, regretații Emilian Onciu, Octavian Bud, precum și Fabry Aladar care acum trăiește în Budapesta. În anii de liceu am fost descoperită de domnul profesor Sorin Berindei, care m-a îndemnat să abordez și alte genuri muzicale. Lor, tuturor, recunoştinţă! Amintirile sunt multe şi frumoase, dar cea mai amuzantă este cea legată de ziua în care, copilă fiind, mă aflam în culisele Teatrului de Nord, unde se desfăşura celebra serbare "Cântarea României", iar pe scenă cântau cei pe care i-am menţionat adineaori alături de Gigi Molnar, Nicu Dobos și mulţi alţii, pe care îi rog să mă scuze, dar în momentul de faţă îmi scapă numele lor. La ieșirea din scenă, Tavi s-a împiedicat mine, s-a aplecat, m-a strâns de obrăjori și zâmbind m-a întrebat: "Ce faci aici, păpușă mică?" Răspunsul meu a venit instantaneu şi sincer către el: " Vă privesc pentru că într-o bună zi, vom cânta împreună!". Asta în condiţiile în care, la acea vreme, eu cântam în casă, pe o scenă imaginară, şi cu bătătorul de covoare în fața oglinzii, pe post de chitară (râde copios). Din clipa aceea am ştiut că muzica folk este drumul meu. O altă amintire ce-mi tresaltă sufletul este cea legată de "Cenaclul Flacăra" înfiinţat şi condus de nemuritorul Adrian Păunescu, unde la vârsta de 13 ani am avut bucuria să cânt şi eu.
În timp, paşii te-au îndreptat către meleaguri străine, mai exact în Italia. Povestea ta muzicală a continuat şi acolo?
În Italia nu am cântat vreme de 14 ani. M-am dedicat, fulltime, rolului de nevastă si mamă, timp de zece ani, după care am rămas doar mamă. M-am reapucat de cântat la insistențele unor muzicieni italieni. Primul proiect a fost rock. Cu toate că era o colaborare extrem de frumoasă şi intensă, s-a terminat din cauza distantei. Trupa era la Roma, iar eu la Milano. Apoi, am cântat cu formaţia reggae "I Reaghemocion" din Milano. A fost un proiect interesant, însă bateristul trupei, la un moment dat, a fost cooptat într-un alt proiect ce a implicat un turneu mondial - "Tribut Bob Marley". Astfel, povestea s-a cam stins de la sine. A urmat o colaborare cu un grup de tineri muzicieni, "Fracassoni" , trupă în care activează Daniele Sârbu, fiul fostului chitarist Riff si Iris, Dan Sârbu. Iar acum, iată-mă îmbrăţişând cariera solo! Prieteniile au rămas, cu Daniele chiar am orchestrat câteva dintre cântecele mele. Pe toţi îi port in suflet şi le mulţumesc pentru fiecare amintire scrisă împreună.
Ai devenit foarte cunoscută în ultima perioadă, cum s-a întâmplat această deschidere către scena naţională?
În 2020, într-o zi de 2 august, am venit la Satu Mare cu gândul de a petrece puţin timp cu părinţii mei, ținând cont de vârsta lor înaintată şi de situația acelui an (ref. pandemie). Urma să mă întorc în Italia, acolo unde trăieşte fiica mea Beatrice de 24 de ani. Însă prin această revenire în ţara mea natală, viaţa s-a aşezat într-un anume fel în jurul meu, aşa cum altminteri visam de foarte multă vreme. Vasile Şeicaru ştia de vizita mea în România şi a dat de veste pe pagina lui oficială că sunt acasă. Aici începe marea poveste. Au început să curgă invitaţiile la concerte, festivaluri, au apărut primele emisiuni televizate cum ar fi " Destine ca-n filme" unde am avut privilegiul de a o cunoaşte pe doamna Iuliana Marciuc, realizatoarea acestei emisiuni, care a săpat adânc în sufletul meu, şi de care azi mă leagă o frumoasă amintire. Au urmat numeroase invitaţii la radio, cum ar fi la Radio Romania Actualitati, la Rock Fm, şi multe altele. Iată! Uite aşa, în 2 august, s-au împlinit 3 ani de când am venit în ţară pentru o lună (zâmbeşte).
Ai vreun CD lansat? Care sunt colaborările tale actuale?
Da, am scos un album la sfârsitul anului 2020, care se numeste simplu, Claudia Şerdan. Uneori, mai în glumă, mai în serios, îmi place să spun că am un album fără nume. Materialul discografic conţine opt cântece scrise de mine, toate în perioada pandemiei, când locuiam în Lombardia, unde se ştie ce nenorocire a fost. Este un album care oglindeşte starea mea sufletească din acea perioadă. Versurile cântecelor de pe acest album sunt semnate de regretatul Andrei Maftei, iar aranjamentul muzical îi aparţine lui Eugen Mihăescu, liderul trupei Krypton. Azi am o colaborare muzicală excelentă cu Marius Kesery, cel care a fost toboşarul trupei Direcţia 5 vreme de 30 de ani, dar şi cel care a cântat alături de nume sonore cum ar fi cel al regretatului Vali Sterian. Deci, cum altfel să fiu decât onorată?
Muzica e creată de tine, iar mesajele cântecelor tale sunt extrem de grăitoare şi binevenite într-o lume în care, uneori, e mult prea mult zgomot. De unde te inspiri când vine vorba de versuri?
Poate mi-aş dori să cânt mai mult pe versurile mele, însă fiind mult timp plecată din ţară, mă confrunt, poate, cu nişte lacune în ceea ce priveşte limba română, dar nu la modul "come si dice la voi" (zâmbeşte). Uneori mă mai ia inspiraţia şi scriu, dar atunci o fac cerând ajutorul prietenilor poeţi. Mă inspiră poezia care e pe frecvenţa trăirilor mele. Atunci când o întâlnesc, la prima lectură îî simt sunetul şi starea. Îi cânt pe Vasile Şeicaru, Andrei Maftei, Marius Zetea, Dumitru Grui, Sorin Poclitaru și pe doamnele poet Corina Hergheligiu și Cristina Firoiu. Cu ei rezonez, în metafora lor mă regăsesc.
La ce ne aşteptăm pe viitor, în ceea ce priveşte proiectele tale muzicale?
Momentan sunt implicată în câteva proiecte noi, pe care încă nu doresc să le fac publice. În rest, eu zic să nu avem mari aşteptări (zâmbeşte). De fiecare dată când le-am avut, mai mereu am naufragiat. Viața mea este fără vreo destinație stabilită a priori! De la o zi la alta se poate întâmpla totul, cum nu se poate întâmpla nimic. Eu visez, sper, cred! Ce o fi, o fi! Vom descoperi împreună, pe drum! Mă las pe mâna Universului!
Poate un cantautor de muzică folk, o muzică pentru minte şi inimă, să trăiască din asta, în ţara noastră?
Depinde! Depinde de cantautor şi de nivelul de trai pe care şi-l dorește. Cunosc artişti care trăiesc bine cu puțin, alții cu mai mult și tot nu le ajunge (zâmbeşte). În România, traiul omului de rând nu-i uşor, dar nici imposibil, iar folkistul, care bate ţara-n lung şi-n lat, pentru a ajunge de la o scenă la alta, în ploaie, vânt, soare, viscol sau ger, cu siguranţă are sufletul plin de poezie şi dorinţă de a împărtăşi emoţie.
Există vreun nume alături de care ţi-ai dori un duet muzical?
Sunt mai mulți artişti alături de care aș avea bucuria să cânt. Ar fi ca un dar de la Dumnezeu pentru mine. Da! Şi ca să intru direct în miezul răspunsului, mi-aş dori să cânt alături de Dida Drăgan. Pe ceilalţi, alături de care m-ar bucura un asemenea moment, nu-i amintesc, ca nu cumva să se creadă că prietenia mea cu ei ascunde ceva nesincer sau ar fi vreun interes. Chiar şi cu cei care nu mă vor, şi cu ei aş cânta bucuroasă. (râde).
Care este mesajul tău pentru cititorii acestei pagini de cultură?
Opriţi-vă din goană, staţi o clipă în loc, priviţi-i pe semenii voştri în ochi, spuneţi-le celor dragi că îi iubiţi şi asiguraţi-i că sunteţi aproape de ei, orice ar fi . Vă mulţumesc că aţi avut răbdare să citiţi aceste rânduri. Cine mă iubeşte, să mă urmeze! Cine nu, să mă urmeze oricum! Se va îndrăgosti pe drum! Sănătate şi cele bune!
Mulţumesc! Ea este Claudia! Până data viitoare, nu uita, drag cititor, să fii creativ şi autentic!
Georgeta Govor
