125 de ani de la nașterea lui G.M. Zamfirescu, patronul spiritual al culturii sătmărene

125 de ani de la nașterea lui G.M. Zamfirescu, patronul spiritual al culturii sătmărene
||||
Pe data de 13 octombrie s-au împlinit 125 de ani de la nașterea dramaturgului, prozatorului, poetului, publicistului și traducătorului George Mihail Zamfirescu (1898 – 1939).
G.M. Zamfirescu este una dintre personalitățile care au contribuit la afirmarea naţional-culturală în Satu Mare după anul 1918, un tânăr intelectual sosit în această regiune din Vechiul Regat. Peisajul revuistic sătmărean, în perioada interbelica, a fost unul destul de larg şi a cuprins peste 30 de publicaţii de natură diversă, de un real interes pentru acel timp, dintre care amintim “Afirmarea” (1936-1940), “Săgeata” (1923), publicaţie satirică scoasă de G.M. Zamfirescu şi “Icoane maramureşene” (1923-1924), legată aproape în întregime tot de numele lui.
G.M. Zamfirescu s-a născut pe 13 octombrie 1898, în Bucureşti şi stabilit pentru scurt timp, mai exact 2 ani (1922-1924) în oraşul de pe Someş. Activitatea desfăşurată de G.M. Zamfirescu în acele vremuri grele pentru promovarea valorilor româneşti în această parte a ţării nu a rămas fără ecou, Casa de cultură din municipiu purtându-i azi numele.
Unirea din 1918 a găsit părţile sătmărene supuse unui îndelungat şi eficient efort de deznaţionalizare a românilor din zonă. Limba română aproape nu se manifesta deloc în oraşul Satu Mare: “…nu se auzea un cuvânt românesc, nu apărea o pagină scrisă în graiul nostru” scria câţiva ani mai târziu scriitorul G. M. Zamfirescu. Anul 1918 ne arata tabloul unui Sătmar în care nu se vorbea româneşte decât accidental, în care comunele din jurul oraşului au căzut deja pradă deznaţionalizării, în care populaţia românească deţinea poziții marginale din punct de vedere economic, social-politic şi cultural.
Satu Mare avea mare nevoie de cuvânt românesc scris. De oameni care să vorbească o limbă românească frumoasă şi care să aibă îndeletnicirea scrisului pentru a o răspândi şi a crea cultura scrisă românească. Dacă astfel de oameni erau puţini în Satu Mare, ei trebuiau să vină din altă parte. Şi au venit, astfel că la baza culturii sătmărene vor sta tineri intelectuali veniţi din alte regiuni ale ţării, printre care şi George Mihail Zamfirescu.
Un moment important în afirmarea culturii româneşti în Satu Mare după 1918 a fost sosirea lui G.M. Zamfirescu, în vara anului 1922, la sugestia lui A. Davidescu. Încă din aprilie 1922 ziarul “Satu Mare” îi anunţa sosirea. G.M. Zamfirescu este încadrat la Casa Cercurală şi ajunge repede colaborator de frunte al ziarului “Satu Mare”. Articolele scrise de G.M. Zamfirescu în ‘Satu Mare” se referă la teme diverse: ridicarea satelor, material şi spiritual, sprijinirea şcolilor, înfiinţarea de biblioteci săteşti, şezătorile literare, articole de orientare politică.
Teatrul a fost una dintre marile pasiuni ale lui G.M. Zamfirescu. Neexistând un teatru românesc în Satu Mare, G.M. Zamfirescu a mobilizat o serie de tineri entuziaşti şi a înfiinţat “Cercul cultural al tinerilor români din Satu Mare”, cercul propunându-şi pe lângă jucarea unor piese de teatru şi ridicarea unui bust al lui Vasile Lucaciu, desfăşurarea unei intense propagande în favoarea limbii române, susţinerea de conferinţe populare.
Tot în acea perioadă, G.M. Zamfirescu începe să lucreze la romanul “Bariera” pe care-l părăseşte. Demisionează din postul de funcţionar la Asigurări şi pleacă la Bucureşti – bibliotecar al cercului “Libertatea”. Pe lângă ziarul “Satu Mare” el colaborează şi cu “Someşul Nou” şi scrie “Cronici Sătmărene” la “Cultura poporului” (din Cluj) şi la “Cele trei Crişuri”. În Sătmar mai scrie piesa “Cuminecătura”, redactează prima versiune a romanului “Maidanul cu dragoste” şi volumul “Gazda cu ochii umezi”. Literatul maghiar Keresztury Sandor îi traduce poeziile “Acorduri”, “Dezacorduri”, “Lacrimile noastre”. Se împrieteneşte cu pictorul Aurel Popp şi Ladislau Groff, actor şi director al Teatrului Maghiar.
Dată fiind pasiunea lui G.M. Zamfirescu pentru teatru, articolele şi relatările despre teatru ocupau un loc privilegiat în paginile revistei. Teatrul este considerat de către G.M. Zamfirescu cel mai important factor de propagandă: “Actorii vin să ne înveţe a şopti şi în graiul strămoşilor nostri cuvântul binecuvântat al luminii…”. “Icoane maramureşene” apreciază că teatrul este singurul aşezământ cultural din oraşul Satu Mare, alături de un cinematograf, societate pe acţiuni. Astfel, constituirea unei trupe locale de teatru, iniţiată de G.M. Zamfirescu, vine, oarecum, în mod firesc.
Datorită intuiției și gândirii sale, mult avansate timpului său, George Mihail Zamfirescu a fost nu numai perfect conectat curentelor artistice ale timpului său, dar și un serios deschizător de drumuri. Spirit liber, inovator în multiple direcții artistice, G. M. Zamfirescu a fost parte a avangardei artistice românești, modernist, gândirist, dar, mai ales, un remarcabil constructor al literaturii și culturii românești interbelice.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble