Invitatul meu de azi este un remarcabil scriitor,dar şi un neobosit cercetător al mirificului fenomen socio-cultural care este Ţara Oaşului. Asemenea unui condeier preţios, profesorul de limba şi literatura română Ştefan Haiduc, cu încredere îşi lasă scrierile în grija lăcaşelor de cultură, cu gândul că, poate, într-o bună zi, ele vor oferi, generaţiei de azi şi de mâine, posibilitatea conectării profund autentice la chintesenţa pământului oşenesc. Un om de inimă, un model de a fi!Cu îngăduinţă asistăm, domnule profesor, la un exod al comunităţii oşeneşti, în căutarea unui trai mai bun. Dumneavoastră v-aţi născut pe acest ţinut istoric cu profunde semnificaţii arhaice şi nu l-aţi părăsit, ci aţi ales să rămâneţi şi să-l rodiţi cu tot ce aveţi mai bun, mai frumos. Ce v-a determinat să nu vă părăsiţi plaiurile natale, domnule profesor?
Aceasta este marea dramă a României, din ultimele decenii, cauzată de o clasă politică iresponsabilă: ca în toată țara, și în Țara Oașului se întâmplă același fenomen dureros, al depopulării. Satele, ulițele, casele, școlile se pustiesc, se simte ca o rană deschisă. Câți copii sunt acum într-un sat, erau cândva pe o stradă; de regulă, într-o familie oșenească erau 5-7 copii, dar au fost și destule cazuri cu 12-14 copii. În sept. 2017, pe site-ul romanianoastra.info a fost publicat un studiu realizat pe această temă de un profesor clujean, luând ca exemplu concret comuna Târșolț. Concluzia este că dezastrul demografic este cauzat de emigrația masivă a oșenilor peste hotare, respectiv decizia de a-și crește copiii lângă ei, în Occident. La fel arată situația în toate satele oșenești, și aceasta condamnă la dispariție Țara Oașului, mai grav ca orice cataclism. În ciuda exodului masiv, am ales să rămân, în primul rând, prin natura profesiei mele, aceea de dascăl, dar și eu am fost afectat emoțional. Într-un rând, din 24 de elevi din clasa mea, 12 aveau părinții plecați, ceea ce m-a sensibilizat și am empatizat cu copiii. În al doilea rând, am ales să rămân dintr-o chemare lăuntrică, aceea de cronicar al locului, printr-o altă calificare profesională, de biblioteconomie: să studiez și să evidențiez valorile acestui ținut, la care țin cu toată ființa mea. Chiar dacă nu sunt oșan prin obârșie, ci prin devenire; eu m-am născut la Băbășești, părinții se trag de lângă Medieșul Aurit, au venit în Negrești când aveam 11 luni. Acum realizez că a fost un gest binecuvântat, care mi-a hotărât destinul. Am deschis ochii, mintea și inima în acest areal cultural fascinant. A fost a doua naștere, cea lăuntrică.
Sunteţi dascăl format în şcoala veche, o generaţie de profesori care mi-a marcat şi mie, în mod pozitiv, anii de şcoală. Ce însemnează, în opinia dumneavoastră, această nobilă profesie?
Da, sunt dascăl format în şcoala veche, nu mi-e jenă să recunosc, ci dimpotrivă, mă mândresc, deoarece școala era școală, și se făcea carte cu adevărat. Depinde de atitudinea pe care o ai, mereu am fost deschis la nou, am fost în pas cu imperativele vremurilor. Este cea mai frumoasă meserie, care te solicită total, ca profesor care transmite cunoștințe, dar în același timp, modelezi caractere, sensibilități, trebuie să fii și pedagog, și psiholog, și părinte; și exigent, dar și blând; înseamnă o dăruire totală, și o continuă risipă de sine, până la sacrificiu. Ori asta înseamnă vocație, să descifrezi paradigma care facilitează cunoașterea.
Aţi fost şi sunteţi un promotor al culturii locale. Ce eforturi presupune o asemenea implicare şi cât de receptivă e societatea zilelor noastre la fenomenul cultural? Mai trezeşte interes cultura în rândul tinerilor?
Prin anii `70, un grup de tineri cu preocupări literare am încropit un cenaclu literar la Negrești Oaș, „Flacăra Oașului‟, țineam periodic ședințe, citeam creații proprii, am avut întâlniri cu cenaclul din Satu Mare, un model pentru noi, dar și cu scriitori autentici, din Baia Mare, Cluj, București, am dat chiar spectacole, în localitate și prin apropiere, cu entuziasmul vârstei. La ședinţele noastre participau și poeții cu experiență, cum ar fi Ioan Nistor, Vasile Mic, Octavian Doclin, chiar și domnul Ioniță G. Andron. Eu am fost ales președintele cenaclului, și sunt mândru că am reușit să capacitez și să coagulez aceste energii creatoare. Am precedat și am pregătit ceea ce se numește acum Fenomenul Art Bunavestire, al pictorilor negreșteni. Iată că Oașul producea nu numai folclor, ci și creație literară, într-un efort al integrării culturale în spațiul național.
În altă ordine de idei, chiar dacă Ţara Oașului este una dintre cele mai originale și mai pitorești zone etno-folclorice din România, a dat prea puțini intelectuali, care să creeze o atitudine și o atmosferă culturală. Rolul intelectualului este foarte important, el este cel care lămurește aspecte esențiale, creează ordine în idei și luminează prioritățile, dă o viziune și arată direcția de acțiune. Puțini cei chemați și dăruiți cu vocație, dragoste și determinare pentru a cerceta valorile izvodite prin veacuri și acumulate în acest tezaur cultural numit Țara Oașului! Merită menționați: Ioniță G. Andron, Ioan Chioreanu-Oaș, iar din cei de azi: Ioan Nistor, Mihaela Grigorean, Ana Cicio, Ovidiu Dacian Molnar. Prin cercetările acestora, se evidențiază superior valorile care compun Spiritul Țării Oașului și îi îmbogățește Matricea culturală.
În ceea ce mă privește, am avut un rol determinant în câteva inițiative care au devenit patrimoniul cultural al zonei: În 1997, Consiliul Județean a refuzat să continue organizarea Festivalului Sâmbra Oilor, l-am organizat eu (eram consilier la Insp. de Cultură SM), cu d-l primar Bura Nicolae și primarul din Certeze, Mihoc Grigore, asigurând continuitatea și salvând acest Festival de suflet al oșenilor; - am inițiat (în 1998) Ziua Oraşului Negreşti Oaş; - și Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă, preluate și continuate de Primăria Negrești-Oaș; - Revista „Raze de lună‟ a Liceului Tehnologic Ioniță G. Andron, Premiul I oferit de Casa Corpului Didactic SM.
În domeniul scrisului, v-aţi aplecat cu precădere asupra cercetării de tip monografic, de valorificare a tradiţiilor din ţinutul oşenesc, pe care-l iubiţi atât de mult. Spuneţi-ne câteva cuvinte despre apariţiile publicistice ce vă poartă semnătura.
Cercetările de tip monografic presupun multă trudă și risipă de timp, să cercetezi în biblioteci și să consulți sute de pagini, până descoperi documentul revelator, dar această vocație vine de la meseria de bibliotecar (18 ani), în cazul meu sintagma „șoarece de bibliotecă‟ are acoperire, dar mi-a dat pregătire științifică și mi-a format metodă de lucru. Lucrări publicate: Ghid cultural al judeţului Satu Mare – Inspectoratul pentru cultură al judeţului Satu Mare, 1998, - coautor. George Boitor – un menestrel decapitat - Monografie şi studiu critic; (Editura Lamura, Negreşti Oaş, 2000), despre un poet (n. Supur) talentat, dar nedreptățit, cu un destin tragic: în conflict cu regimul totalitar, închis, urmărit de securitate, interzis pentru publicare, s-a sinucis în semn de protest față de regim. Cartea are ca nucleu Lucrarea de Licență la terminarea Facultății din Cluj propusă de mine. I-am cunoscut opera și destinul prin intermediul pictorului băimărean Mihai Olos; tema am propus-o eu, dar șeful de catedră Leon Baconschi a aprobat-o dacă mă înscriu pentru coordonare la dânsul, și nu regret, chiar dacă era foarte exigent. La susținere, l-a invitat pe d-l prof. Mircea Zaciu, o somitate, care, l-a urmă, mi-a cerut să public proza la Ed. Dacia, colecția Restituiri, pe care o coordona. O șansă rară și o experiență unică, care mi-a format convingerea că în mediile de elită se cunoșteau și aspectele ascunse oamenilor de rând. Povestea cărții a reeditat destinul Istoriei lui Șincai, care a purtat manuscrisul în straiță 20 de ani; nici eu nu puteam publica această carte pe vremea cenzurii. Și a deschis poarta pentru alte cărți de valorificare a moștenirii lui Boitor: Adrian Țineghe (prof. Carei) – George Boitor în ordinea comunistă a vremii (2008); George Boitor – Alberia, Citadela, 2009 (roman publicat de Aurel Pop; tabel cronologic: Ștefan Haiduc); George Boitor – Memorie discontinuă și alte poeme, Dacia XXI, 2010, (proiect coordonat de Ștefan Haiduc). Țara Oașului. Album monografic – Brașov, Editura Foton, 2013; comandă a d-nei deputat Andreea Paul, autorii sunt trecuți la Documentare, dar 80% din text îmi aparține. Ioniță G. ANDRON. Schiță biografică, articole, interviuri, evocări, fotografii. Citadela, 2017 (Ed. îngrijită de Ștefan Haiduc) Destinul în mentalitatea din Țara Oașului, Citadela, 2017. G.I. Govor
