De: Sergiu Auraș
În general știm că tot ce-și dorește omul în viață, este legat de de dorința de a avea câtuși de puțină libertate și succes, valori care ne bat câteodată în surdină la ușa dorințelor. Ascultând totodată vântul iluziilor care ne șuieră prin urechile existenței cu acea aromă de reușită, doar lipiciul dintre tălpile picioarelor noastre și pământ ne ține conectați de realitatea care e pigmentată de culorile eforturilor și grijilor zilei incerte de mâine. E drept ca uneori să ne considerăm unicați în lume, chiar dacă s-ar părea că suntem scufundați în rutina și tiparul turmei sociale, la care munca pare cheia supraviețuirii cotidiene.
Azi îl vom asculta pe Alex, un tânăr român care lucrează în Germania și care ne oferă posibile metode de supraviețuire a românului plecat în realitatea mirajului vestic
“Ei bine, pe lângă faptul că legile se aplică ca la carte, căci nu degeaba sunt legi, Germania a reușit să se dezvolte mult mai mult comparativ cu România la capitolul cultură și normalizare. În România în rândul generației mai avansate dacă doi oameni poartă o conversație normală și se ajunge la tema religiei, instantaneu se produce o ceartă între ei, asta numai cu condiția ca unul dintre ei să ”nu” fie mai delăsător cum s-ar spune. Românii își bagă pe gât unii altora sfaturi, teorii, subiecte, stereotipuri etc., cum că: ”Nu așa! Așa e bine.”, ”Fă așa, că așa fac eu!” sau chiar ”Dacă nu faci așa, nu mai vorbim!”.
Acum ca un mic exercițiu de imaginație, încearcă să îți închipui o barieră formată din două bucăți/părți egale, care se află în fața și spatele tău...
Vă prezint acum două personaje fictive care sunt malefice și au obsesiile lor pentru a obține ceva. Eu voi alege să fiu între Carl și Simona. Bariera din spate, mă delimitează de libertatea lui Carl, iar cea din față, de cea a Simonei. Carl este un om care se crede cheie de biserică și mai bun ca toți, iar Simona este o doamnă care se uită toată ziua la televizor și ascultă toate acțiunile din politică. Tu ești o persoană căreia îi place să iasă în oraș cu prietenii, să se distreze, să se plimbe cu mașina și să asculte muzică. Această fază este ... unde nimeni nu are nimic cu nimeni și își vede de treaba lui ( ---Carl---|----Eu----|--Simona-- ). Liniile drepte (|) reprezintă bariera libertății, iar cratimele (-) reprezintă libertatea fiecărui personaj și a mea. Într-o zi tu, ca și mine.... te hotărăști ca în seara care urmează să ieși în club alături de prietenii tăi, iar tu purtând o conversație cu Carl, îi spui asta. El începe cu replici, cum ar fi ”E păcat mare! Nu te du! Mai bine dai banii la biserică.” și acum el începe să îți ia din libertate. Apare și Simona după ... și după ce-i spui că vrei să ieși cu prietenii, începe și ea să îți ia din libertate, cu pretextul de a oferi partidului care e la conducere avantaje, și că dacă te duci, nu va mai vorbi cu tine.
Acum ajung la clasica vorbă românească ”Afară mănânci pâine amară.”

Un român de obicei vine pe principul ”vreau să fac mulți bani.”, dar nu se gândește la treapta de jos ... căci pe ea pășește prima, ci direct vrea să sară la una dintre cele de sus.

ÎN LOC DE CONCLUZII
Viața nu este un supliment, ci o integralitate. Nu este o simplă goană după fluturi, ci o alergare neîntreruptă spre realizare ... un strigăt care ne iese din plămânii existenței noastre, ne îngână durerea de parcă ne mai lipsește ceva din ființa ce ne îndeamnă totuși să stăpânim furtuna, simțului explorării, fiind expuși totodată riscului eșecurilor, care la rândul lor ne vor fi etern maeștri de viață. SPONSORII EDIȚIEI:





















