VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: CONFESIUNI DE DINCOLO ... DE PE ULIȚĂ!

              De: Vlad Mulcuțan Chiș Când eram la grădiniță și îmi descopeream abilitățile practice, de obicei înainte de Crăciun, odată ajuns acasă, în fiecare an începeam să pregătesc decorațiuni și felicitări pentru sărbătorile de iarnă ... dar timpul trecea și copilul creștea.

         Primele ore de matematică mi-au creat bătăi de cap, trebuie să recunosc, dar și satisfacții în momentele când mergeam cu bunica la magazin și terminam de calculat totalul produselor încă dinainte să termine doamna de la casă cu ajutorul calculatorului. Deși niciodată n-am fost un mare fan al matematicii, momentele în care reușeam să o aplic și să îmi fie de folos în viață erau adevărate realizări de care eu, copil fiind, mă bucuram.

Dar educația nu cuprinde doar științele exacte ... limbile străine și câteva etape pe care trebuie să le atingem cu toții ca să reușim în viață ... ci este un ansamblu de trăiri, experiențe, lecții și principii care se învârt în jurul nostru pe tot parcursul vieții.

Privind către “minusurile” sistemului nostru de educație, aș dori să vă povestesc despre experiența mea, în calitate de fost elev, dar și despre experiența domnilor profesori cu care am dezbătut acest subiect

        Cândva, școala a reprezentat principala sursă de informare pentru elevi, datorită accesului limitat la materiale din punct de vedere al tehnologiei. Sau, cel puțin așa se întâmpla prin 2007-2011 când eram eu în clasele primare. Acum, la o distanță de 13 ani, s-a ajuns la extrema în care, în viziunea elevilor, internetul le știe și le deține pe toate, lucru care îi determină să acceseze cantități enorme de informații, diseminate și neavizate, în detrimentul dorinței acestora de a învăța și descoperi totul, pas cu pas, logic și punctual. Acest fenomen nu poate decât să dăuneze formării unui viitor adult care se obișnuiește să aibă totul la îndemână, dar dependent de telefon și internet, iar când intervine și aplicarea practică a noțiunilor învățate, internetul rămâne în continuare doar o simplă și, în același timp, mult prea amplă sursă de bibliografie și…cam atât. Cea mai mare greșeală făcută de sistemul nostru, în acest caz, este utilizarea tehnologiei într-o manieră total greșită. Elevii noștri de azi sunt privați de implicarea directă în învățare, creație și formarea conexiunilor, din vreme ce internetul se află la îndemâna oricui. Pe de altă parte, diferența foarte mare care se resimte atât în performanțele elevilor cât și în autoritatea pe care ar trebui să o aibă dascălii, se datorează atitudinii total greșite a societății față de școală.

Ne dorim școli și programe ca în occident, dar contribuția noastră în calitate de părinți sau elevi este, poate, de zece ori mai redusă decât a celor care au succes cu un astfel de sistem

          Deși sunt un susținător convins al principiului că învățarea se face pentru viitor, și nu pentru note, doresc să vă dau un exemplu referitor la acest subiect: dacă în urmă cu mulți ani, o notă mică prevedea implicarea părinților și a elevului în cauză în depistarea problemei din spatele situației școlare, azi, o notă mică implică o problemă, de multe ori “personală”, a cadrului didactic și a școlii față de elev. Această atitudine este complet nocivă pentru un copil care în curând se va lovi de responsabilități, de reguli și de datoria respectului față de oameni.

        Îi îndemn pe toți cititorii mei să trateze cu seriozitate și implicare fiecare etapă a școlii, pentru că fiecare provocare poate reprezenta o posibilă victorie, fiecare greutate depășită cu brio  un pas în față și fiecare eșec, o lecție învățată atât la școală, cât și în viață.          Sponsorul ediției: