Creaţii literare din ciclul “Pe aripile versului”
Originar din Timişoara, scriitorul George Terziu a sălăşuit vreme de câţiva ani şi pe meleagurile sătmărene, unde, în calitate de director al “Grup Cultural Cervantes”, a editat cărţi pentru numeroşi scriitori sătmăreni. Actualmente este stabilit în Bucureşti şi este Preşedintele Ligii Scriitorilor Români pe Bucureşti şi judeţul Ilfov. Realizează două reviste din fonduri personale, tipărite lunar: “Cervantes” - revistă de cultură şi “Elite tinere”-revistă pentru tineri talentaţi.
Azi, o scurtă lectură din metafora poetului George Terziu…
Nedumerire
Ea zicea, nu ştiu de ce zicea,
Soare aruncat în neant, soare prim.
şi era căldură în privirea noastră.
Iar Ea zicea să nu ne mai iubim.
Gurile focului, gurile plantelor
smulgeau din noi câte-un poem.
O, şi pentru-atâta lucru
Ea spunea să nu ne mai vedem.
Ea dorea şi nu ştiu ce dorea,
O prăpastie pentru sublim,
Si-n vreme ce mintea mea
călătorea printre stele
Ea spunea să nu ne mai iubim !
Plecarea venirii
Prăpastia aceasta dintre noi
De la un timp se adânceşte foarte,
De la o vreme nu mai suntem noi,
De la o vreme ne hrănim cu moarte.
Femeia mea, iubirea mea, ce rost
Mai are să te pierzi pe căi lactee ?
O, dacă eu poetul n-aş fi fost,
şi dacă tu nu mi-ai fi fost femeie,
am fi călcat preasfintele porunci,
si rămâneam cu inima curată.
şi ce prieteni am fi fost atunci,
şi ce zadarnici pentru lumea toată !
Poem antirăzboi
Prieteni melancolici şi crispaţi,
Acum când vă grăbiţi spre niciodată,
E plină omenirea de soldaţi,
Nu poţi să faci un pas, că dai de-armată.
Nu vă miraţi că eu n-am inţeles
Din zi în zi că suntem mai săraci ;
Porumbul stă pe câmpuri necules,
Soldaţii stau cu mâna pe trăgaci.
De când tot facem păcii propagandă,
Când să te plimbi prin splendida cetate,
Nu poţi să treci de brute ce comandă
şi brute ce se lasă comandate.
M-am dus în taină la câte-un soldat :
Voi nu vedeţi că omenirea plânge ?
Daţi uniformele la curăţat
Că au miros de moarte şi de sânge.
Soldaţii sunt opaci şi sunt debili,
Nu pot vedea că omenirea plânge,
Soldaţii nu ascultă de civili,
Numai de cei cu uniforma-n sânge.
Transfuzia de arme s-a dublat
şi-n micşorarea pâinii se răsfrânge ;
Să ducem sângele la curăţat
Ca sângele să nu mai ceară sânge !
Amintiri bronzate
Bronzata mea cu praf de idealuri
Să dăm o iarnă de răgaz fântânii,
Când toamna visătoare, ne inundă
Şi ne înţeapă aerul cu sânii.
Şi plouă veşted, plouă cu moluşte,
Poetul are rău de infinit.
Degeaba-ncearcă soarele să-mpuşte
Mistreţii nostalgiei din zenit.
Doar mersul tău de ciută îl ascult
Pe strada visătorilor. Demult.
Grupaj realizat de G. I. Govor
Grupaj realizat de G. I. Govor
