VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: MAEȘTRI AI PRESEI ROMÂNEȘTI

Prof.univ. Dr. Pompiliu Comșa,  cel mai bun ziarist de provincie conform Radar de Media 2013, directorul Trustului de Presă POMPIDU-Realitatea Galați             Un proverb românesc declară dincolo de timpuri ca și postulat: „Spune-mi de unde eşti şi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti!” Prin ochii mei, România de astăzi nu arată prea bine. Poate prin ochii altora să arate mai bine.

                De ce?

         În primul rând, nu arată bine că se dezromânizează și, în al doilea rând, nu arată bine pentru că nu se mai cultivă sentimentul patriotic, românismul. Ne-am făcut așa dintr-o dată europeni și mondiali, fără să ținem cont că de fapt noi avem o origine la care trebuie să ne întoarcem mereu, pentru ca să nu ne pierdem identitatea. Așa spunea marele actor Dorel Vișan și înclin în această scurtă analiză să-i dau dreptate din start.

Dacă în melodiile noastre spunem că tot ce-i românesc nu piere, atunci trebuie să ne ocupăm ca să nu piară și să educăm generațiile tinere în acest spirit. Poate că trebuie să introducem mai multe ore de istorie în școală și de educație și să renunțăm la alte lucruri care nu-i formează pe tineri și pe copii. Trebuie întărită familia, trebuie întărită Biserica, trebuie întărită organizațiile de tineri și trebuie întărit românismul ... asta pentru că patriotismul este o sursă de atitudini diferite și schimbătoare.

(Dragoș-Georgescu: Tată-fiu)

         Când, de exemplu, un român interbelic sau din zilele noastre se mândrește cu isprăvile geților de acum peste două mii de ani identificându-se, fără nici un motiv temeinic cu ei sau când este adeptul vechiului adagiu, atât de drag regimului comunist ”fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea”, el se află în prima categorie de ”patrioți”. Înșiși marii creatori care și-au părăsit patria de origine și au murit în străinătate, rămân totuși pentru totdeauna uniți cu identitățile lor naționale de la naștere.

(Dragoș-Georgescu: Tot un fel de Share)

    Din acest motiv identitatea națională nu este un concept care în sine este bun sau rău. Cum putem vorbi, fără teama de a greși, despre pierderea identității naționale între mit și realitate ... o identitate culturală care se pierde în timp, atât cea materială, cât şi cea imaterială ... atâta vreme cât nu este exprimată?

Limba, portul, obiceiurile şi tradiţiile, toate acestea dispar în timp

        Azi, peste tot în Europa, identitatea reprezintă un adevărat cult exprimat simplist sub forma: sunt francez, catolic şi sunt mândru de asta, sau sunt român, ortodox şi sunt mândru de asta; dar  Identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre noi. Nu trebuie să fim oameni de ştiinţă pentru a ne da seama că avem o problemă de identitate, că mulţi dintre români se află într-o criză cronică de identitate.

(Dragoș Georgescu: Strălucire)

         Concluzia este că 95% din tot ceea ce reprezintăm Noi, ca români, este semnificativ diferit de Ei, de Ceilalţi români ... identitatea noastră nu este identitatea lor.

Cultul identităţii de român nu are nimic de-a face cu România şi cu românii, ci doar cu mine, cu propria mea personalitate, cu ego-ul meu

           În acest sens, putem vorbi despre un cult al personalităţii la români care maschează cultul identităţii de români. Dar ce se poate face în situaţia de facto în care forţa identităţii multor români se bazează pe lipsa de identitate a celorlalţi români ... cum la fel de bine identitatea națională este un material explozibil.

          Vorbim de conceptul de identitate, care produce cele mai mari mutații sociale în ultimele decenii, amenințând să arunce în aer planeta pe baze ideologice. Astăzi valorile la care aderă omul contemporan s-au schimbat, tot mai puține dintre acestea le sunt comune tuturor românilor, sau poate că încă sunt destule, dar nu mai avem noi timp să ne gândim la asta, nici mijloacele să le recunoaștem, nici răbdarea să începem un asemenea proces, oricât de necesar ni s-ar părea el. Dar dacă oamenii de bună credință tac sau stau deoparte din bun simț, locul central este luat de gargara patriotardă, și riscăm să ajungem din nou la măsuri extreme care exclud orice cale de mijloc, și pentru care soluția prezervării identității naționale e ridicarea de ziduri în calea ”năvălitorilor străini” – unde ”străin” înseamnă toți cei diferiți într-un fel sau altul.

(Dragoș Georgescu: Mă-doare-timpul)

 Problema identității naționale fisurate sub presiunea globalizării nu este una locală, nici regională, ci globală...

iar noi ne-am aliniat destul de repede la ea. Nici Ministerul Culturii și Identității Naționale nu demonstrează un interes coerent pentru ”identitatea națională”. Cunoscător al tarelor, dar, mai cu seamă al valorilor naţionale, academicianul Ioan-Aurel Pop este românul care glăsuieşte despre trădările şi vânzările ale căror ţinte vii am fost şi suntem, care înţelege profunzimile şi potenţialul extraordinar al Neamului Românesc. Din pledoaria domniei sale răzbate mesajul spiritului lucid al capetelor luminate ce-şi iubesc Ţara şi Neamul, aflate în postura de „Drumeţi în calea lupilor”. Nu mai suntem uniţi ca cei de atunci, nu ne mai iubim unii pe alţii ... şi ne-am pierdut încrederea în noi înşine, uitând că de-a lungul întregii noastre istorii ne-am aflat strajă la intersecţia intereselor marilor puteri.  Suntem şi am fost „Neam părăsit la răscrucea furtunilor care bat aici din veac în veac”.

„Nihil homini natura sine magno labore dat!” – ”Natura nu dă nimic omului fără mare străduință!” ... (din Eseurile lui Montaigne, Cartea II, Capitolul XII)

și poate că suntem mai uniți decât acum un secol, dar adesea doar prin declarații bombastice, uitând de unirea cotidiană, de binele zilnic pe care se cuvine să-l facem în numele unirii, de credință, de adevăr și de dreptate.

„Identitatea românească este felul de a te simți român. Avem nevoie de identitate națională ca să nu fim ai nimănui”.   Simplu spus, identitatea românească este felul de a te simți român, iar această simțire vine prin limbă, credință, origine, nume, tradiție, obicei, strai, pământ și cer etc.

(Dragoș Georgescu: Sărbătoare)

      Avem nevoie de identitate națională ca să nu fim ai nimănui. „A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine! Ce este România fără oameni, fără români?”, afirma același Ioan Aurel Pop într- un dialog cu jurnalista Mihaela Raluca Tănăseanu (sursă https://cuvantulnatiunii.ro/2022/06/11/ioan-aurel-pop-ca-sa-fie-stanca-neamul-are-nevoie-de-demnitate-si-de-onoare/).

(Rondo în D Major pian-Clipici Zina; prof.:Manfredi Annamaria; Orchestra Liceului de "Arte Aurel Popp" Satu Mare; dirijor:Ion Florea)

Zestrea omenirii zace în cărți, pe care nu le mai citește nimeni

       Necazul este că nu se citesc integral nici e-book-urile sau cărțile electronice. Prin urmare, dacă nu luăm măsuri, riscăm să devenim toți otova, cu mințile odihnite și goale, instrumente bune de manipulat de către forțe malefice, care stăpânesc comunicarea și care au puterea să ne îndrepte pe calea dorită de ele. „Țara a fost bântuită de inamici, jefuită de regate și imperii orgolioase, ciuntită mereu de oameni și teritorii ... Dacă am reuși să-i interesăm pe elevi de Istoria Românilor, ar apărea « pericolul » formării unor sentimente patriotice, de mândrie față de popor și de țară, ceea ce ar fi … primejdios! ... Educația se face cu trudă multă, iar educația este acum în declin” (ibidem).

     Ca să fie „stâncă”, neamul are nevoie de demnitate și de onoare, de adevăr și de dreptate și peste toate, de bunătate și înțelegere. Nu am griji prea mari pentru poporul român, cu o condiție: să aibă conducători buni! Dacă liderii vor fi buni, poporul nu se va rătăci!      Sfârșitul Primei Părți