Porunca a cincea: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie” (Ieşire XX; 12).
Dacă primele patru porunci ale Decalogului cuprind învăţături privind datoriile omului faţă de Dumnezeu, următoarele şase porunci scot în evidenţă îndatoririle faţă de semeni. Cei mai apropiaţi semeni ai noştri sunt părinţii. După Dumnezeu, ei sunt cei mai mari binefăcători ai noştri, fiindcă ei ne-au dăruit viaţa trupească, ne-au îngrijit, ocrotit şi crescut, ne-au educat şi format, pregătindu-ne pentru a ieşi învingători în lupta cu greutăţile inerente vieţii; de asemenea, ei s-au nevoit, s-au sacrificat,“s-au trudit, adesea cu jertfe grele”, spre a ne ajuta să devenim “oameni de omenie, de nădejde”. De aici, provine datoria copiilor de a asculta “cu sfinţenie de povaţa părinţilor”, de a-i respecta şi iubi, de a-i ajuta şi îngriji la vreme de nevoie: “Cu fapta şi cu cuvântul cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi vină binecuvântare de la ei. Că binecuvântarea tatălui întăreşte casele fiilor, iar blestemul mamei le dărâmă până în temelie” (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah III; 8-9).
Ca atare, ascultatea de părinţi este o mare binecuvântare, în timp ce “neascultarea şi batjocorirea părinţilor” reprezintă “păcate strigătoare la cer”. Pentru a accentua importanţa acestei porunci, Dumnezeu condiţionează viitorul luminos al copiilor de cinstea pe care ei o acordă părinţilor: “cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi…” Sfântul Apostol Pavel este cât se poate de elocvent: “Copii, ascultaţi pe părinţii voştri, în Domnul, că aceasta este cu dreptate. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, care este porunca cea dintâi cu făgăduinţa: ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ. Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni VI; 1-4).
Porunca a şasea: “Să nu ucizi!” (Ieşire XX; 13).
Această poruncă ne învaţă că nu avem voie să ne atingem nici de viaţa noastră, nici de viaţa semenilor noştri, nefiindu-ne permis nici să îndemnăm/încurajăm pe altcineva să ucidă, deoarece: 1. Viaţa este de la Dumnezeu şi numai El are puteri depline asupra ei. Cine îşi curmă viaţa (prin sinucidere) sau se atinge de viaţa altuia, “loveşte într-un drept al lui Dumnezeu”, asemănându-se lui Cain, care “l-a omorât” pe fratele său, Abel (Facere IV; 8); 2. Viaţa este temelia celorlalte bunuri, precum: sănătatea, mintea luminată, înţelepciunea, inima bună, dragostea de muncă, bucuria de a avea o familie. Cine răpeşte viaţa cuiva, îi răpeşte acelei persoane, deodată, toate aceste bunuri; 3. Fiecare om face parte dintr-o familie, dintr-o comunitate, dintr-un grup, dintr-o ţară. Cine se atinge de viaţa lui, loveşte într-un drept al familiei, al societăţii, al patriei.
Porunca a şasea se referă şi la uciderea pruncilor prin avort sau prin alte căi, pentru că nimeni nu poate anula dreptul de a te naşte: “dreptul de a ne lua sau a lua viaţa cuiva aparţine lui Dumnezeu, Care ne-a dat-o”.
Trebuie să fim conştienţi că, pe lângă “uciderea trupească”, este şi o “ucidere sufletească”, pe care o săvârşim atunci când îndemnăm pe cineva la un păcat, care conduce la deznădejde, la îndepărtarea de Dumnezeu, adică la “moartea sufletească”. De asemenea, comitem ucidere sufletească în clipa în care ne atingem, prin clevetire, calomnie, bârfă, de bunul nume al aproapelui, când îl ocolim cu dispreţ, când îl tratăm cu indiferenţă, când îl certăm pe nedrept şi când îl urâm: “Cine nu iubeşte pe fratele său, rămâne în moarte. Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică, dăinuitoare în El” (I Ioan III; 14-15).
Porunca a şaptea: “Să nu fii desfrânat!” (Ieşire XX; 14).
Această poruncă opreşte: 1. Orice legătură trupească între bărbat şi femeie, care se consumă în afara relaţiilor intime din cadrul căsătoriei legitime; 2. Adulterul, adică încălcarea legământului sacru al Tainei Cununiei, care poate constitui chiar motiv de divorţ; 3. Glumele necuviincioase, beţia, lenea, cântecele, citirea cărţilor/revistelor cu conţinut pornografic, privirea sau vizionarea filmelor/clipurilor video/imaginilor/secvenţelor care îndeamnă la necurăţie şi desfrâu.
În acest sens, Sfânta Scriptură consemnează: “Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă, însă, desfrânării, păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Care este în voi, pe Care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (I Corinteni VI; 18-19); “Desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire. Căci aceasta s-o ştiţi bine, că niciun desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu” (Efeseni V; 3-5).
În mod special, Mântuitorul Iisus Hristos afirmă: “Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu săvârşeşti adulter. Eu însă vă spun vouă: că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui… S-a zis iarăşi: Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire. Eu însă vă spun vouă: că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter” (Matei V; 27-28, 31-32).
Prin urmare, scrie Sfântul Apostol Pavel, “din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina neînfrânării voastre… Cei care nu pot să se înfrâneze (adică să se păstreze în curăţie/feciorie), să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă. Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa, bărbatul să nu-şi lase femeia… Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase. Şi o femeie, dacă are un bărbat necredincios şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace…” (I Corinteni VII; 2-15).
Doamne, dăruieşte-ne sănătate şi înţelepciune spre a cunoaşte, trăi şi mărturisi credinţa cea adevărată!
Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, ed. cit. 2.“Catehism creştin ortodox”, ed. cit., pp. 179-180. 3.“Catehism ortodox”, ed. cit., pp. 114-116.
Preot Dr. Cristian Boloş
