Porunca a opta: “Să nu furi!” (Ieşire XX; 15).
Fiecare om trebuie să trăiască din/prin munca sa, având o meserie sau o “slujbă”, furtul fiind “osândit” şi pedepsit atât de legile omeneşti, cât şi de cele dumnezeieşti.
Prin această poruncă, se opreşte furtul, adică însuşirea, pe nedrept, a unui bun aparţinător altei/altor persoane. Furtul poate fi săvârşit în mai multe moduri: 1. prin luarea în ascuns sau pe faţă şi cu forţa a bunurilor altuia; 2. prin viclenie, adică prin falsificare de acte, prin plătirea cu bani falşi, prin vânzarea cu măsuri mincinoase, prin fuga de muncă şi prin cerşetorie; 3. prin oprirea nedreaptă a plăţii lucrătorilor: “vrednic este lucrătorul de plata sa” (Luca X; 7, I Timotei V; 18); 4. prin urcarea incorectă a preţurilor la cele de trebuinţă traiului; 5. prin primirea unei plăţi fără muncă, precum şi prin acceptarea mitei.
Ca atare, dreptul la viaţă nu se poate întemeia pe furt şi pe lenevire, ci numai pe muncă cinstită: “dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni III; 10). Despre hoţi, Sfântul Apostol Pavel spune: “Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Corinteni VI; 10).
Porunca a noua: “Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!” (Ieşire XX; 16), adică: “să nu vorbeşti de rău pe nimeni şi să nu spui niciodată minciuni sau să faci jurământ strâmb. Spune totdeauna adevărul!”
Această poruncă are menirea de a opri minciuna sau acoperirea/ascunderea/tăinuirea adevărului, cu gândul/intenţia de a înşela, de a îndruma greşit pe aproapele şi de a-l păgubi, fie în bunurile sale materiale, fie în cinstea sa şi în demnitatea lui.
Domnul Iisus Hristos este tranşant în privinţa minciunii, care se opune adevărului: “De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi. Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu mă credeţi?” (Ioan VIII; 43-46)…“Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan XIV; 6).
Aşadar, minciuna este păcat, fiindcă nimiceşte respectul, încrederea şi dragostea, care trebuie să conducă şi să caracterizeze relaţiile interumane: “Batjocură rea este la om minciuna, în gura celor neînvăţaţi pururea va fi. Mai bun este furul decât cel care pururea minte; iar amândoi vor fi moştenitorii pieirii. Năravul omului mincinos este ocară şi ruşinea lui este cu el pururea” (Înţelepciunea lui Isus Sirah XX; 25-27); “Martorul mincinos nu rămâne nepedepsit şi cel ce spune lucruri neadevărate se va prăbuşi” (Pildele lui Solomon XIX; 9); “Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Celui ce însetează îi voi da să bea, în dar, din izvorul apei vieţii. Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu. Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă…” (Apocalipsa XXI; 6-8).
Porunca a zecea: “Să nu doreşti (pofteşti) casa aproapelui tău, să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi niciunul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!” (Ieşire XX; 17).
Referitor la această poruncă, înţelepciunea noastră populară se exprimă astfel: “Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”, fiind în concordanţă cu “regula de aur a creştinismului”, enunţată de către Mântuitorul Iisus Hristos: “Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii” (Matei VII; 12, Luca VI; 31). Cu alte cuvinte, potrivit “Catehismului creştin ortodox”, “să nu fii lacom nici la mâncare, nici la băutură, nici pe casa, nici pe haina, nici pe averea vecinului/aproapelui/semenului tău. Pofta nestăpânită este pricina şi izvorul celor mai multe şi mai grele păcate. Mulţumeşte-te cu ce/cât ai şi dă slavă/mulţumire lui Dumnezeu pentru toate!”
Poruncile Decalogului, începând de la a cincea şi până la a noua, opresc păcatele împotriva aproapelui, săvârşite cu fapta şi cu vorba. A zecea poruncă merge mai departe şi ne cere ca noi să ne ferim chiar şi de poftele din care izvorăşte păcatul. Prin urmare, “pentru a fi curaţi în vorbele şi faptele noastre, trebuie să fim mai întâi curaţi cu inima”.
În acest sens, Domnul Hristos precizează: “Ascultaţi şi înţelegeţi: nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om… Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om” (Matei XV; 10, 17-20).
Aşadar, “fericiţi sunt cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”, ne asigură Domnul (Matei V; 8).
În concluzie, putem afirma, cu certitudine, că “cele zece porunci (Decalogul) reprezintă strigătul voinţei lui Dumnezeu, temelia vieţii religioase, morale şi a tuturor legilor”.
Doamne, dăruieşte-ne sănătate şi înţelepciune spre a cunoaşte, trăi şi mărturisi credinţa cea adevărată!
Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, ed. cit. 2.“Catehism creştin ortodox”, ed. cit., p. 180. 3.“Catehism ortodox”, ed. cit., pp. 116-117.
