File din istoria sportului sătmărean – Scrimerii sătmăreni aduc glorie sportului românesc cucerind medalii europene, mondiale și olimpice iar Sala Nouă de Scrimă produce campioni pe bandă rulantă ( partea a III-a)

Rememorând cronologia evenimentelor din scrima românească, să ne oprim în anul 1965, an în care Ecaterina Jencsik câştigă la Rotterdam (Olanda) titlul de campioană mondială de tineret şi astfel va fi prima care „confirmă” îndemnul des auzit al maestrului: „Munceşte conştiincios şi te fac campion mondial!” Ileana Gyulai ca şi în anul precedent, la Budapesta, câştigă şi la Rotterdam medalia de argint, fapt ce dovedeşte – dacă mai era necesar – că şcoala sătmăreană produce adevărate generaţii de campioni.

Tot în acest an, la campionatele mondiale de seniori de la Paris, România participă în componenţa: Olga Szabo, Mara Vicol, Ecaterina Jencsik şi Ileana Gyulai cu pretenţii la titlu atât la individual cât şi pe echipe. Lucru absolut ieşit din comun: la turneul individul toate cele patru trăgătoare din România ajung în finală, împreună cu sovieticele Galina Gorohova şi Valentina Prudskova. Ar fi fost firesc, ca româncele să câştige titlul fără probleme. Lucrurile s-au complicat însă, atunci când antrenorii au decis: Jencsik şi Gyulai cedează asalturile pentru Szabó şi Vicol cu 4–0, cele două fiind considerate de tehnicieni cu şanse mai mari pentru câştigarea concursului decât eroinele de la Rotterdam. Spectatorii la finală au taxat manevrele echipei româneşti cu fluierături, dar aceasta n-a mai schimbat situaţia de pe planşe. Jencsik, în asaltul cel mai frumos al finalei învinge pe Gorohova (4–3), dar rusoaica, până la urmă va câştiga titlul după victoriile sale asupra lui Szabó, Vicol şi Gyulai. Szabó obţine medalia de argint, Vicol termină pe 4, Jencsik pe 5, Gyulai pe 6.

Mai târziu Szabó a recunoscut manevrele greşite de la Paris: „Dacă acest lucru nu s-ar fi întîmplat Jencsik probabil ar fi câştigat titlul”. În 1966, un alt sătmărean se va înscrie pe lista campionilor mondiali, este vorba de floretistul Ştefan Ardeleanu-Weiszböck care la Viena a câştigat titlul la tineret, iar cu un an mai târziu la CM de la Montreal a făcut parte din echipa medaliată cu aur împreuna cu Ionel Drâmbă, Tănase Mureşan, Mihai Ţiu şi Iuliu Falb.

Pentru Campionatele Mondiale de la Havana, în lotul floretistelor au participat două sătmărence: Ileana Gyulai şi Suzana Ardeleanu. Ecaterina Stahl a lipsit „motivat”: atunci se pregătea pentru naşterea primei fiice, Gabriela, care a echivalat în familia scrimerei cu o adevărată medalie mondială de aur.

În semifinalele competiţiei din capitala Cubei, echipa antrenată de Iosif Zilahi învinge Polonia, iar URSS termină învingătoare împotriva Ungariei. Urmează finala, care prevestea o victorie a sovieticelor, URSS alinia o echipă formată din patru campioane mondiale.

România se prezintă la salutul dinaintea meciului cu formaţia alcătuită din Vicol, Szabó, Gyulai şi Ardeleanu. Vicol a tras excelent, obţinînd 4 victorii, dar înaintea ultimului asalt rusoaicele conduceau cu 8–7, deci era nevoie de o victorie, pentru ca la tuşaveraj să se obţină victoria. Aceasta a fost realizată de Szabó împotriva lui Samusenko: România învinge URSS la tuşaveraj şi obţine medalia de aur.

După rezultatele tot mai bune obţinute de scrimerii români (cucerirea titlurilor de campioni mondiali pe echipe, la floretă feminin şi masculin, medaliile de bronz de la Mexico City şi München, toate cu un aport deosebit sătmărean), meritele „şcolii Csipler” sunt recunoscute pe plan mondial, elevii lui ajungând în număr din ce în ce mai mare în loturile naţionale. Şi rezultatele meritorii continuă să apară.

În 1973, după ce se stabileşte în Germania, este rândul lui Szepessy Iosif să se înscrie pe lista campionilor mondiali, câştigând titlul suprem la CM de la Göteborg la spadă, pentru Germania.

Szepessy este primul sportiv din Satu Mare care cucereşte lauri pentru Germania. El este urmat în anii următori de Zita Funkenhauser, Monica Weber şi Rita König.

În 1974 la Istanbul Petre Kuki câştigă titlul de campion mondial de tineret la floretă masculin, iar peste un an performanţa este repetată în Mexico City.

„Fapta” lui Kuki constituie un unicat, el fiind singurul din rândul floretiştilor care câştigă de două ori consecutiv aurul mondial.

1975 este punctul culminant al carierei Ecaterinei Jencsik-Stahl, an în care câştigă campionatul mondial de senioare de la Budapesta.

Şi dacă vorbim de rezultatele remarcabile ale floretistei, să amintim şi faptul că ea deţine un record adevărat, prin participarea la cinci jocuri olimpice.

În 1976  se inaugurează Sala Nouă de Scrimă

În urma acestor succese autoritătile locale („de partid şi de stat…”) fac un cadou scrimei sătmărene: în 1976 este construită noua sală de scrimă, unde vor fi condiţii optime pentru pregătirea muşchetarilor, de data aceasta la standarde europene.

Proiectul a fost executat în perioada lui Uglar Iosif, un prim-secretar care a finalizat multe investiţii majore în oraş şi judeţ şi a fost şi un iubitor de sport. Practic şi evoluţia Olimpiei Satu Mare în divizia A la fotbal, ca şi construirea stadionului se datorează şi lui Uglar. Proiectantul sălii a fost Carol Rupprecht, arhitectul şef al judeţului.

Planul iniţial se referea la o sală cu două nivele, însa construcţia realizată a fost „redusă” dintr-o sală cu două nivele într-una simplă cu un singur etaj. Desigur construcţia sălii nu s-a realizat de pe o zi pe alta, accentul punându-se în acea perioadă pe construcţii de locuinţe. Iosif Panek, renumitul ziarist al perioadei a solicitat urgentarea sălii în mai multe articole.

Terebesi Emil, preşedintele Clubului Sportiv, împreună cu inginerul György Gábor, şeful biroului de investiţii judeţean au făcut de asemenea numeroase drumuri la Bucureşti pentru a netezi finalizarea lucrării. La inaugurarea festivă, adevărată sărbătoare locală au participat scrimerii sătmăreni şi sportivi invitaţi din Bucuresti şi din marile centre din ţară.

A fost de faţă generalul Marin Dragnea, preşedintele Comisiei Naţionale de Sport, cât şi Dionisie Tepşan, secretarul general al federaţiei de specialitate, care timp de 23 de ani (1958–1982) a activat în fruntea federaţiei.

Bineînţeles că maestrul Alexandru Csipler a fost încântat de sală, fiind convins că după sala mică de pe strada Ştefan cel Mare va avea în sfârşit un centru modern de formare a noilor generaţii de scrimeri. Dar „soarta” n-a mai oferit această satisfacţie antrenorului.

La scurt timp după inaugurare, Csipler a fost pensionat, locul lui fiind luat de Ştefan Haukler. Din corespondenţa antrenorului emerit rezultă că el ar fi vrut să lucreze în continuare ca specialist cu normă întreagă, dar această dorinţă n-a fost îndeplinită de conducătorii sportivi ai vremii. „Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece…”

Însă atât antrenorii tineri cât şi trăgătorii i-au cerut deseori sprijinul, pentru că iubitorii de sport din Satu Mare solicitau în continuare rezultate bune din partea sportului fanion al Sătmarului. Şi Sanyi bácsi a acordat acest sprijin până în ultima clipă a vieţii…

În noua sală, cu un colectiv de antrenori dornici de afirmare, se lucrează intens, şi apar şi rezultatele: pe lângă titlul de campioană naţională, cucerit în 1977, Marcela Moldovan obţine mai multe medalii la competiţii internaţionale importante, printre care şi o medalie de argint la Jocurile Olimpice din 1984 cu echipa României, împreună cu încă două sătmărence Rozalia Orosz-Gombos şi Monica Weber, la care s-au adăugat Aurora Dan şi Elisabeta Tufan-Guzganu.

În deceniul şapte, seria succeselor sătmărene continuă, apar noi talente la toate armele, floretistele de la CSSM obţinând chiar titlul de campioane în 1981 şi 1982.

Éva Lengyel, Haukler Judit şi Pallai Éva în calitate de componente ale lotului naţional participă la mai multe întreceri internaţionale.

Sursa: Ștefan Stahl – Scrima sătmăreană, miracol al sportului românesc