Legea Vechiului Testament “oglindită” în Legea Noului Testament (1)

Legea Vechiului Testament “oglindită” în Legea Noului Testament (1)
Motto: “Noul Testament e ascuns în cel Vechi, Vechiul Testament se deschide în cel Nou” (“Novum Testamentum in vetere latet, Vetus Testamentum in novo patet”), Fericitul Augustin
Cele 10 porunci (Decalogul) din Vechiul Testament s-au păstrat şi în Noul Testament, însă ele “au fost desăvârşite”. Legea Noului Testament este a doua lege morală suprafirească, în care se cuprinde Descoperirea (Revelaţia) dumnezeiască, adusă în lume de către Mântuitorul Iisus Hristos. A fost nevoie de această Lege, fiindcă Legea Vechiului Testament era nedesăvârşită, adică nu cuprindea în sine tot ce îi era de trebuinţă credinciosului pentru dobândirea mântuirii. Despre nedesăvârşirea Legii Vechiului Testament vorbeşte chiar Domnul Hristos: “Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei V; 17). Ca atare, El a venit să desăvârşească Legea veche.
“Desăvârşirea Legii Noului Testament”, în comparaţie cu Legea Vechiului Testament, constă în:
1. Dacă în Legea Vechiului Testament se spunea că este “un singur Dumnezeu”, în Noul Testament, Mântuitorul Iisus Hristos ne descoperă un Dumnezeu în trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (“Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” – Matei XXVIII; 19).
2. Dacă în Vechiul Testament ziua de odihnă era “sâmbăta”, în Noul Testament “ziua Domnului” devine “duminica”. De ce? Fiindcă: duminica este “ziua cea dintâi a săptămânii”, când s-a făcut “lumina” (“Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină. Şi a fost lumină. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi” – Facere I; 3-5); duminica a înviat Domnul Iisus Hristos din morţi; duminica S-a pogorât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime/Rusalii; duminica s-a întemeiat Biserica, în chip văzut, prin formarea primei comunităţi creştine la Ierusalim; duminica a fost aleasă/desemnată pentru a se sărbători/celebra “Cina Domnului”, adică pentru a se săvârşi, în chip deosebit, Sfânta Liturghie.
3. În Noul Testament, Mântuitorul Iisus Hristos opreşte nu numai “desfrânarea”, ci şi “pofta” şi “privirea păcătoasă/pătimaşă”, deoarece din acestea se naşte păcatul. El afirmă: “Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu săvârşeşti adulter. Eu însă vă spun vouă: că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui” (Matei V; 27-28). În ceea ce priveşte despărţirea dintre soţi, Domnul menţionează: “S-a zis iarăşi: Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire. Eu însă vă spun vouă: “Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter” (Matei V; 31-32).
4. De asemenea, Domnul Hristos nu numai că opreşte jurământul strâmb şi minciuna, ci ne îndeamnă să spunem întotdeauna adevărul: “Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale. Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este” (Matei V; 33-37).
5. Legea Vechiului Testament a fost numai o pregătire către mântuire, potrivit Sfântului Apostol Pavel: “Legea ne-a fost călăuză (pedagog, învăţător) spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Galateni III; 24-27). Ea a arătat că, pentru dobândirea mântuirii, este neapărat nevoie de harul sfinţitor, dar nu a pus la îndemâna credinciosului acest har. Legea veterotestamentară a dat omului porunca de a împlini voia divină, dar nu şi harul, adică puterea care să-l ajute la împlinirea poruncii. În schimb, Legea Noului Testament a adăugat la poruncă şi harul mântuitor, câştigat pentru noi de către Domnul nostru Iisus Hristos, prin jertfa Sa de pe cruce: “Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan I; 16-17).
6. Legea Vechiului Testament a dat omului învăţătura, dar nu a pus în faţa lui pilda vie a trăirii, experierii acestei învăţături. Însă, în Legea Noului Testament învăţătura e dată nu numai prin cuvânt, ci şi prin pilda vie a trăirii ei desăvârşite, pildă oferită nouă de către Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos: “Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii… Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc” (Ioan XIII; 34-35, XV; 13-14); “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan XIV; 6); “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară” (Matei XI; 28-30).
Doamne, dăruieşte-ne sănătate şi înţelepciune spre a cunoaşte, trăi şi mărturisi credinţa cea adevărată!
Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, ed. cit. 2.“Catehism creştin ortodox”, ed. cit., pp. 180-182. 3.“Catehism ortodox”, ed. cit., pp. 117-120.
Preot dr. Cristian Boloş
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble