Dacă primii ani de după război au fost foarte dificili atât din punct de vedere economic cât şi politic, social sau administrativ, în anul 1924 s-a atins nivelul economic antebelic în principalele ramuri de producţie. Din acest moment se poate observa o creştere remarcabilă a economiei în general şi a industriei în mod special, stopată din păcate odată cu izbucnirea marii crize economice din 1929 - 1933.
În acelaşi timp, s-a intensificat procesul de concentrare şi centralizare a capitalului şi opoziţia capitalului autohton industrial – bancar faţă de monopolurile străine care doreau o pondere mai importantă în economia României. Numărul societăţilor anonime (industriale, bancare, asigurări etc.) este în continuă creştere. Astfel, în anul 1928 numărul lor se ridica la 2.729 faţă de 1.650 în 1922. O puternică creştere a înregistrat şi capitalul acestor societăţi, care în aceeaşi perioadă s-a ridicat de la 12.162 la 42.975 milioane lei. Această situaţie a asigurat profituri însemnate atât pentru patronatul autohton cât şi pentru capitalul străin. Astfel, în 1925 profitul declarat al societăţilor anonime a fost de 15.164 milioane lei, reprezentând 55,01% din totalul capitalului lor social, din care 6.084 milioane lei a aparţinut societăţilor industriale. În perioada stabilizării relative a capitalismului, dintre cei 50-60.000 de locuitori ai oraşului Satu Mare, circa 5.000 de persoane lucrau în fabricile şi uzinele situate în raza oraşului.
Printre cele mai importante întreprinderi se numărau Fabrica de vagoane „Unio” S.A., Turnătoria de fier şi fabrica de maşini „Fraţii Princz” S.A., Prima fabrică de giulgiuri şi flori artificiale din Transilvania (unică în această provincie), Fabrica de ţesut panglici Fraţii Weisz”, Prima fabrică de ţigle şi cărămizi din Satu Mare, Moara „Elisabeta” proprietate a lui Dezideriu Princz, Moara Laszlo, proprietate a lui Leiblinger şi Erdelyi.
Uzinele electrice municipale Satu Mare, Staţia de triere a seminţelor „Freud Samuil şi Fiul” S.A., Fabrica de bomboane şi ciocolată „Adalbert Reiter şi Fiul” S.A., Fabrica de pălării de paie „David Grosz”, Fabrica de dopuri de plută „Fiii lui A. Guth”, Prima fabrică de maşini agricole din Satu Mare, Fabrica şi depozitul de spirt „Fiii lui Elek Markovits” S.A., Joaghere ale S.A. Lomaşi şi ale Întreprinderii de gatere Oaş-Satu Mare etc.
Dintre acestea cele mai importante erau Turnătoria de fier şi fabrica de maşini „Fraţii Princz” S.A. şi Fabrica de vagoane „Unio” S.A. Producţia Turnătoriei de fier şi fabrica de maşini „Fraţii Princz” avea ca obiective principale reparaţia de vagoane şi locomotive pentru C.F.R., fabricarea de instalaţii pentru morărit, de utilaje speciale pentru fabricile de ulei, maşini agricole şi diferite piese pentru maşini-unelte. Această societate a fost înfiinţată în anul 1906, fiind proprietatea familiei Princz. Până în anul 1920, fabrica a lucrat cu 18 – 20 muncitori şi cu 20 de ucenici, dispunând doar de o singură hală. Începând cu anul 1921, întreprinderea a încheiat un contract cu C.F.R. pentru repararea locomotivelor pentru linie îngustă, iar mai târziu pentru ecartament normal. În anul 1928 fabrica, pe baza unui contract încheiat cu firma Warschalovski, Eisse et Co. din Viena, a trecut la producţia vaselor emailate de uz casnic, cumpărând licenţa acesteia pentru fabricarea vaselor emailate. Producţia ei de 60 vagoane de vase anual a permis aproape în întregime satisfacerea nevoilor interne ale ţării. Fabrica Fraţii Princz, care deja în anul 1923 realizase un profit net de 177.551 lei, având în jur de 200 salariaţi, lucra în anii următori cu 600 – 800 de muncitori. Din anul 1921 şi până în anul 1926, întreprinderea a lucrat cu 480 – 500 de muncitori şi, în acelaşi timp, a construit încă o hală dotată cu maşini şi utilaje noi. În anul 1926, firma s-a transformat în societate anonimă cu denumirea „Turnătorie de fier şi fabrică de maşini Fraţii Princz”. Societatea şi-a continuat activitatea şi în perioada celui de-al doilea război mondial, executând, pe lângă vase emailate, şi diferite piese pentru tancuri, camioane şi proiectile pentru aruncătoare, adaptându-şi pragmatic producţia pentru economia de război. Se lucra şi în această perioadă cu circa 600 de muncitori, activitatea extinzându-se într-o nouă hală pentru atelierul de prese. În octombrie 1944, fabrica a fost bombardată şi distrusă aproape complet. După eliberare, s-a trecut la dezafectarea şi repararea utilajelor, iar în intervalul iulie 1945 – 1947, s-a efectuat reconstruirea întreprinderii, trecându-se la fabricarea vaselor emailate din tablă. La 11 iunie 1948, data naţionalizării întreprinderea avea 305 muncitori. Ea continuă să funcţioneze până astăzi sub diferite denumiri: „1 Septembrie”, „23 August”, „Samus” şi în prezent „Electrolux” (proprietate a renumitului concern suedez), având reputaţia de cel mai bun constructor de aragaze din ţară.
Cea mai mare şi însemnată întreprindere de pe raza oraşului Satu Mare era Fabrica de vagoane „Unio” S.A. Această fabrică a cunoscut în prima parte a perioadei interbelice o dezvoltare remarcabilă. Conform datelor din bilanţurile publicate, în perioada 1922 – 1927, fabrica Unio a realizat 14 milioane lei investiţii în imobile şi 26 milioane în maşini şi diferite instalaţii. Producţia ei principală era determinată de contractul încheiat cu Direcţia Generală a C.F.R. În anul 1923 fabrica Unio, în baza comenzii primite din partea C.F.R., în valoare de 33.600.000 lei, se situa pe locul al treilea între cei 79 de furnizori ai căilor ferate, fiind întrecută în această privinţă numai de Uzinele Reşiţa şi Astra Arad. În anul 1927, Unio a încheiat cu Direcţia Generală a C.F.R. un contract pe 20 de ani în baza căruia întreprinderea, pe lângă reparaţiile parcului rulant efectuate pentru C.F.R., a început fabricarea unor noi tipuri de vagoane de marfă şi vagoane de persoane (vagoane cu 4 osii – pentru prima dată în ţară, de tip „Pullmann”, cu încălzire electrică, etc.). În acelaşi an fabrica livrase deja C.F.R.-ului 20 de vagoane tip „Pullmann”, iar pentru 1928 primise comandă pentru încă 12 asemenea vagoane, precum şi pentru fabricarea altor 50 de vagoane marfă închise şi 50 de vagoane deschise, cantitate care acoperă 60% din necesarul C.F.R. pe anul 1928. Pentru satisfacerea nevoilor productive mereu crescânde, fabrica Unio a luat măsuri menite să asigure mărirea capacităţii ei de producţie. Astfel, capitalul social al fabricii a fost mărit de la 20 la 40 milioane lei prin emiterea de noi acţiuni. Presa locală publică următorul comunicat: „Unio Fabrica de Vagoane S.A. din Satu Mare, în adunarea generală ţinută la 29 iunie a hotărât majorarea capitalului social de la 20 milioane la 40 milioane lei. Ministerul de Industrie şi Comerţ, prin deciziunea no. 66636-1927 a aprobat această majorare de capital social. În baza acestora se emit 40.000 bucăţi acţiuni nominative noi cu valoare nominală de 500 lei, cu seria de la 40.001 – 80.000. Acţiunile noi vor beneficia de devidendă din ziua de 1 iulie 1927. Consiliul de Administraţie .
Tot în vederea dezvoltării societăţii, s-a construit un nou atelier de montaj şi altul de prelucrare pe o suprafaţă de peste 5.000 m2 . În acelaşi timp au fost mărite şi modernizate o serie de alte ateliere vechi. În 1927 a intrat în funcţiune noua staţie electrică dotată cu un motor Diesel de 650 CP şi cu un generator corespunzător. O deosebită atenţie a fost acordată mecanizării fabricii, utilajele şi aparatele uzate şi demodate fiind în mare măsură înlocuite cu mijloace de producţie moderne. Fabrica mai dispunea de o secţie mare (peste 6.500 m2 ) în care se produceau maşini-unelte şi articole de uz casnic. În anul 1922 o modestă uzină de articole de tâmplărie, Fabrica de vagoane „Unio” se extinde în anul 1928 pe o suprafaţă de 14.000 m2 . Concomitent cu mărirea capacităţii de producţie şi extinderea întreprinderii, Unio a mărit considerabil numărul salariaţilor. Dacă la înfiinţarea sa fabrica avea abia 100 de salariaţi, în anul 1928 numărul acestora a ajuns la aproape 1.400 de persoane . Societatea anonimă Unio era una din cele 80 de societăţi anonime existente în industria metalurgică a ţării, care printr-o bună politică managerială îşi mărise din an în an capitalul social, realizând într-un singur an (1925) o rată medie a profitului de 33%. Profitul net al fabricii s-a ridicat în anul 1926 la 6.018.183,97, iar în anul 1927 la 8.711.595,61 lei.
Sursa: Claudiu Porumbăcean – Studii și comunicări 2005-2007
