Motto: “Noul Testament e ascuns în cel Vechi, Vechiul Testament se deschide în cel Nou” (“Novum Testamentum in vetere latet, Vetus Testamentum in novo patet”), Fericitul Augustin
“Desăvârşirea Legii Noului Testament”, în comparaţie cu Legea Vechiului Testament, constă în:
7. În Legea Vechiului Testament iubirea de semeni se mărginea la cei de acelaşi neam, pe când în Legea Noului Testament iubirea se îndreaptă către fiecare om, fără a face o deosebire bazată pe neam, credinţă, limbă şi stare socială: “Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni III; 28). Domnul ne cere ca “tot binele ce dorim să ni-l facă oamenii, mai întâi să-l facem noi lor” – “Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca VI; 31), pentru ca să fim “fiii Tatălui” nostru “Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Fiţi, dar, voi desăvărşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei V; 45-48).
8. În Legea Vechiului Testament se cerea ca la rău să se răspundă cu rău, pedepsindu-se imediat orice faptă rea şi permiţându-se răzbunarea (“Legea talionului”): “De va lovi cineva un om şi va muri, acela să fie omorât… De va pricinui cineva vătămare aproapelui său, aceluia să i se facă ceea ce a făcut el altuia: frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; cum a făcut el vătămare altui om, aşa să i se facă şi lui” (Levitic XXIV; 17-20); “... să plătească suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie” (Ieşire XXI; 23-25); “Să nu-l cruţe ochiul tău, ci să ceri suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. Cu răul pe care îl va face cineva aproapelui său, cu acela trebuie să i se plătească” (Deuteronom XIX; 21). În Legea Noului Testament, însă, Domnul ne cere ca răutatea semenului, chiar când acesta este vrăjmaşul nostru, “să o biruim, copleşind-o cu bunătate, blândeţe, iertare, rugăciune şi dragoste”: “Aţi auzit că s-a zis: Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Iar Eu vă zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri” (Matei V; 43-45); “Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte”, adică la nesfârşit (Matei XVIII; 21-22); “Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine. În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate. La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi. Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi. Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu, căci scris este: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul. Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci făcând aceasta, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele” (Romani XII; 9-21).
9. În Legea Vechiului Testament, ceea ce îl călăuzea pe om în faptele sale era, în special, frica de pedepsele divine. În Legea noutestamentară, Dumnezeu ni Se descoperă ca Tată al tuturor şi, de aceea, în ascultarea de poruncile Lui suntem călăuziţi nu atât de frica faţă de El, cât mai ales de dragostea fiiască pe care I-o purtăm. Dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de Aproapele (semeni) sunt cele două porunci de temelie ale Legii Noului Testament: “Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El (Iisus) i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind Legea şi proorocii” (Matei XXII; 36-40). Aşadar, cea mai însemnată lege şi învăţătura morală desăvârşită din Noul Testament o reprezintă “iubirea”, cu cele două ramuri ale ei: iubirea de Dumnezeu şi iubirea aproapelui. Dacă până la întruparea Fiului lui Dumnezeu, oamenii se temeau de Dumnezeu ca de “un stăpân răzbunător”, o dată cu venirea Mântuitorului, creştinii Îl iubesc/adoră pe Dumnezeu, “ca şi copiii pe tatăl lor”.
10. Mai presus de toate, Legea Noului Testament se deosebeşte de cea a Vechiului Testament în chipul în care sufletul se deosebeşte de trup. Acest lucru reiese, în mod deosebit, din exemplele pe care ni le oferă Mântuitorul cu privire la necesitatea desăvârşirii Legii vechi. De pildă: “Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu ucizi; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului” (Matei V; 21-22 – dacă în Vechiul Testament se oprea uciderea, în Noul Testament este oprită însăşi mânia, temeiul spiritual al uciderii/crimei); “Aţi auzit că s-a zis: Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt” (Matei V; 38-39).
Spre a putea fi cunoscute şi învăţate cu uşurinţă, învăţăturile, legile şi canoanele Bisericii sunt cuprinse, pe scurt, în “Crez” sau “Simbolul de credinţă”, în “cele zece porunci dumnezeieşti” (Decalogul), în “cele nouă porunci bisericeşti”, în “virtuţile religioase şi morale”, în “faptele milosteniei (milei) trupeşti” şi în “faptele milosteniei (milei) sufleteşti”.
Doamne, dăruieşte-ne sănătate şi înţelepciune spre a cunoaşte, trăi şi mărturisi credinţa cea adevărată!
Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, ed. cit. 2.“Catehism creştin ortodox”, ed. cit., pp. 180-182. 3.“Catehism ortodox”, ed. cit., pp. 117-120.
