Ce este înţelepciunea?
Înţelepciunea creştină, conform “Catehismului ortodox”, este puterea sufletească a omului, transformată în deprindere, cu ajutorul harului dumnezeiesc, de a vedea, în orice împrejurare, ce anume cere legea morală creştină şi care sunt mijloacele cele mai potrivite pentru înfăptuirea hotărârilor luate. Înţelepciunea este virtutea morală prin care creştinul poate deosebi binele de rău, este mintea luminată, condusă de o voinţă morală curată, omul înţelept neabătându-se de la legea Domnului.
Vorbind despre înţelepciune, Sfânta Scriptură ne învaţă: “Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine… Domnul dă înţelepciune; din gura Lui izvorăsc ştiinţa şi prevederea; El păstrează mântuirea pentru oamenii cei drepţi; El este scut pentru cei ce umblă în calea desăvârşirii… Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta. Pe toate căile tale gândeşte la Dânsul şi El îţi va netezi toate cărările tale. Nu fi înţelept în ochii tăi; teme-te de Dumnezeu şi fugi de rău… Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului şi nu simţi scârbă pentru mustrările Lui. Căci Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi ca un părinte pedepseşte pe feciorul care Îi este drag. Fericit este omul care a aflat înţelepciunea şi bărbatul care a dobândit pricepere… Prin înţelepciune, Domnul a întemeiat pământul, iar prin înţelegere a întărit cerurile… Fiul meu, păstrează înţelepciunea şi buna chibzuială, căci ele sunt viaţa sufletului tău… Cei înţelepţi vor moşteni mărirea…” (Pildele lui Solomon I; 7, II; 6-7, III; 5-7, 11-13, 19, 21-22, 35); “Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” (Matei X; 16); “Împărăţia Cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. Cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, o dată cu candelele lor… A venit mirele şi cele ce erau gata (cele înţelepte) au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis… Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Pilda celor zece fecioare: Matei XXV; 1-13); “Puneţi, deci, în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri” (Luca XXI; 14-15); “Şi de este cineva din voi lipsit de înţelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel Ce dă tuturor fără deosebire şi fără înfruntare; şi i se va da. Să ceară, însă, cu credinţă, fără să aibă nicio îndoială, pentru că cine se îndoieşte este asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo” (Iacov I; 5-6).
Ce este dreptatea?
Dreptatea creştină, zice “Catehismul ortodox”, este puterea sufletească a omului, transformată în deprindere, cu ajutorul harului dumnezeiesc, de a-şi îndeplini toate datoriile sale, în ordinea cerută de importanţa lor, nu atât din frica de pedeapsă, cât mai ales din iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Dreptatea ne cere: să nu oprim pentru noi nimic din ceea ce nu ni se cuvine; să dăm semenilor ceea ce li se cuvine; să-i ajutăm să-şi dobândească şi să-şi păstreze drepturile; să ne îndeplinim toate îndatoririle cetăţeneşti, potrivit Sfântului Apostol Pavel: “Daţi, deci, tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste. Nimănui cu nimic să nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit Legea” (Romani XIII; 7-8).
În creştinism, dreptatea este “toiagul împărăţiei” lui Dumnezeu (Evrei I; 8), este temelia păcii dintre oameni şi popoare, este legea care dă fiecăruia cele cuvenite, în conformitate cu viaţa şi munca lui. Unde există dreptate, acolo sunt pace, frăţie şi bună înţelegere. Însă, de unde lipseşte dreptatea, acolo “se tulbură şi se răstoarnă toate rânduielile”. Tocmai de aceea, în Vechiul Testament se spune că “dreptatea înalţă un popor, în vreme ce păcatul este ocara popoarelor” (Pilde XIV; 34), iar Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă stăruitor: “Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei VI; 33).
Ce este cumpătarea?
Cumpătarea creştină este “puterea sufletească a omului, transformată în deprindere, cu ajutorul harului dumnezeiesc, de a-şi îndeplini trebuinţele de hrană, precum şi de a-şi orândui simţămintele, vorbele şi, în general, toate faptele sale, stăpânindu-se în marginile (limitele) îngăduite de rânduielile creştineşti” (vezi: “Catehismul ortodox”). Practicarea cumpătării ne întreţine sănătatea trupească şi ne întăreşte puterile sufleteşti. Sfânta Scriptură ne sfătuieşte: “Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm, dar, lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte” (Romani XIII; 12-14); “Ori de mâncaţi, ori de beţi, orice altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni X; 31); “Roada Duhului este înfrânarea, împotriva” căreia “nu este lege” (Galateni V; 22-23).
Ca atare, cumpătarea este virtutea prin care învăţăm să ne mulţumim cu ceea ce este strict necesar pentru viaţă, înfrânându-ne de la “lucrurile nefolositoare şi păgubitoare”. Cumpătarea se remarcă în înfrânarea de la mâncare şi băutură, în cuviinţa în cele referitoare la vestimentaţie, atitutidini şi comportament. De pildă, Sfântul Ioan Botezătorul purta o haină simplă şi se hrănea cu ce îi oferea pustiul (Marcu I; 1-8), ceea ce nu l-a împiedicat să devină “sfânt” şi cel mai mare dintre prooroci (Matei XI; 7-13). Lipsa de cumpătare/de înfrânare/de echilibru (mesele îmbelşugate, beţia, desfrâul, luxul, lăcomia ş.a.) îl aruncă pe om “în cea mai neagră mizerie, în spitale, în azile”, în ospicii şi în închisori: “Faptele trupului sunt cunoscute şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (Galateni V; 19-21). De aceea, Domnul Iisus Hristos ne învaţă: “Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea (ziua Judecăţii de Apoi) să vină peste voi fără de veste” (Luca XXI; 34). Altfel spus, “mulţumiţi-vă cu ce aveţi şi daţi slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
Doamne, dăruieşte-ne sănătate şi înţelepciune spre a cunoaşte, trăi şi mărturisi credinţa cea adevărată!
Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, ed. cit. 2.“Catehism creştin ortodox”, ed. cit., pp. 189-191. 3.“Catehism ortodox”, ed. cit., pp. 129-131.
