Virtutea creştină (3) Virtuţile teologice (2). Dragostea. Iubirea

Ce este iubirea? Pogorârea Duhului Sfânt, consemnează “Catehismul creştin ortodox”, reprezintă revărsarea puterii şi a iubirii lui Dumnezeu în sufletele Apostolilor: “iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă” (Romani V; 5). De aceea, putem afirma că Rusaliile (Cincizecimea) constituie “sărbătoarea iubirii dumnezeieşti, sărbătoarea celei mai alese virtuţi creştine”. Prin iubire înţelegem puterea Duhului Sfânt, care “încălzeşte şi mişcă sufletele spre Dumnezeu şi spre oameni”. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, “Apostolul iubirii”, scrie: “Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire… Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (I Ioan IV; 8, 16). De altfel, creştinismul, în sine, se poate cuprinde într-un singur cuvânt: “iubire” – “Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi. Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului” (Galateni V; 13-16). Fiică a iubirii este evlavia sau cucernicia, “una dintre cele mai alese podoabe a sufletelor iubitoare de Dumnezeu”. Iubirea, cu cele două aspecte esenţiale ale ei (iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele), este legea cea nouă, care cuprinde în sine toate legile, poruncile şi virtuţile: “Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El, Iisus, i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (ca şi cum ai fi tu în locul lui). În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii”, adică întreaga Scriptură a Vechiului Testament şi întreaga Evanghelie (Matei XXII; 36-40). Iubirea, “virtute dumnezeiască”, este “coroana tuturor virtuţilor; ea stă la temelia tuturor lucrărilor mari din lume. Dumnezeu a făcut lumea, îngerii şi pe om din dragoste şi, tot din dragoste, El poartă grijă de toate. El Însuşi este iubire. Întruparea şi răstignirea Domnului sunt dovezile dragostei Lui faţă de om (în vederea mântuirii lui); tot aşa, întemeierea Bisericii şi instituirea Sfintelor Taine sunt lucrările dragostei Lui. Omul, prin iubire, este om şi creştin, iar fără iubire nu este om, nu este nimic” – “De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte” (I Corinteni XIII; 1-3). Cele mai însemnate/importante virtuţi sunt: “credinţa, nădejdea şi dragostea”, dar “mai mare dintre acestea este dragostea”, scrie Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni XIII; 13), cel care ne-a lăsat, ca testament, celebrul “imn al iubirii”, în cadrul căruia termenul “dragoste” poate fi înlocuit prin cuvântul “Dumnezeu”: “Dragostea îndelung răbdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade/nu moare niciodată” (I Corinteni XIII; 4-8). Iubirea creştină este: “religioasă, părintească, jertfelnică, mângâietoare, lucrătoare, mântuitoare, blândă, statornică, răbdătoare, bună, sfântă”, fiind îndreptată către Dumnezeu şi către toţi oamenii: “Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc… Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan XV; 12-17). Noi, oamenii, Îl “iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi. Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu, să iubească şi pe fratele (aproapele) său” (I Ioan IV; 19-21). Prin urmare, noi ne arătăm iubirea faţă de Dumnezeu prin iubirea aproapelui şi prin păzirea poruncilor, înlocuind ura prin dragoste: 1. “Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său. Pentru că aceasta este vestea pe care aţi auzit-o de la început, ca să ne iubim unul pe altul… Nu vă miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său, rămâne în moarte. Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică, dăinuitoare în El. În aceasta am cunoscut iubirea: că El (Iisus) Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi. Iar cine are bogăţia lumii acesteia şi se uită la fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu? Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul. În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre… Şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui facem. Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat porunca. Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul, pe Care ni L-a dat” (I Ioan III; 10-24); 2. “Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan XIII; 34-35); 3. “De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele” (Ioan XIV; 15); 4. “Aţi auzit că s-a zis: Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Iar Eu vă zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri” (Matei V; 43-45); 5. “Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea. Pentru că poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu pofteşti… şi orice altă poruncă ar mai fi, se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este, deci, împlinirea legii” (Romani XIII; 8-10). Doamne, dăruieşte-ne sănătate şi înţelepciune spre a cunoaşte, trăi şi mărturisi credinţa cea adevărată! Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, ed. cit. 2.“Catehism creştin ortodox”, ed. cit., pp. 187-189.