Învierea Domnului

Cunoaşterea, trăirea şi mărturisirea credinţei creştine

Acest articol cuprinde învăţătura despre Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos, noi mărturisind cu tărie că, învingând şi zdrobind moartea, El a înviat a treia zi prin puterea dumnezeirii Sale (vezi: Matei, cap. XXVIII; Marcu, cap. XVI; Luca, cap. XXIV; Ioan, cap. XX-XXI; Faptele Apostolilor; I Corinteni, cap. XV: “Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră… Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură a învierii celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia”).

Învierea lui Hristos e temelia credinţei noastre: dacă El n-ar fi înviat, tot ce a spus şi a învăţat n-ar fi căpătat adeverire şi nici noi n-am fi avut siguranţa că vom învia. Trupul nostru, care va învia, nu va mai fi ca trupul nostru de acum, ci desăvârşit, după asemănarea lui Hristos Cel înviat. Prin Înviere, trupul Domnului a ajuns nemuritor şi liber de trebuinţele materiale şi de durere, luminos şi plin de slavă, precum s-a arătat pe Muntele Taborului. Prin Înviere, Hristos a scos din firea noastră stricăciunea şi moartea; chiar dacă El a mâncat după Înviere, nu a făcut acest lucru din trebuinţă, ci ca să “învedereze adevărul Învierii” (Sfântul Ioan Damaschin). Aşa vor fi şi trupurile noastre după înviere: “Aşa este şi învierea morţilor: se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc” (I Corinteni XV; 42-44).

Mântuitorul Iisus Hristos a biruit moartea, Dumnezeu fiind, şi a înviat a treia zi după îngroparea Sa, aşa cum se proorocise în Vechiul Testament. Însuşi Domnul a spus, înainte de pătimiri, că va fi răstignit, dar că va învia a treia zi, iar după Înviere a rostit către Apostoli următoarele cuvinte: “Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora” (Luca XXIV; 46-48). De fapt, Apostolii au fost oameni aleşi de Iisus Hristos să continue predicarea Evangheliei după Învierea Sa; ei au crezut în realitatea Învierii Lui şi au mărturisit-o oamenilor din întreaga lume. Dorind să arate şi altor oameni că El a înviat cu adevărat, Iisus a mai rămas pe pământ încă patruzeci de zile, timp în care S-a arătat mai multor persoane care L-au cunoscut pe parcursul vieţii Sale. Ca atare, cunoaştem adevărul Învierii Domnului din mărturiile celor care L-au văzut înviat: femeile mironosiţe, Sfinţii Apostoli şi ucenici, care au vorbit cu El, i-au atins rănile, au mâncat cu El şi au umblat împreună cu El, până la Înălţare.

Sunt, însă, unele persoane care contestă veridicitatea Învierii Domnului. Unii spun că trupul Mântuitorului nu a înviat, ci a fost furat, fapt ce nu poate fi crezut, având în vedere că mormântul a fost păzit cu vigilenţă de către soldaţii romani (Matei XXVII; 62-66). Apoi, Apostolii au fugit şi s-au ascuns de frica iudeilor, nemaigândindu-se să fure trupul Învăţătorului. Ce puteau face cu trupul unui mort? Pe de altă parte, giulgiul şi mahrama, care au învăluit trupul Domnului, rămase la mormânt, arată clar că nu poate să fie vorba de un furt; cine ar fi avut de gând să fure nu ar fi avut nici preocuparea şi nici timpul necesar să dezlipească giulgiul de pe trup şi să împăture mahrama. Giulgiurile şi mahrama, alături de Apostoli, reprezintă mărturii ale Învierii: “Şi cei doi (Petru şi Ioan) alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. A sosit şi Simon Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt şi a văzut şi a crezut” (Ioan XX; 4-8). Alte voci afirmă că Mântuitorul a avut o moarte aparentă, dar şi această supoziţie este eronată, deoarece, pe cruce fiind, trupul lui Iisus a fost împuns cu suliţa în coastă, ieşind sânge şi apă, semn doveditor că murise: “Unul dintre ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi” (Ioan XIX; 34-35). După aceea, coborându-se trupul de pe cruce, “a venit Nicodim, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum era obiceiul de înmormântare la iudei” (Ioan XIX; 39-40). Într-un final, trupul a fost aşezat în mormânt, iar la intrare s-a pus “o piatră mare” (Matei XXVII; 60). Toate acestea întăresc ideea că trupul lui Iisus era mort; dacă, totuşi ar fi să admitem că nu a fost mort la coborârea de pe cruce, ar fi murit în timpul îndeplinirii obiceiului de înmormântare şi după punerea în mormânt.

Alte dovezi despre Învierea Domnului sunt arătările Lui, dintre care amintim: 1.în ziua Învierii, El S-a arătat Mariei Magdalena, femeilor care se întorceau de la mormânt şi Apostolilor (Matei, cap. XXVIII); 2.arătarea în timpul călătoriei şi la cină ucenicilor Luca şi Cleopa, care mergeau la Emaus (Luca, cap. XXIV); 3.arătarea în mijlocul Apostolilor, când le arată rănile Sale (“Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am”) şi când mănâncă împreună cu ei peşte fript şi fagure de miere (Luca, cap. XXIV); 4.arătarea în a opta zi după Înviere, când îl încredinţează pe Toma, care mărturiseşte: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan, cap. XX); 5.arătarea pe malul Mării Tiberiadei, când prânzeşte cu Apostolii şi săvârşeşte pescuirea minunată (Ioan, cap. XXI); 6.arătarea la “peste cinci sute de fraţi” (I Corinteni XV; 6); 7.arătarea în momentul Înălţării la cer (Luca, cap. XXIV); 8.arătarea către Sfântul Apostol Pavel pe drumul spre Damasc (Faptele Apostolilor, cap. IX; I Corinteni XV; 8).

În timpul şederii Sale cu trupul în mormânt, Mântuitorul a coborât cu sufletul în iad, ca Dumnezeu şi biruitor al morţii, ca să vestească şi acolo biruinţa asupra morţii şi să mântuiască pe toţi care au adormit aşteptând venirea Lui.

Ajunşi în acest punct, se impune să lămurim sensul expresiei “a treia zi, după Scripturi”. Aceste cuvinte sunt preluate din Sfânta Scriptură, şi anume: “Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi. Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi” (I Corinteni XV; 3-4). Adică: Hristos a murit şi a înviat precum s-a prevestit despre El în Vechiul Testament, toate întâmplându-se potrivit Scripturilor. Această “adeverire a Scripturilor” demonstrează dumnezeirea lui Iisus Hristos şi planul dumnezeiesc al mântuirii, pregătit de mai înainte: “Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte” (Isaia LIII; 8); “Că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea” (Psalmi XV; 10); “Iar El (Iisus) răspunzând, le-a zis: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi” (Matei XII; 39-40).

În concluzie, prin Învierea Sa, Domnul dovedeşte că: 1.este Dumnezeu adevărat, stăpân al vieţii şi al morţii şi adevăratul Mântuitor al lumii: 2.că şi noi vom învia în ziua cea de apoi pentru a putea fi împreună cu El în Împărăţia Sa (I Corinteni XV; 20).

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti. 2.“Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 2000, pp. 107-109. 3.“Catehism creştin ortodox”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1990, pp. 40-44. 4.“Catehism ortodox”, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 31-33. 5.“Mic catehism ortodox pentru copii şi elevi”, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, p. 21-22. 6. “Rugăciuni şi învăţături de credinţă ortodoxă”, carte tipărită cu binecuvântarea ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, Timişoara, 1987, pp. 112-113.