CRONICĂ DE CARTE / CIREȘI ÎN FLOARE *)
Am primit zilele acestea, în dar, o frumoasă carte: Cireși în floare- Vasile Conioși Meșteșanu, un volum integral de haiku- senryu. Două stiluri specifice Țării Soarelui Răsare, Japonia, dar care se întâlnesc în ultimul timp tot mai mult și în scrierea poeților autohtoni. Recunosc, întotdeauna mi-a plăcut să citesc acest fel de construcții literare echilibrate și riguroase. Acest construct literar, care nu îngăduie nici mai mult nici mai puțin de șaptesprezece silabe nu este ușor de realizat. Presupune mult efort, înțelepciune , răbdare, sensibilitate.
Profesorul Vasile Conioși Meșteșanu, născut la Satu Mare, scrie haiku din anul 2010. În anul 2020 publică primul volum de haiku, Frunze de dafin. Apoi în anul 2022 îi apre albumul monografic: Tarna Mare, Borna 100 ,în ediție bilingvă, româno-englez.
Un meșteșugar al cuvântului, cu un suflet mare și sensibil, pasionat de natură, dar în același timp cu un ascuțit spirit de observație, profesorul fiind și un bun și talentat fotograf, vine în întâmpinarea publicului sătmărean cu acest nou volum, Cireși în floare, unde putem vedea clar minuțiozitatea alcătuirii poetice, în evocarea amintirilor din copilăria sa, a oamenilor dragi, care, unii au plecat deja spre alte orizonturi : ,,printre porumbei/ bunicul și nepoata/ dând ușor din mâini” ; ,,ploaie peste sat/ un curcubeu/ unește bisericile” ; ,,ultima lună/copiii așteptând moșul/ mama pe moașă”... și exemplele ar putea continua.
Trebuie neapărat să intrați în posesia acestui volum, unde floarea de cireș, simbolul Japoniei, își revarsă aromele înmiresmate în haiku-uri impresionante. Editat fiind, în mod exemplar, de editura Limes- Cluj Napoca, 2024, volumul este tradus de asemenea și în limba engleză. Traducerea fiind făcută de Olimpia Iacob și Jim Kacian.
Volumul a fost lansat într-o atmosferă prietenească, de mare ținută culturală, la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tadiționale Satu Mare. Fiind prezenți oameni de cultură și prieteni ai autorului. Aș dori să remarc în mod deosebit prezența doamnei Monica Sobius, primarul comunei Tarna Mare, unde autorul a fost desemnat cetățean de onoare al localității. Și a doamnei Claudia Păcurar, directoarea Liceului Tehnologic Tarna Mare, unde Vasile Conioși Meșteșanu este profesor.
O poezie de notație sensibilă, care curge natural, adevărate tablouri lirice, un om între oameni, plin de bunătate și sfială, asta vom găsi citind volumul . Prețuire și respect autorului. Vă îndemn la lecturare.
*) Autor: Vasile Coioși Meșteșanu
Dana Zen
RECENZIE / Un poet religios: Vasile Hatos
Din familia spirituală a unor poeți ca Traian Dorz, poetul Oastei Domnului, sau Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Vasile Hatos scrie o ardentă lirică sapiențială, plină de miresme de tămâie și de șoaptele rugăciunii. Volumele „Tainica simțire”(editura Minela, 2021) și „Întâlniri cu Dumnezeu” (Ecou Transilvan, 2024) pe care poetul a avut generozitatea să mi le dăruiască la Târgul de carte Gaudeamus, ne prilejuiește întâlnirea cu un spirit ales, un veritabil iluminat, un poet ce trăiește cu autentică fervoare în spiritul Scripturii și al tradiției ortodoxe.
Citind notele biografice ale poetului rezident în Italia aflu un amănunt interesant. În 1991, dăruitul poet era elev la Liceul Energetic din Cluj, perioadă în care eu, ca absolvent al aceluiași liceu, eram deja angajat ca electromecanic la Electromontaj Cluj. Dacă atunci nu am avut șansa de a ne întâlni printre bobine, sârme și motoare electrice, ne-am cunoscut recent printre standurile de carte de la târg.
Volumele dăruite de el îmi oferă fericitul prilej de a descoperi un poet luminos, ale cărui poezii se învecinează cu psalmii și rugăciunile. O lectură echivalentă cu o baie în râul biblic al Iordanului. Numai bună de a ne purifica gândurile prilejuite de marea sărbătoare a învierii lui Iisus.
Fratele meu întru slove, Vasile Hatos, te îmbrățișez și te felicit pentru izbânzile tale de cărturar plin de har!
Ion Cristofor
MITOLOGIE / Amazoanele – femeile războinice
Amazoanele, întotdeauna văzute luptând și purtând haine bărbătești, semnalând astfel rolul lor masculin în ciuda sexului lor feminin. Mai mult, în Iliada lui Homer, Amazoanele sunt descrise ca „antianeirai”, ceea ce înseamnă „egale cu bărbații”.
De asemenea, este interesant de remarcat că termenul „amazoană” se traduce prin „fără sâni” în greaca veche, ceea ce indică faptul că aceste femei războinice ar fi putut fi văzute ca nefiind în totalitate femei, cel puțin în ceea ce privește rolurile de gen.
„Astfel, în literatura greacă timpurie existentă, Amazoanele sunt definite în mod clar ca fiind femei, dar care nu se conformează genului, și sunt masculine. În limbajul secolului XXI, ne-am putea gândi la Amazoane ca fiind non-binare sau transgender, dar, din perspectiva Greciei antice, ele ar putea fi mai bine înțelese ca reprezentante ale masculinității feminine.”, scrie autorul.
Cu alte cuvinte, deși ar putea fi tentant să le atribuim Amazoanelor etichete, pronume și categorii de gen moderne, tot ce putem spune cu adevărat cu siguranță este că „grecii le-au perceput ca traversând noțiunile grecești preconcepute de gen și sexualitate”.
Moștenirea amazoanelor: Datorită – și poate din cauza – incertitudinilor istorice care le înconjoară pe Amazoane, imaginea lor a fost adaptată în mod repetat pentru a îngloba spiritul grupurilor ulterioare care nu se conformează genului. Amazoanele Dahomey, de exemplu, a fost numele dat unei unități militare exclusiv feminine care a existat în ceea ce este acum Benin, în Africa de Vest, între secolele XVII și XIX.
Mai recent, „feministele lesbiene din Statele Unite le-au adoptat pe Amazoane ca pe înaintașele lor atunci când au sfidat patriarhia și au decis să trăiască fără bărbați, într-un mod care a devenit cunoscut sub numele de separatism lesbian”, a mai scris Walter Penrose Jr. Unele grupuri moderne de lesbiene au adoptat, de asemenea, labrys – un topor cu două capete asociat cu amazoana Hippolyte – ca simbol al lor.
Poetul maramureșean Ioan Es. Pop este
Laureatul Premiului Național de Poezie „Lucian Blaga”
În 9 mai 2024, la 129 de ani de la naşterea lui Lucian Blaga - poet, dramaturg şi filosof. - la casa memorială din Lancrăm a avut loc cea de-a VIII-a decernare a Premiului Național de Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia, laureatul fiind Ioan Es. Pop.
Ioan Es. Pop s-a născut la Vărai, în județul Maramureș, pe 27 martie 1958. Este unul dintre cei mai importanţi poeţi contemporani.
A urmat cursurile Facultății de Filologie, secția limba și literatura română-limba și literatura engleză, a Universității din Baia Mare. În timpul studenției a participat la reuniunile cenaclului revistei studențești „Nord”, al cărei redactor-șef a fost între 1981 și 1983 și, sporadic, la ședințele cenaclului Universității din București.
Tot în această perioadă debutează cu ciclul de poeme Vid de memorie în revista „Nord”. După terminarea studiilor activează o perioadă lungă de timp ca profesor de limba româna la Ieud (Maramureș). După 1989 ocupa postul de jurnalist la „Cotidianul”, iar ulterior devine editor executiv la „PRO TV Magazin” și editor al „Ziarului de duminica”. A colaborat cu poezie la mai multe reviste literare, printre care se numără și „Luceafărul”, „România literară”, „Astra”, „Tribuna” și „Contemporanul”.
În 1994 debutează editorial cu volumul de poeme „Ieudul fără ieșire”. Colaborează cu poezii la: „Luceafărul”, „Nouăzeci”, „Tribuna”, „Astra”, „Transilvania”, „Contemporanul”, „Vatra”, „România literară”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare” ș.a.
A publicat grupaje de poezie în „Revista Iberorrománica” (Madrid), „Asheville Poetry Review” (SUA) și în reviste literare din Irak, Iugoslavia și Suedia.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost editor-șef al „Ziarului de duminică”, supliment al „Ziarului financiar”, și editor senior al revistei „Descoperă”.
De-a lungul timpului a obținut următoarele premii:
Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994)
Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1994)
Premiul de debut al revistei „Poesis” (1994)
Premiul Festivalului Național de Poezie de la Sighetu-Marmației (1994)
Premiul Primăriei municipiului București pentru cel mai bun volum din colecția „Poeții orașului București” (1996), Marele Premiu acordat de Ministerul Culturii și Cultelor . Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”
Premiul Academiei Române pentru poezie, Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1999)
Premiul ASPRO, Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2003)
Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer (2004).
Ioan Es. Pop a scris și publicat și o mică recenzie la un volum de poezie al lui Vasile Mic.
Caii-n lume
Caii dusu-s-au prin iarbă,
Caii dusu-s-au prin rouă,
Caii cîntecul să-l soarbă
Dusu-s-au pe lună nouă.
Caii dusu-s-au în zori,
Caii-n zori cu alb în gînd,
Caii înşişi printre flori,
Caii n-au dormit nicicînd.
Caii dusu-s-au prin lume -
Şei pe ei şi voievozi -
Cai cu nume, fără nume,
Caii dusu-s-au slobozi.
Caii nu s-au dus prin grîu;
Au rămas prin locuri unde
Iarba-i multă, cîte-un rîu -
Leagăn dorul ce-i ascunde...
Vasile Mic
Țâpuritură
(Petre Zele, în vis)
Poruncitule-am la mândre
Când o’i muri să mă cânte.
Mândrele s-au îmbătat,
N-am murit și m’o cântat.
N-am murit și m’o cântat
Și n’o fost niciun păcat.
