Vasile Voiculescu a fost medic, poet, prozator, dramaturg, eseist, dar mai ales a fost martir al nației. Opera lui se încadrează în curentul tradiționalismului interbelic, ce se va transforma ulterior în poezia gândiristă. Temele religioase preferate de Voiculescu au fost „Nașterea”, „vizita Magilor” și „moartea Mântuitorului”..
Operele lui Vasile Voiculescu – Poezie: „Poezii”, București (1916); „Din țara zimbrului”, Bârlad (1918); „Pârga”, Editura Cartea românească (1921); „Poeme cu îngeri”, Editura Cartea Vremii (1927); „Destin”, Editura Cartea românească (1933); „Urcuș” (poeme), Fundația pentru literatură și artă (1937); „Întrezăriri” (poeme), Fundația pentru literatură și artă (1939); „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare” în traducere imaginară de Vasile Voiculescu (1964). – Proză: „Capul de zimbru”, nuvele postume, 1966; „Ultimul berevoi”, nuvele postume, 1966; „Zahei orbul”, roman scris între 1947- 1958 dar publicat postum, 1966. Dramaturgie: „Duhul pământului”, volum ce conține piesele „Umbra” și „Fata ursului”;. „Demiurgul”,1943;„Gimnastică-sentimentală”,1972;„Pribeaga”.
S-a născut : la 13 octombrie 1884 în Pârscov, Buzău.
Debutul în literatură: Vasile Voiculescu a debutat în „Convorbiri literare” în anul 1912. Debutul editorial s-a realizat în anul 1916 cu volumul „Poezii”, urmând ca în același an să colaboreze la „Flacăra”. Prieten cu Alexandru Macedonski.
Inspirația lui Voiculescu a venit din opera lui Vasile Alecsandri, poeziile lui George Coșbuc și Alexandru Vlahuță. A fost distins cu numeroase premii pentru activitatea sa literară, astfel că în 1939 a primit Premiul pentru literatură al Editurii Fundațiilor Regale, în 1941 a primit Premiul național pentru poezie și Premiul Societății Scriitorilor Români pentru volumul „Poeme cu îngeri”.
După anul 1948, Vasile Voiculescu a fost condamnat pentru convingerile sale democratice, fiind întemnițat la vârsta de 74 de ani și interzicându-i-se să mai publice. Vasile Voiculescu a fost condamnat la patru ani de detenție în închisorile comuniste Jilava și Aiud, iar aici se îmbolnăvește de cancer și moare, doborât de boală, în noaptea de 25 spre 26 aprilie,1963. Cităm din poemul „Contemporan”:
„Nu mă-nspăimântă cerul, nici pământul;
Pe unul calc, pe celălalt îl străpung;
Sunt slab, sămânţa care-o suflă vântul
Pe stepele vieţii îndelung,
Dar el mă suflă unde vreau s-ajung!
Chiar dacă eşti la infinit de mine,
Dar ştiu că eşti şi-Ţi cat Împărăţia,
Nu-mi mai trăiesc în van nimicnicia.
O, Doamne, sunt contemporan cu Tine
Şi sunt contemporan cu Veşnicia.”
