Interviu artă- cultură / Ce frumos e omul!

Cândva, un tânăr destoinic dintr-un cătun uitat parcă de lume a  pornit pe calea destinului său, luând-o la pas, bătătorind-o cu smerenie până la împlinirea sa. Seamănă a poveste. Da, o poveste aievea! Însă, azi, e suficient să rostim numele invitatului meu, George Vulturescu, pentru ca în mintea noastră să se înfiripe imaginea unei lumi fără de sfârşit, lumea artei cuvântului. Atunci când îl asculţi sau când îi citeşti rândurile hăruite şi trudite, zămislite din propria-i cunoaştere şi credinţă, îţi dai seama că, de fapt, ai de-a face cu un intelectual de marcă, El este personalitatea prin care scena culturii sătmărene îşi întinde larg aripa dincolo de cursul neobosit al bătrânului Someş până la cele mai  prestigioase evenimente literare din ţară, şi nu numai. S-a născut în ziua de 1 martie a anului 1952, este doctor în litere, poet, critic literar, fost director timp de peste 25 de ani la Direcţia Judeţeană de Cultură Satu Mare. Este cel mai premiat literat sătmărean, recent întorcându-se de la Craiova cu Marele Premiu pentru eclatanta realizare a volumului “Alexandru Macedonski – maladiile eului poetic”, prezentat la Festivalul “Alexandru Macedonski”. Ne bucurăm aşadar, să îl avem alături de noi pe concitadinul nostru, expresie vie a culturii sătmărene cu rezonanţă naţională - George Vulturescu!

Cine sunteţi dumneavoastră, George Vulturescu, urmaş al familiei  Pop Silaghi din Tireac? De unde acest pseudonim literar?

Sunt fiu de ţărani – Tireac e un cătun, sub codrii Sălajului, atestat prin 1411, în relaţie cu localitatea Tătăreşti – „pustaTyreac” şi „posessio Valahis Reesthelek”. Oamenii se îndeletniceau cu păstoritul, cioplitul în lemn la poalele terasei codrului Făget. O singură uliţă , cu vreo 70 de fumuri. Erau cam toţi „Pop”- şi, ca să-i deosebească, la familia mea au adăugat Silaghi – adică veniţi de  prin Sălaj / Silaghyi…Pseudonimul meu de ”Vulturescu” vine pe linie...muzicală! Am ascultat la radio opera lui Tudor Jarda ”Pădurea Vulturilor” și am rămas impresionat. De atunci, pădurii noastre ( ”Pădurea Hatului”, dintre Hrip și Tireac) unde ”haiduceam”, i-am zis ”Pădurea Vulturilor” și, desigur, noi, la sugestia mea, ne numeam… ”Vulturi”. Pentru poezia mea, ”Vulturescu” a venit ca o cămașă nuptială.

Anii de liceu v-au marcat pozitiv, fiind colaborator la revista „ Poteci” a Liceului nr. 3. Care sunt amintirile care vă leagă de acea perioadă?

Da, întâlnirea la Liceul nr. 3 (acum Liceu maghiar), cu profesorul Teodor Curpaş a fost benefică. El a înfiinţat Revista „Poteci” (cu care am luat locul 3 pe ţară la reviste şcolare), unde publicam: Ion Bledea, Ion Baias şi, desigur, Pop S. Gheorghe – numele cu care am debutat în  suplimentul „Preludii” al Scânteii tineretului (era în 1970).

Cum aţi răzbit prin meandrele culturii sătmărene? Când şi unde s-a produs debutul la nivel naţional?

Fiind la internat (cu Ion Bala, cu care am devenit prieten), scriam poezii la „Gazeta internatului” şi versuri satirice despre interniştii care se comportau urât: numele lor ne era dat de pedagog, iar eu cu Bala primeam …”liber” în oraş. De acolo ne-am dus pe la Casa de cultură – unde recitam şi vorbeam despre poezie – D-na Grumeza Elena, director, m-a luat apoi la cultură: am scris montaje literare, texte de brigăzi artistice, piese de teatru. Cel mai bun la satiră era Viorel Vladimirescu, atunci elev, poet şi ziarist mai târziu. Temele mele îşi aveau rădăcinile în arealul codrean - de Nord - cu figuri mitologice şi culturale - „Prometeu”, „Brâncuşi”, erau titluri de poezie publicate în „Preludiile” de la Scânteia tineretului.

Care sunt temele care stau la baza propriului  Univers creaţional?

  Poezia mea se hrănește dintr-un, să-i spun, ”plancton” al naturii din satul meu de codru. Puterea imaginarului meu, ”harul”, face restul. După plecarea din sat și anii de facultate de la Cluj, după bibliotecile de acolo și cele bătute de mine prin țară, ”planctonul” nu mai e unul crud, natural, ci a devenit un ...”strat” de cultură, cu pietre din cărți peste care am trudit...

Afirmându-vă ca bun manager, aţi ajuns să conduceţi, timp de peste 25 de ani, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Satu Mare. Vă rog să ne spuneţi ce a însemnat acest sfert de secol  pentru  dumneavoastră şi pentru judeţul nostru.

Pe vremea mea, la Cultură aveam responsabilități diverse stabilite de Ministerul Culturii - bibliotecile sătești, căminele culturale, evenimentele culturale, festivitățile județene ( ani de zile răspundeam de Sâmbra Oilor alături de Petre Vacarciuc și Vasile Berinde ), de Festivalul de la Oțeloaia, de cel al Naționalităților etc. Apoi, ne-au luat politicienii - ca să-și poată numi oamenii în funcție - aproape totul, Instituția a rămas doar cu Patrimoniul și , o vreme, cu Cultele religioase (luate și acelea, pe urmă). Sunt mândru să fi inițiat - pentru prima dată: Dicționarul 1700-2000  Cultură  și literatură  în  ținuturile    Sătmarului (apărut în 2000, 300 de ani de cultură sătmăreană adunați de un singur om, când eram student la Cluj...Acum citează toți din el fără obraz...); am editat primul Ghid cultural Satu Mare, 1998 (cu instituțiile de cultură, învățământ, presă, ziare ); am inițiat prima  Gală a Premiilor din Cultură (în grădina Muzeului de Artă); am editat pliante la Zilele Patrimoniului Cultural ( ținute la Negrești, Tășnad, Carei, Medieșu Aurit, Orașu Nou, Satu Mare, Homoroade...etc.), cu itinerarii turistice (date, fotografii) pe ruta Codru- Homoroade. Și, desigur, capitolul cel mai important al vieții mele, am fondat la Satu Mare singura revistă de poezie ”Poesis” și Festivalul ”Zilele Culturale ale revistei Poesis”, iată din 1990: suntem în anul XXXV, acum pe lângă Informația Zilei, cu redactorii care m-au însoțit: Gh.Glodeanu, Al.Pintescu, Ioan Nistor, Dumitru Păcuraru, Emil Matei, Ion Bala. Mi-au mai fost alături - Ioan Vădan, Ion Baias, Ștefan Haiduc, Gheorghe Achim...

Numele de Vulturescu a devenit unul de rezonanţă în aria culturală naţională. Sunteţi cel mai cunoscut și cel mai premiat literat sătmărean. Meritele dumneavoastră sunt recunoscute la cel mai înalt nivel, mai mult decât atât, aţi obţinut premii importante şi în circuitul poetic internaţional. Vă rugăm să menţionaţi cele mai dragi premii pe care le-aţi obţinut de-a lungul vremii.

Da, am călătorit mult - fiind angajat sub tutela Ministerului Culturii, eram invitat la cele mai importante concursuri literare şi evenimente artistice. Am frecventat, ca poet – invitat, de Nicolae Manolescu – renumitul „Cenaclu de luni”, (unde am citit cu D. Păcuraru); Cenaclul şi Colocviile de la Piatra Neamţ – Târgu Neamţ, coordonate de Laurenţiu Ulici şi Marin Mincu; Cenaclul şi festivalul de la Sighet, condus de L. Ulici, şi altele, la Sighişoara, Târgu Mureş, Cluj – Napoca. Trebuie să te confrunţi cu ceilalţi, trebuie să ştii ce se scrie în alte locuri. Asta m-a ajutat şi m-a propulsat: prieteniile cu poeţii, criticii şi redacţiile din ţară.

Premiile sunt multe şi fiecare avea o însemnătate atunci, la început, sau mai aproape…Dintre cele mai de neuitat: Premiul „Nichita Stănescu”, la Sighet ( dat de Laurenţiu Ulici şi Dora Stănescu, soţia lui Nichita); Marele Premiu de Poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova – în tandem cu Grigore Vieru (pe care l-am şi adus la Satu Mare); Marele Premiu pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Serbia (printre cei din juriu – Adam Puslojic, Radomir Andric, Miodrag Pavlovici – numele meu este pe o stâncă alături de laureaţii Premiului „Moravia”); Premiul „Lucian Blaga”, de la filiala US din Cluj,  şi altele…altele…. Dar, ocupă un loc deosebit de important în sufletul meu, cel mai recent premiu, obţinut în luna mai 2024. Este vorba despre Marele Premiu la Festivalul „Alexandru Macedonski”, desfăşurat la Craiova, pentru lucrarea „Alexandru Macedonski - maladiile eului poetic”.

Care este povestea revistei „Poesis”? Când, unde şi cum s-a născut ideea? Ce oferă ea cititorilor?

„Poesis” s-a născut la Casa de Cultură „G.M. Zamfirescu”, unde eram director. Mi-au fost alături oamenii de cultură pe care ţi i-am precizat mai sus.  A fost un vis de poet: am adus aici pe cei mai mari poeţi din România, Ungaria, Franţa, Serbia, SUA, Anglia, Canada…Acum, îl am alături pe Dumitru Păcuraru şi suntem la anul XXXV, cu peste 350 de numere editate. Cezar Baltag, Grigore Vieru, Cezar Ivănescu, Ştefan Augustin Doinaş, Mihai Cimpoi, Dumitru Ţepeneag, Ion Pop, Ana Blandiana, Şerban Foarţă, Ileana Mălăncioiu, Petre Stoica, Mihai Ursachi, Aurel Radu, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Mircea Zaciu, Dinu Flămând, Ioan Flora, Leons Briedis (Lituania), Eugen Simion, Nora Iuga, Ion Mureşan, etc…, se numără printre cei care au publicat în revista noastră. Şi tot aşa, până în jur de 700 de scriitori au fost prezenţi…Unii pentru prima dată, alţii au mai revenit…care au dus de la Satu Mare numele unor scriitori locali, numele unor locuri pe unde i-am purtat (Negreşti Oaş, Mănăstirea Bixad, Carei, Medieşu Aurit etc).

Care a fost sloganul care v-a dat forţa de a persevera? Aţi avut unul propriu?

Nu am slogan, dar  păstrez din Tireac, spusa moşului meu: “Dacă Dumnezeu îţi închide o uşă, lasă deschisă o fereastră…dacă nici pe asta n-o găseşti, nu te mai poate ajuta nimeni”.

Câte călimări de cerneală au absorbit filele scrierilor ce le-aţi publicat de-a lungul vremii, în arderea şi frământarea actului  creaţional?

Am colaborat, de-a lungul anilor, cu reviste internationale din SUA, Canada, Irlanda, Serbia, Franţa, Letonia, Olanda, şi multe altele.

Am publicat peste 20 de cărți de poezie, de asemenea, 7 cărţi de critică literară, dintre care, cea mai recentă, cu referiri la opera lui Macedonski, a fost premiată la Craiova (amănunte despre creaţia acestui prodigios scriitor le veţi găsi în varianta integrală a interviului).

Cum arată azi cultura sătmăreană? Ce vine din urmă? Cât de promiţător este suflul cultural al noii generaţii?

Cultura sătmăreană arată bine: cenacluri literare ( Afirmarea, Cronograf), reviste literare – Poesis, Acolada, Cronograf, Afirmarea – serie nouă... dar meditaţi ce generaţie eram noi: Ion Vădan, Ion Baias, Dorin Sălăjan, Ion Bala, Ilie Sălceanu, Tudor Daneş, Viorel Vladimirescu, Gheorghe Creţu, Mihai Ghenceanu, Vasile Tarţa, Ovidiu Suciu, Alexandru Pintescu, Emil Matei, Ion Ghiur, Nae Antonescu…Puteţi să-mi spuneţi zece scriitori de azi de talia lor? Din păcate, cei care vin după noi nu dau semne încă de scântei care să sară mai departe de foaia lor de scris.

Ce a însemnat pentru dumneavoastră faptul că v-aţi născut şi aţi rămas în acest Nord de ţară, şi nu în altă parte?

Uneori sufeream că nu sunt la Iaşi, Cluj, Bucureşti, unde se fac şi se desfac gloriile literaturii…Dar ceea ce am scris eu despre energetica „Pietrelor Nordului”, şi harul acestor locuri, numai aici puteam să o găsesc, să o fac…

Mulţumesc! Până data viitoare, nu uita, drag cititor, să fii creativ şi autentic!

Varianta integrală a acestui interviu va apărea în numărul 3 al revistei de cultură  “Afirmarea-serie nouă”, editată de Clubul creatorilor “Afirmarea” Satu Mare.

                                                                                      Georgeta I. Govor

---