VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: MAEȘTRI AI PRESEI ROMÂNEȘTI IV

Prof.univ. Dr. Pompiliu Comșa,  cel mai bun ziarist de provincie conform Radar de Media 2013, directorul Trustului de Presă POMPIDU-Realitatea Galați

Teoreticienii spun că exilul este o formă de pedepsire

prin care o persoană (sau un grup de persoane) este forțată să-si părăsească căminul, sau o măsură prin care i se interzice întoarcerea acasă sub amenințarea închisorii sau a pedepsei cu moartea  Când scriu aceste rânduri am în minte și-n fața ochilor tabloul care îl reprezintă pe Napoleon Bonaparte exilat pe insula Sfânta Elena, al pictorului Franz Josef Sandmann (1820) ”Prima noapte în exil” , tablou care face parte dintr-o serie celebră de picturi care ilustrează una dintre marile epopei ale hinduismului, Ramayana. În această epopee este prezentată povestea prințului Rama, care a fost exilat greșit din împărăția tatălui său, însoțit doar de soție și frate. În dreptul roman, exsilium denota atât exilul voluntar, cât și exilarea ca alternativă la pedeapsa cu moartea. Se face deosebirea dintre exilul intern, (schimbarea forțată a domiciliului în interiorul propriei țări) și exilul extern sau deportarea în afara țării de reședință. De-a lungul istoriei, exilul a fost folosit ca o formă de pedepsire, în mod special pentru oponenții politici ai celor aflați la putere.

Folosirea exilului pentru scopuri politice poate fi uneori folositoare pentru guverne,

pentru că împiedică exilații să mai organizeze lupta împotriva puterii, sau nu îi transformă în martiri în cazul în care ar cădea în luptă sau ar fi executați.

         Dar în opinia subsemnatului și nu numai, exilul este infinit mai mult decît o izgonire sau o fugă de un asupritor. În străvechea înțelegere biblică, este ieșirea din locul unde te simti străin sau de care te-ai înstrăinat, pentru a-ți găsi locul tău în lume. El stă la originea oricărei vieți care s-a regăsit ori înnoit.

 Inerenta străbatere a pustiei (traversée du désert) este o condiție sine qua non a oricărei adevărate înnoiri existențiale

       Poți vorbi despre exil aflându-te în patrie și referindu-te compătimitor, râvnitor sau disprețuitor la cei obligați de împrejurări să trăiască în afara ei. Mai sunt însă și aceia care nu s-ar fi gîndit vreodată să plece dacă adversitatea conjuncturii politice nu i-ar fi alungat, cum au fost bunăoară legionarii, care împânziseră odinioară lumea, iar acum sunt pe cale de dispariție.   Le-au urmat însă, în imense valuri, cei pe care comunismul nu-i suporta sau care nu suportau ei înșiși comunismul ... și unii, și alții invocau patria și patriotismul; dați afară în numele patriei și tot în numele acesteia condamnați pentru că trăiau în afara ei. Așa-zisa diasporă românească a avut în deceniile trecute o considerabilă extensie, iar cei mai mulți dintre cei plecați în lume se aflaseră în fața alternativei: ori închisoarea, ori fuga. Patria poate fi uneori și o mamă vitregă. În realitate, ea n-are glas. Patria este un imens container făurit prin întrepătrunderea dintre istorie și natură, în care țopăie vremelnici locatari urlând cele mai năstrușnice sloganuri despre patriotism, incapabili să-și dea seama că tăcerea absolută este limbajul patriei.

Vorbesc în numele ei cei care dețin temporar puterea, contrazicându-și predecesorii, pînă ce vor fi și ei contraziși de urmașii lor

         Dar se poate întîmpla, și se întîmplă din ce în ce mai des, să ajungi să te simți exilat în propria ta patrie – este ceea ce s-a numit exil interior.

        Străvechiul „fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea” pare de o vreme încoace tot mai contestat. „Dacă pâinea-i mereu rea, sunt sătul de țara mea”. Aceasta pare să fie versiunea modernă a patrioticului vechi adagiu. În aceste condiții, pâinea nu este, desigur, cea pe care ne-o procurăm la brutărie și care poate fi foarte gustoasă, ci atmosfera care domnește, raporturile umane în care suntem sau nu implicați, ghinioanele sau nenorocul care par să-i urmărească pe unii ca un blestem. Nu știu dacă se va fi făcut în această privință o statistică, dar sunt multe sutele de mii de români care s-au simțit îndemnați sau au fost mânați să plece în necunoscut, fără a-și fi pierdut atașamentul sentimental pentru țara în care au văzut lumina zilei.

    SPONSORI: