Interviu artă – cultură / Ce frumos e omul! Profesoara de Limba şi literatura română Georgeta Cozma, de la Colegiul „Mihai Eminescu” Satu Mare

Interviu artă – cultură / Ce frumos e omul! Profesoara de Limba şi literatura română Georgeta Cozma, de la Colegiul „Mihai Eminescu” Satu Mare

Meritele unui dascăl în formarea generațiilor viitoare, cu tot ce ar însemna asta, sunt de netăgăduit, indiferent că vorbim despre un profesor de la un colegiu de renume sau de „luminătorii satelor”, cum frumos îi numeşte pe dascăli Constantin Iencica, într-o carte cu acelaşi nume, apărută în 1928.  Astăzi vorbim despre doamna profesoară de Limba şi literatura română Georgeta Cozma, de la Colegiul „Mihai Eminescu” Satu Mare, un dascăl prin excelenţă. Este absolventă a  Liceului de Muzică și Arte Plastice  şi a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii de Nord, Baia Mare, promoţia 1983. În perioada 2012-2016 a urmat Școala Doctorală, forma de zi, bursieră, la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca și Facultatea de Litere, Baia Mare, obținând  titlul de Doctor  în Filologie cu Summa cum Laude. În anul 2022 a fost decorată  cu Ordinul Meritul pentru Învăţământ în grad de Cavaler. Este printre cei douăzeci de dascăli din ţară, calificaţi în finala campaniei „Liga profesorilor excepţionali” ediţia 2024, desfăşurată de Fundaţia Dan Voiculescu.

Doamna profesoară, sunteți dedicată actului educațional de mai bine de 40 de ani. Ce v-a determinat să alegeți  această profesie?

Fiecare dintre noi poartă în ADN-ul său o pasiune dominantă care îi va influența decisiv traseul profesional și existențial. Această pasiune, profund înrădăcinată în structura noastră genetică, ne ghidează alegerile și acțiunile, oferindu-ne direcție și scop, ne poate aduce succes profesional, dar contribuie și la satisfacția personală și la realizarea de sine. Încă din copilărie, am simțit o chemare puternică spre această profesie. Apoi, la liceu am avut câțiva profesori extraordinari care mi-au insuflat nu doar cunoștințe, ci și dragostea pentru învățare, pentru cunoaștere. Mi-am dorit să devin și eu un astfel de mentor pentru viitoarele generații.

Am să intru direct în miezul ştirilor actuale, care se leagă de numele dumneavoastră. Sunteţi calificată în finala concursului “Liga profesorilor excepţionali”, organizată de fundaţia Dan Voiculescu. Cum a început povestea?   

Povestea a început de la o aplicație făcută de un grup de foști elevi, membri ai Echpei Multitouchcnme, pe care o coordonez și care a impus, ulterior, să trimit o prezentare amplă a activităților mele. Au fost  peste o mie de aplicații, dintre care au fost selectate 20, de o comisie formată din experți în educație, pe baza unor criterii care vizau excelența. Evident că este onorantă această nominalizare, dar vreau să subliniez că nu premiul în sine este important, cât certificarea activităților desfășurate de Echipa Multitouchcnme pe care o coordonez. Pe de altă parte, nominalizarea este un alt mod de a-mi  pregăti  finalul de carieră.

Nu pot să nu vă întreb ce înseamnă pentru sufletul dumneavoastră, ca profesor de limba și literatura română, faptul că predați la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”?

La finalul facultății, am fost repartizată guvernamental la Liceul ,,Kolcsey Ferencz”, la care am activat până în anul 1990. Atunci, s-a eliberat un post la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”, prin plecarea în pensie a doamnei profesor  Rozalia Cosma. A fost primul an în care s-a dat concurs cu evaluare academică la Universitatea ,,Babeș Bolyai” din Cluj Napoca și, fiind admisă, am preluat postul. A preda la școala care poartă numele Poetului național este  un privilegiu, o adevărată onoare și o sursă inepuizabilă de inspirație. Implicit, înseamnă să fiu parte dintr-o tradiție educațională de excelență și să continui moștenirea culturală pe care au lăsat-o profesorii generațiilor anterioare.

Azi e despre performanțele dumneavoastră în competiţii STEAM  transdisciplinare  naţionale şi internaţionale. Ce ne puteţi spune despre ele?

Am constituit Echipa Multitouchcnme  în anul 2010, în urma parcurgerii cursului  ,,Învățare pentru Societatea Cunoașterii”, propus  de MECTS în parteneriat cu SIVECO România şi Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, finalizat cu un concurs de proiecte inter/ transdisciplinare, unde am obținut, cu proiectul ,,Omul de la Pământ la Cer”, punctajul maxim pe Regiunea N-V și  laboratorul multi-touch. Noutatea pe care am adus-o în contextul sistemului de învățământ românesc  este  viziunea pe care se construiește demersul cercetării noastre: metodologia Transdisciplinarității experimentale asociată cu Studiul Complexităţii și grefată pe paradigma constructivistă.

Şi, pentru că înțelegerea  Transdisciplinarității  s-a lovit  de  grave confuzii conceptuale și de rezistență dinspre sistem, am inițiat, în 2012, în cadrul Centrului Județean de Excelență Satu Mare, un Atelier Transdisciplinar, în prelungirea sugestiei Acad. Basarab Nicolescu, pe care îl coordonez până în prezent.

          În Echipă sunt cuprinși, anual, peste 100 de elevi și profesori deschiși metodologiei  inter și transdisciplinare;  colaborarea profesorilor este flexibilă, în funcție de proiectele elaborate.

Aici dezvoltăm  elevilor abilităţi  de ordin înalt şi capacităţi cross-curriculare, o atitudine transdisciplinară.Concepem inovativ, din anul 2011  până în prezent, proiecte STEAM (Science, Technology, Engineering, Artes  and Mathematics), mult înainte ca acestea să fie incluse  în proiectul ,,România Educată”, pe care le-am prezentat în competiții naționale și internaționale: Abu Dhabi, Hong Kong, Finlanda, Indonezia, Costa Rica, Turcia, obținând medalii de Aur, Argint sau Bronz. Aceste competiții inter/ transdisciplinare oferă o platformă excelentă pentru a aplica, într-un context practic și creativ, cunoștințele teoretice, dezvoltând abilități esențiale precum gândirea critică, colaborarea și inovația. Participarea la competiții internaționale ne-a oferit oportunitatea de a colabora cu elevi și profesori din întreaga lume. Această expunere internațională a fost extrem de valoroasă, deoarece ne-a permis să schimbăm idei, să învățăm din bunele practici ale colegilor din alte țări și să dezvoltăm o rețea globală de colaborare academică.

Activitățile Echipei  se articulează pe câteva paliere constante: Inovație pentru competiții internaționale / naționale formalizate în   proiecte STEAM, în viziune transdisciplinară; Cercetare aplicativă  în metodologia Transdiciplinarității experimentale – prin articole științifice, susținute la Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual – CNIV sau publicate în reviste de specialitate din țară sau străinătate; Crearea de resurse educaționale eLearning; Formare în folosirea instrumentelor eLearning; Predarea literaturii în metodologie transdisciplinară.

            Ce a însemnat munca in echipă, alături de elevi şi profesori? Cum aţi valorificat sinergia grupului?

Încă de la începutul constituirii,  am gândit Echipa ca pe un ,,nucleu de străpungere”, prin care să generăm saltul înspre noul tipar educațional cerut imperativ de societatea bazată pe cunoaștere, fără, însă, a provoca o ruptură față de Tradiție. M-am bazat pe competențele personale ale elevilor și profesorilor, combinate sinergic, în vederea coagulării acelor competențe-nucleu (core competencies) necesare în proiectele inter și transdisciplinare.

            Echipa s-a dezvoltat, din  2011 până în prezent,  ca un cluster  în care atragem parteneri din mediul  de afaceri (local și național), din mediul academic, industrial,   dar și din domenii de înaltă tehnologie (aviația, de exemplu), prin mentorii care ne oferă expertiză în proiecte.

Arhitectura Echipei este riguroasă, cu departamente coordonate de elevii-seniori: Creativii – Documentariștii – Traducătorii – PR / Marketing – Software. Regula, nescrisă, dar impusă de elevi, este ca studenții să rămână mentori pentru colegii lor mai mici.

Munca în echipă a fost o sursă constantă de motivație și inspirație. Una dintre cele mai mari valori ale muncii în echipă este diversitatea perspectivelor. Atât elevii, cât și profesorii, au adus idei și abordări diferite, care au îmbogățit proiectele noastre. Sinergia grupului a fost realizată prin încurajarea fiecărui membru să contribuie cu punctele sale forte și prin integrarea acestor contribuții într-un întreg coerent și inovativ. Elevii s-au simțit încurajați de sprijinul colegilor și al profesorilor, iar această atmosferă pozitivă a fost un catalizator pentru creativitate și inovație. Profesorii, la rândul lor, au fost inspirați de energia și entuziasmul elevilor, ceea ce a dus la o colaborare fructuoasă și la rezultate de excepție.

Muncim în echipă, dar în competiție este lupta elevilor, cărora le mulțumim pentru anduranță, dedicație și entuziasm. Proiectele Echipei Multitouchcnme au fost incluse în  Anuarul celor 100 de Proiecte de referință în educație 2015, 2016, 2017 – Edumanager. Palmaresul Echipei Multitouchcnme a determinat includerea acesteia în ,,Istoria informatizării în mediul preuniversitar românesc 1985-2018 ”, volum scris de prof. Radu Jugureanu (Senior eLearning) și prof. Dorina Jugureanu, ca o certificare  a profesionalismului activităților desfășurate și a valorii proiectelor dezvoltate.

Sunteți un profesor cu experiență. Cum arată în ochii dumneavoastră un dascăl ideal?

Educaţia trebuie să fie o aventură a cunoaşterii, nu o cursă a memorării, aşa cum se întâmplă în sistemul de educaţie românesc, de exemplu, din perspectiva examenelor finale. Transdisciplinaritatea face posibilă trecerea de la acumularea excesivă de informaţii, la înţelegerea lor, de la faza de competiţie, la cea de cunoaştere şi explorare. În acest context, profesorul, modern Tezeu, care iese din labirintul disciplinar, se re-formează, devine Antrenor de spirit, cum spunea Constantin Noica, coach, partener al elevului în procesul de învăţare, scopul său fiind cultivarea  potenţialului creativ al tinerilor, pregătindu-i pentru o societate în care integrarea tehnologiei poate contribui la dezvoltarea succesului lor.

Orice drum iniţiatic presupune prezenţa unor călăuze. În paradigma transdisciplinară, constructivistă, profesorul nu este singurul expert, dimpotrivă, face echipă cu specialişti şi mentori din toate zonele de investigaţie. Implicit, rolurile se modifică de multe ori între profesor – elevi, stabilindu-se relaţii bazate pe empatie. Profesorul doar oferă instrumente ale cunoaşterii: activităţi de investigare individuală şi în grup, de rezolvare a problemelor, de certificare a unor analogii sau fenomene prin intuiţie, joc de rol, realizarea de punţi între ştiinţe şi arte etc. Călăuziţi de profesor şi de mentori, elevii îşi construiesc activ şi dinamic cunoştinţele, fără să acumuleze mecanic informaţiile. Acesta este, în opinia mea, tiparul profesorului necesar în secolul 21, un profesionist care experimentează el însuși, în mod real, acel concept, deloc abstract, ,,life long learning”.

 

Ați călăuzit şi călăuziţi zeci de generaţii de ieri şi de azi. O mare de personalităţi în formare, în faţa unui dascăl! Există diferenţe  între elevii de ieri şi de azi?

Societatea s-a schimbat semnificativ, iar aceste schimbări se reflectă și în comportamentul și atitudinile elevilor. Elevii de azi trăiesc într-o lume  globalizată și multiculturală, ceea ce le oferă o perspectivă mai largă asupra lumii. Totuși, această diversitate aduce și provocări în gestionarea diverselor background-uri culturale și sociale.

În trecut, accentul era pus mai mult pe acumularea de cunoștințe teoretice, în timp ce elevii de astăzi sunt mult mai expuși la tehnologie și au acces rapid la informații, ceea ce le oferă oportunități extraordinare de învățare, caută adesea relevanță practică și aplicabilitate în viața reală. Este important ca profesorii să fie mereu în pas cu noile tendințe și să-și adapteze metodele de predare pentru a maximiza eficiența învățării și pentru a menține interesul și motivația elevilor. De asemenea, este esențial ca profesorii să ofere sprijin nu doar academic, ci și emoțional, pentru a ajuta elevii să gliseze  prin aceste provocări ale secolului 21.

Am aflat de la foşti şi actuali elevi ai dumneavoastră, şi nu numai, că sunteţi o profesoară tare îndrăgită. Cum ați reușit să vă apropiaţi elevii, să stabiliţi cu ei acele relaţii interumane care susţin o colaborare benefică în procesul educaţional?

Sloganul meu  este ,,Sky is not the limit...every cloud has a silver lining!”, de aceea încerc să creez elevilor mei convingeri suportive; îi ajut să fie conștienți de resursele lor; să acționeze asumat pentru rezultate durabile.

Sunt un om autentic și copiii înțeleg asta, nu trebuie să mă ”caute” dincolo de măști. Simt că imi pasă de ei și că mă implic emoțional. De asemenea, încerc să le transmit pasiunea și entuziasmul meu pentru literatură, pentru cercetare, pentru inovare. Nu mă limitez doar  la predare de informații, ci stimulez  elevii să-și dezvolte abilități de analiză, sinteză și evaluare, pregătindu-i astfel pentru provocările vieții și carierei.

Pilonii pe care îmi construiesc relația cu ei sunt: Respect, Încredere, Anduranță, Disponibilitate, Dedicație, Flexibilitate și Echilibru emoțional.

Am înțeles că ați cochetat și cu poezia! Ce ne spuneți despre asta?

Scrisul, în general, mi-a oferit o modalitate de a-mi exprima emoțiile și gândurile într-un mod creativ și autentic. Poezia este o extensie naturală a pasiunii mele pentru lectură, pentru arte. Faptul că m-am format, ca adolescentă, în lumea muzicii și a artelor plastice a fost definitoriu. Așa încât am încercat și eu exercițiul liric – primele poezii mi-au fost recenzate și publicate de Dorin Sălăjan în ,,Cronica sătmăreană”. Dar, când am descoperit jocul hermeneutic și, mai apoi, pe cel transdisciplinar, partea mea creativă  s-a formalizat în studii și articole literare, pe care le public în reviste de specialitate, din țară și străinătate.

În final, vă rog să adresați un gând cititorilor acestei pagini.

Dragi cititori, Revoluția 4.0. a produs mutații profunde în tiparele existențiale ale celei mai faste perioade din istoria umanității, în care suntem, deopotrivă, protagoniști și martori. Indiferent de provocările pe care le întâmpinați, nu renunțați niciodată la visurile voastre. Educația nu este doar despre acumularea de cunoștințe, ci și despre dezvoltarea caracterului și a curajului de a persevera. Continuați să vă inspirați unii pe alții și să vă urmăriți pasiunile!

Mulţumesc! Până data viitoare, nu uita, drag cititor, să fii creativ şi autentic!

 

Georgeta I. Govor

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble