Rămân român

Rămân român

Că-s parte-a lumii grăitoare ițit în leagăn de cocon,

Că-s mugur de-al lui Pintea sau zvon din verbul Ady

Mă simt proverb străbun, țării să-i fiu plocon; De-ți amintesc de Creangă, de-un nud al lui Pallady Român rămân, rămân român!  

  Că-s prunc în pragul vremii, prin colb sau pe cărare Că Prutul mi-a fost cadă și codrul loc de joacă Mă simt o cugetare, ofrandă-n lumea mare Ce curge printre streșini cu gust de promoroacă. Român rămân, rămân român!   Că-s fără de părinte, flăcău pe-o piatră albă, Că fânu-mi dă sărutul primei iubiri oneste, Mă simt o pecete lipită de o ie dalbă Ursită să mă poarte pe file de poveste. Român rămân, rămân român!   Că badea mi-e profesor și luna învățătoare, Că iarba-i așternut și boncănitul pernă Mă simt o sărutare pe riduri aspre-n soare Trudind în lanuri și prin șuri, cioplind datina eternă. Român rămân, rămân român!   Că-n rafturi am priceperi, din buchii mă adăp, Că-n sertărașe stranii ascund mesaje lungi Mă simt ceaslov cucernic, de junghi lumea să scăp. Am vicii ordinare, pe care greu le-alungi. Român rămân, rămân român!   Că printre brazde-adânci port fragede vlăstare, Că lumea mică pare, pe ramură un glob, Mă simt o stea tronând pân'la otare S-aduc prinos în străchini și-n șure bob cu bob Român rămân, rămân român!   Că-n sânge am dorință și pe piept frustrare Că vreau să n-am dușman spre visul libertății, Mă simt doar un tăciune, jăratic în mojare, Ce zgândărit devine apostol al dreptății. Român rămân, rămân român!
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble