VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: CONFESIUNI DE PE COLBURILE EUROPEI

De: SERGIU AURAȘ: EDITORIALIST VERTICALI PENTRU ROMÂNIA, CORESPONDENT GNV ÎN EUROPA DE VEST; Din momentul în care devenim adulți avem instinctul natural de a ne menține departe de erori în viață și a ascunde orice pas greșit. Am fi în stare de a incendia zăpada din suflet, pentru a topi greșelile ce prind rădăcini în conștiință ... dar în realitate devenim oameni mari atunci când avem curajul de a aprinde lumina asupra propriilor metehne din viață spre a le corecta. Totodată alunecăm pe toboganul anilor lăsând urmele acțiunilor noastre; semne ce pot marca viața proprie sau altora.

Totul depinde de decizia ce o luăm pe moment ...

iar acțiunea aplicată e similară unui jeton aruncat în orificiul unui jukebox alegând melodia ce apoi pornește fără cale de întoarcere ce sunetul emis poate fi plăcut unora și neplăcut altora. E posibil că mulți dintre noi ne-am putea regăsi în pielea unui personaj ce trăiește aceste lucruri și se poate numi Mihai, Costel, Andrei și alte sute de nume; rămâne doar să ne alegem unul dintre ele cât mai personal în care ne-ar potrivi în această poveste.  

Un răsărit al unei dimineți îmi părea fantastic ...

mai ales atunci când mă trezeam acolo, în același pat în care eram obișnuit să dorm, apoi cu ochii ațintiți pe plafonul dormitorului realizam că cel puțin totul părea la locul lui.

        În acel moment pornește motorașul rațiunii: “așteaptă: unde am fost și cum am ajuns acasă?”  O simplă exclamare în momentul trezirii, fără a-mi da seama ce oră este ... parcă pierdut în spațiu ... și gata mă simțeam ca un înviat din morți, pentru ca apoi apelând la scurta memorie restantă din capul pe care-l aveam încă pe umeri să mă întreb ce se întâmplă ... unde sunt și ce am făcut aseară?”... întrebări ce apăreau ca un preș dinaintea ușii de la intrare, și la care nu eram în stare să găsesc răspunsuri. La un moment dat, în vrejile minții era sâmbătă seara, înconjurat de prieteni într-o discotecă, cu acces maxim la cocktail ... pentru ca apoi....să nu mai știu nimic ... și iată-mă aici, în camera mea reușind măcar să-mi amintesc cine sunt; pentru ca în secunda următoare să sar din pat ca în urma unei electrocutări să scot capul pe geam și să ies pe balcon asigurându-mă că mașina e parcată pe undeva ... și în cele din urmă să strig: da, am văzut-o și e acolo în siguranță; slavă Domnului.  

Din acest moment vin buluc regretele de sine din urma unei așa zise seri “fantastice”, combinate cu greșeli și lacune de responsabilități sociale...

       Cu acele brațele ridicate pe fundal muzical, într-o explozie continuă de acei decibeli care-mi vibrau întreaga ființă, împreună cu prietenii, toți ne simțeam pe moment “SUPER EROI DE SÂMBĂTĂ SEARA”... ce tare! ... însă prea serios de a trece cu vederea, consecințele dramatice, ale vreunui accident, a unei viați curmate, a tot ce se putea întâmpla în acea “sâmbătă seara”, foarte interesantă, dar extrem de periculoasă. E mai bine și mult mai confortabil să te trezești cu capul pe perna patului din dormitor decât pe airbag-ul încă umflat al propriei mașini, realizând momentul în care chiar eram într-adevăr convins că viața e un dar de la Dumnezeu, moment în care căutam pe undeva în sufletul meu certitudinea de a fi demn de așa ceva, fiind doar conștient că mahmureala de a doua zi mă cam împiedica să deslușesc această valoare. Capabil încă de a pronunța acest cuvânt, îmi dădeam seama că practic respiram încă, venindu-mi  în conștiință propuneri de gen: “gata, până aici, nu mai comit erori de gen, am exagerat aseară”! Bine ... bine ... asta până –n următoarea sâmbătă, apoi reluându-se totul de la capăt. Unica chestie e să se țină degetele încrucișate sperând în bine și noroc în cale.  

Regretele nasc de obicei în momente târzii, când totul a ajuns la o concluzie și suntem deja pierduți fără cale de întoarcere, iar consecințele ies la iveală punând în același timp amprenta pe propriul viitor

         În acel punct începem să dăm vina pe ceva sau pe cineva, dar uităm că unicul vinovat e ascuns în propria persoană. Șansa vieții este aproape unică și irepetabilă, cu mici excepții când Divinitatea ne-o mai acordă  ȘI PE CEA DE A DOUA. Ne dăm seama despre acest lucru  atunci când ne izbim cu viteză de stâlpul celor mai mari greșeli din viață, mai ales cu discernământul alterat de alegerile luate sub ispita momentului.

(”ASA integrame” – DRAGOȘ GEORGESCU)

   Deseori ne simțim ca un vulcan ce împroașcă ceva ... dar fără sens și fără multă valoare ... la care pe moment, volumul cântărește mai mult decât trebuie. Într-o trăire de weekend, mulți dintre noi ne expunem riscului de a ne scrie ultima strofă despre ce am fost, dar mai ales despre ce am rămas, în care putem sfârși ca o poezie neterminată, lăsând să ne alunece pe canal toate visele și proiectele de viitor.

Ce păcat!

       În momentele de distracție ne simțim ca leii fioroși și stăpâni de sine, pe când în realitate tremurăm ca mieii pierduți într-o confuzie totală.

(Farkas Alexandra – ”Paralyzed”)

Avem abilitatea de a crea război cu oricine, însă nu suntem capabili de a instaura pacea. Tindem de a ne înfășura cu pelerina imaginară închipuindu-ne că vom reuși să ne acoperim golurile și lipsurile reale din viață, prezentând de fapt în fața lumii doar ceea ce nu suntem cu adevărat, acel ceva imaginar și ireal despre noi. Și iată cum într-un simplu weekend ne simțim  SUPEREROI, rămânând  însă în realitate fără superputeri și fără chip. SPONSORI: