O altă făgăduinţă a Mântuitorului Iisus Hristos este legată de cea de-a doua Sa venire şi de Judecata de Apoi.
„Ziua Domnului, cea mare şi strălucită” (Fp. Ap. II; 20), reprezintă ziua dreptei judecăţi, adică a răsplătirii drepţilor şi a pedepsirii păcătoşilor:
1. „Dar după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui: viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţă în faptă bună, caută mărire, cinste şi nestricăciune, iar iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci se supun nedreptăţii: mânie şi furie. Necaz şi strâmtorare peste sufletul oricărui om care săvârşeşte răul, al iudeului mai întâi, şi al elinului; dar mărire, cinste şi pace oricui face binele: iudeului mai întâi, şi elinului. Căci nu este părtinire la Dumnezeu!” (Romani II; 5-11);
2. “Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii… Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui… Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică” (Matei XXV; 31-46);
3. „Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi. Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui. Deci dacă toate acestea se vor desfiinţa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie, Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea. Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină” (II Petru III; 8-14);
4. „Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El” (Iacov I; 12);
5. „Şi vor vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile lor. Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor” (Apocalipsa XXII; 4-5).
Cea mai importantă făgăduinţă şi, totodată, cea mai mare răsplată pentru urmarea/imitarea Domnului Iisus Hristos şi trăirea în duhul Evangheliei Sale o constituie „fericirea nesfârşită din sânul Împărăţiei lui Dumnezeu”. Cele nouă fericiri şi, de altfel, toate „fericirile” cuprinse în Sfânta Scriptură nu sunt altceva decât „făgăduinţe care se vor împlini fie în viaţa vremelnică, fie în cea veşnică”. Este remarcabilă şi „fericirea credinţei în Înviere, făcută de Mântuitorul Apostolului Toma: <<Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!>> (Ioan XX; 29)”. Învierea Domnului întăreşte toate făgăduinţele şi „chezăşuieşte” (garantează) toate „fericirile Evangheliei”.
La întrebarea: „Ce este fericirea?”, am putea răspunde că fericirea este „un dar de la Dumnezeu; toţi oamenii vor să fie fericiţi, toţi luptă şi aleargă după fericire”, însă nu toţi reuşesc să conştientizeze faptul că fericirea nu constă în „avere, putere, ranguri şi plăceri”, ea găsindu-se, de fapt, în „iubirea lui Dumnezeu şi în păzirea poruncilor Lui”: „Iar El (Iisus) a zis: Fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc” (Luca XI; 28).
„Fericirile”, care sunt în număr de nouă, reprezintă mijloace pe care Mântuitorul le-a dăruit oamenilor pentru ca, „folosindu-le, să-şi poată dobândi mântuirea”. Ele întregesc poruncile Decalogului, arătându-ne căile pe care trebuie să mergem spre a intra în Împărăţia lui Dumnezeu.
„Cele nouă fericiri”, rostite de către Domnul Hristos în Predica Sa de pe Munte, sunt următoarele: „Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte şi, aşezându-Se, ucenicii Lui au venit la El. Şi deschizându-Şi gura, Îi învăţa zicând:
1. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor.
2. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
3. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
4. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
5. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
6. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
7. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
8. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor.
9. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri” (Matei V; 1-12).
Doamne, dăruieşte-ne sănătate şi înţelepciune spre a cunoaşte, trăi şi mărturisi credinţa cea adevărată!
Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, ed. cit. 2.“Catehism creştin ortodox”, ed. cit., pp. 214-220. 3. “Catehism ortodox”, ed. cit. pp. 120-125. 4. “Catehismul creştinului ortodox”, ed. cit., pp. 95-101.
