Oare cele șapte cărări de întoarcere spre casă sunt rezervate doar persoanelor private de discernământul realității de moment?
Rămân în cale pașii care merg singuri, nimerind gropile asfaltului aproape neted spre casă mai ales cu avantajul unei căruțe cu motor ce pare că merge singură; ”opss... mi-am uitat piciorul pe pedala de accelerație ... și nu sunt pe autostradă în linie dreaptă ... ci pe o stradă oarecum curbată la o distanță de câțiva kilometri de casă” spune eroul nostru.
(Art Elier – Final de drum)
Ne-am putea imagina scenariul unei seri de sâmbătă care a sfârșit cam nasol .... ”momentan nu a fost rândul meu de a fi acolo, pe undeva, inconștient, întins pe asfaltul rece din urma nopții fantastice cu ochii aproape deschiși și ațintiți într-un punct fix, sperând ca cineva mă va salva. Simt presiune pe piept ... niște mâini calde ce încearcă să mă mențină în viață, să-mi redea momentul ... și aud că cineva numără din cinci în cinci ... în timp ce-mi presează toracele”. Aceasta-i clipa în care îți trece prin fața ochilor ceea ce ai fost în această viață, într-o confuzie totală ... în timp ce ochii se inundă de luminile albastre ale ambulanței, o clipă care îți dă puțină siguranță de salvare. Oricum ar fi cam târziu să-ți plângi greșelile, mai ales lipsit de puterile ultimului discernământ, în care să gândești și să le măsori intensitatea care te-au răpus la pământ.Vă aduc în fața atenției personaje posibil reale, care au trăit situații similare ale celor numite regretabile ...
și care s-ar putea numi Mihai, Costel, Andrei și alte sute de nume... într-o sâmbătă seara, printre prieteni, alături de care ne-am regăsi pentru o cină, o ieșire apoi în centru pentru a bea un simplu cocktail. ”Desigur acolo ... ÎN CENTRU ... un cocktail special și tare, în neștire, s-a dovedit a fi, aproape fatal pentru mine.
(Art Elier – METASTAZE)
M-am întors pe trei roți acasă ... am atins un mic stâlp separator și mi s-a dezumflat o roată. M-a prins panica de moment și am decis ca într-un fel sau altul să-mi scot mașina din oraș ... frica m-a împins să fac acest lucru și iată că m-am trezit conducând (la propriu și la figurat) pe trei roți. M-am oprit totuși la un prieten care locuia mai aproape de acel oraș ... care m-a călăuzit ... și am dormit la el. Realizând gafa pe care am făcut-o am plâns, conștient că puteam provoca o nenorocire pe acel drum ... dar din fericire a mers bine pe moment.”Tare am dori ca toate erorile vieții să fie scrise doar cu un creion ...
în așa fel de a fi șterse cu ușurință. Însă realitatea nu ne poate oferi această oportunitate. Căutăm lucruri facile în viață, trăim momentul și riscăm să ne chinuim în a deznoda încurcăturile ultimului capitol din romanul vieții noastre. Avem într-adevăr nevoie de un SUOPER EROU care să ne salveze de erori și care să ne conducă pe calea cea dreaptă.
Art Elier – Family - where life begins and love never ends)
Oare rămâne ceva din ceea ce am fost ... o rămășiță? Ce exemplu am putea da altora? ”Nu, nu... nu sunt pregătit să mor în acest moment!” Suntem capabili de a spulbera și a ne da foc viselor pe care le avem în sertarele sufletului? Nu va fi de ajuns o ultimă lacrimă ce abia umezește asfaltul, în vreme ce orice adiere de vânt usucă tot. Putem sfârși această viață pământeană ca niște eroi și împunși de o simplă vacă ... și atunci vine întrebarea: unde a rămas super-eroismul și unde sunt superputerile de care ne mândrim în viață? Până la urmă realizez că super-eroul din mine poate sfârși în a fi un ucigaș al propriei personalități, fapt care-mi sfâșie acea pelerină expusă în văzul lumii, pentru a nu mai da vina pe Dumnezeu, pe destin, sau pe altceva ce ne vine în minte ... că singurii vinovați suntem noi, cei păcătoși, iubiți și iertați. SPONSORII EDIȚIEI:
