VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: GLASUL CETĂȚII. PUNCTE DE VEDERE

De: CEZARINA ADAMESCU – Editorialist la VERTICALI PENTRU ROMÂNIA, Poetă, prozatoare, eseistă, dramaturg, editor  şi redactor on-line, Membră a UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA ”Ca să ajungi la Lumină trebuie să treci prin întuneric”, a spus Sfântul Ioan al Crucii. În același timp, știm din Scriptură că Lumina vine de la Dumnezeu ... El a spus: ”Să fie Lumină!” încă din prima zi a Creației (Gen. 1.3) ... Și lumina a apărut ca un lucru separat de întuneric.

POEZIA LUMINII ȘI SFÂNTA NEVOIE DE EA

Există clipe când Timpul devine Lumină. Toată lumea vrea să surprindă clipa sublimă, când Dumnezeu ne dăruiește Lumină! ... Lumină și Pace pentru ca omenirea, în sfârșit, să se împace. În timp ce Isus învie, lumea poate deveni o Poezie. Lumina este unul din elementele principale ale vieții umane, alături de pământ, de apă și aer. Cărei persoane i-ar place să trăiască pururi în întuneric? E destul de neplăcut să bâjbâi pururi și să nu nimerești locul, obiectul, persoana, etc. ... fie și un firișor de lumină e absolut necesar pentru ca omul să se orienteze în spațiu și să ajungă acolo unde și-a propus. Din păcate, unii sunt nevoiți să orbecăie întreaga viață, fie că s-au născut cu un grad de cecitate, fie că s-a întâmplat să-și piardă lumina ochilor, singura sursă care le conduce pașii; dar mai nefericit e omul infirm sufletește care caută dioptrii pentru suflet ... care oricum, se găsesc foate greu. Și dacă în zilele noastre, s-au descoperit modalități ca omul să-și redobândească acea capacitate de a vedea, fie prin tratamente, fie prin operație de cristalin, de retină, mai dificil este să-ți reface vederea interioară, acea capacitate de a vedea clar lucrurile. Și aceasta, numai Dumnezeu ți-o poate redobândi. Dar cum facem să nu pierdem această capacitate umană de a vedea și ceea ce nu se vede cu ochiul liber, nici măcar cu o lupă sau cu dioptrii forte? Preoții, confesorii, sunt acei profesori de Lumină, care ne pot orienta în întunericul, chiar prin bezna care ne înconjoară, ca să nu devenim o povară pentru alții, gata să ne sprijine în orice clipă. Se spune că un orb dobândește de-a lungul timpului, capacitatea de orientare prin intermediul altor simțuri care se ascut, ca să suplinească lipsa vederii. S-a dovedit, din mărurisirile unor mari scriitori, că cecitatea de care suferă, fie din naștere, fie prin pierderea temporară ori definitivă a vederii, nu e, cea mai mare nenorocire, mai ales în zilele noastre, grație descoperirilor revoluționare în domeniul medicinii. Astfel, scriitorul Jorge Luis Borges, care a fost orb o mare parte a vieții sale, pierzându-și vederea treptat, dă mărturie că această pierdere nu a fost cea mai mare nenorocire. El a fost nevoit să se adapteze și a reușit să-și învingă deficiența, ducând o viață aproximativ normală, în mijlocul cărților, la cea mai mare bibliotecă din Buenos Aires, ba a reușit să scrie și cărți despre cecitatea sa, una din ele fiind: ”Cărțile și noaptea” și i-a îndemnat pe ceilalți infirmi să nu-și piardă nădejdea și să-și trăiască viața în limitele acestei maladii care nu e mai rea decât altele.

 Un luminător veritabil este Cuvântul. În lumina de dincolo de cuvinte putem afla adevărul vieții.

        Ochiul e fereastra sufletului. Un ochi limpede, luminos va reflecta lumina din lăuntrul omului, cea care nu poate fi ascunsă.

          Pe lumina de sine, artistul poate scrie autografe. Și lumea îl va recunoaște. Oricât de rău ar fi un om, un bob de lumină tot are în el, însă de la naștere. El poate deveni o flacără, o făclie, o lumânare sfințită sau numai o dâră de fum înnecăcios, care îngreunează respirarea. Omul este, îndeobște, ceea ce-și propune să fie ... dar fără lumina de sine nu putem viețui.

Din vorbă-n vorbă se transmite lumina

      Să fim lumină pentru noi, dar mai ales pentru cei din jurul nostru. Când se lasă noaptea peste omenire, datoria creștinului este de a deveni el însuși lumină ... Lumină pentru omenire ... e cea mai frumoasă misiune care s-a transmis de mii de oameni până astăzi.

         Dar cum să facem să și trăim lumina, devenind noi înșine lumină?  Să ne smulgem din întuneric pentru a străluci pe firmamentul unei vieți curate, vrednice de Jertfa lui Isus Cristos pe Cruce ... Cristos, Lumina Veșnică, lumina care nu se stinge, lumina crucii sale de biruință. Lumina înseamnă și Înviere, de aceea o poartă creștinii în noaptea de Paști și o duc acasă, cu grija de a nu o stinge pe cale.

 Nu stingeți flacăra, pentru că vă veți cufunda în întuneric, de unde nu veți afla ieșire

        Nu te răzbuna pe acela care ți-a făcut un rău oarecare. Fă-i o cruce de lumină pe frunte. Arată-i lumina din tine și n-o ține sub obroc, fă-l pe el lumină: lumină  blândă,  caldă,  frumoasă. N-o irosi! Sporește-o, fă-ți provizii din ea, ca să o ai toată viața.

       Chiar și un orb poate conduce un om la lumină. E nevoie prea mare în lume, de lumină, pentru ca întunericul să nu biruiască, iar Lumina e Bucuria reînviată, Bucuria perfectă, e starea de Rai râvnită de orice creștin. Dar cum poate un creștin să rămână Lumină în vacarmul și zgomotul armelor care seamănă moarte ... Lumina care este pâinea vieții noastre cea de toate zilele?

Totul poate porni de la un firicel de lumină ...

un strop ... o cirtă, o rază jucând în soare pe peretele casei. Te iei la întrecere cu ea, vrei s-o prinzi în căușul palmei, ea se strecoară iute din pumn și fuge, fuge. Orizontul e populat cu lumini felurite: albe, albăstrui, gri, roșietice, galbene-măr, aproape tot spectrul. Ce e mai sfânt decât o lumină coborând în aură, de pe creștetul sfântului? O lumină care impune respect, pietate, smerenie.

            Lumina face omului viața suportabilă. Când te-a atins, totul se preface în cântec. Devii tu însuți un spic de lumină ... cu semințe cât cuprinde ochiul. Și acea lumină te poate conduce la Dumnezeu – Stăpânul Luminii ... Lumina Divină. Din mâna Lui a purces, așa cum purcede ființa. În afara câtorva vietăți care trăiesc în galerii de întuneric, toată făptura dorește lumina. Dar și acelea, sapă răsuflători prin care trag aerul de afară. Când Lumina lumii învie, tot creștinul e fericit, bucuros, mulțumit. Ai văzut vreodată lumini cântătoare, sunătoare, tăcânde?    Cum s-o faci să se întrupeze în tine? E un exercițiu de iubire pentru Cel care a creat-o și ne-a dat-o în dar, să ne bucurăm de ea și s-o păstrăm fără pată.   SPONSORI: