Cine este Maica Domnului pentru noi ... dar cine este pentru mine personal?
„Tu eşti Lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea şi bucuria mea ...” ne adresăm ei, personal şi singular în rugăciune, ca unui izvor de nădejde, ca în faţa unei persoane care ne dă siguranţă în faţa primejdiilor; pentru că tot ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea. „Ea este pentru noi, spunea părintele arhimandrit Teofil Pârâianu de la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, un exemplu de smerenie. Nu s-a afirmat niciodată şi n-a căutat afirmaere. N-a vrut decât ca Fiul său să ne conducă. ””Faceţi tot ceea ce vă va spune El”, a rostit la Nunta din Cana.
Prezenţa Maicii Domnului ne aduce bucurii din Rai. Ea este Maica Bucuriei. Ea a aflat Mărire la Dumnezeu, care a ales-o. Ea este lăcaş al Prea Sfintei Treimi, pentru că Sfânta Treime s-a pogorât în ea ... este în veşnicie lăcaş al Sfintei Treimi pentru că L-a purtat şi-L poartă în Inima Ei. Este lăcaş înfrumuseţat al Sfintei Treimi, Preacuratul palat al Împăratului ceresc, iar Cel care s-a născut din Ea este Dumnezeu adevărat şi om adevărat: a născut un om unit cu Dumnezeu din veşnicie.
("Maica Domnului în grădină"- Dragoș Daria, clasa a IX-a, Colegiul Național "Mihai Eminescu"- tehnica: acuarelă, prof. Suiugan Maria Zoița)
La Buna Vestire a Îngerului Fiul lui Dumnezeu s-a sălăşluit în Sânul Său cel pururea feciorelnic ... care L-a odrăslit nelucrat pe Cristos.Creştinii aduc mărire lui Dumnezeu, Preacinstire Maicii Domnului şi cinstire
Sfintei Cruci ...
iar Crucea lui Cristos este pusă dinaintea noastră ca altar de jertfă ... ca pom al vieţii ... pentru că este o legătură între Maica Domnului care L-a născut pe Cristos şi Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Domnul. Crucea are loc de cinste ... reprezintă jertfa de iubire, dovadă a jertfei şi iubirii. Crucea este faţa lui Dumnezeu îndreptată către om ... Altar de jertfă ... cinstită de cei credincioşi, pentru că prin Cruce a venit bucurie la toată lumea.Învierea este o realitate ca şi când am văzut-o noi înşine
Noi cinstim tot ce ţine de Domnul nostru Isus Cristos: pe Maica Domnului, Crucea, icoana, chipul. Pe Domnul nostru Isus Cristos nu-L putem gândi decât împreună cu Sfânta Sa Maică, iar Maica Domnului, aşa cum a arătat de foarte multe ori, iubeşte crucea.
("Fecioara Maria în zăpadă"-Chioreanu Inga, clasa a IV-a, Școala Gimnazială Grigore Moisil, învățătoare Mihalca Gabriela - tehnica: acrilic)
Faptul că s-a arătat de atâtea ori lângă cruce este o dovadă evidentă. Crucea înseamnă osteneală, suferinţă dar şi biruinţă ... biruinţa prin cruce. Prin crucea noastră, a fiecăruia, vom birui cu Cristos.Partea de osteneală – este depăşirea de noi înșine...
un lucru care se realizează prin vremelnicia noastră are efecte pentru veşnicie. Sfinţenia este posibilă, ea există la fiecare pas. Nu este un lucru abstract, anormal, exagrat, ci poate fi atinsă de fiecare dintre noi, dacă ne hotărâm pentru ea. Sfinţenia adevărată este dezvoltarea naturală a vieţii divine la care suntem părtaşi, în căutarea a tot ceea ce îi place lui Dumnezeu, în hotărârea de a nu mai face compromisuri cu propriile pasiuni, cu pretenţiile lumii, cu orgoliul şi vanitatea noastră atunci când considerăm că putem face totul singuri, fără ajutorul divin.Să facem din sfinţenie unicul scop al vieţii noastre
Aşa cum suntem învăţaţi în Levitic: „Fiţi sfinţi pentru că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Lev. 19,2) – vom afla calea spre Paradis, calea salvării şi a mântuirii şi vom dobândi încă de pe acum bucuria prezenţei lui Isus în noi, bucurie ce ne va consola de orice necaz şi ne va lumina întunericul nostru. Astfel vom afla savoarea Cerului şi vom pregusta neasemuita fericire paradisiacă promisă nouă. Între capcana de ieri şi iluzia de mâine – această certitudine: AZI.Coborând în Iad, Isus a deschis porţile spre Paradis
şi prin aceasta, spre paradisul inimilor noastre, El a transformat moartea în ÎNVIERE şi PACE. Pacea – această dispoziţie interioară pozitivă despre care Fecioara Maria, prin vizionara Jelena a spus: „Iubirea înseamnă pace, pacea înseamnă iubire.” Pacea – trebuie înţeleasă ca o realitate spirituală, ca pe o atitudine interioară, un dar neasemuit care se află la originea tuturor celorlalte daruri, iar sarcina noastră este de a o primi, şi nu de a respinge, de a o trăi şi de a o răspândi.Pentru creştini, moartea nu mai înseamnă o „catastrofă” ...
o nenorocire, deoarece viaţa noastră nu constă numai în viaţa pământească, ci mai ales, în viaţa veşnică ... pentru că suntem doar în trecere aici pe pământ ... frica şi teama de viitor, dispar, iar noi vom putea afla, trăi şi răspândi pacea divină.Acum îmi dau seama că o plecare este deja o „întoarcere” (convertirea)...
și cu cât ne depărtam de acasă, cu atât ne simţeam mai acasă ... în siguranţă ... în siguranţa adăpostului pentru rugă, a acoperişului împotriva intemperiilor, a primejdiilor, a hoţilor, a tâlharilor, a neprietenilor care ar fi putut să ne împiedice din drumul nostru. Ne-am întors din exilul lumesc, în casa natală, unde ne simţim cel mai bine, la rădăcini, la izvoare ... la izvoare şi la esenţa credinţei. E ca şi când am fi trăit până acum în sclavie, şi deodată, această sclavie este abolită şi suntem liberi, ca în Războiul de secesiune. Ne simţim uneori nesiguri pe acest drum al libertăţii, dar, o dată plecaţi pe el, nu mai este cale de întoarcere ... fără compromisuri ... și experimentând, ajungând aici, înţelegem acum că am fost străini, departe de Casa Tatălui.În mod paradoxal, acasă, în ţară, eram cel mai departe de adevărata casă şi de adevărata familie
Abia plecând, abia depărtându-ne, am realizat ceea ce pierdusem şi nu ne dădusem seama ... și de aici dorul, jindul, nevoia întoarcerii neîntârziate. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Să nu ne fie frică de întoarcere. Să nu ne împotmolim în gândul la ce-or să zică vecinii, rudele? Or să zică ceva, n-are importanţă, dar important este că suntem iarăşi acasă. Alături de ai noştri. Facem corp comun cu ei, pentru că ei sunt adevărata noastră familie. Iar cuvântul „străin” nu mai are ce căuta pe buzele noastre. Nu mai suntem străini ... cineva ne are în grijă ... și acel Cineva este Tatăl, este Maica Domnului, este Isus, Mântuitorul nostru. Ce poate fi mai încurajator decât acest lucru? SPONSORII EDIȚIEI:
