O sesiune interactivă și educativă de prim ajutor a avut loc recent la Penitenciarul Satu Mare, ca urmare a unei colaborări reușite între instituție și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Someș Satu Mare. Activitatea a fost coordonată de doamna inspector de poliție penitenciară Mihaela Codrean, responsabilă cu Managementul Situațiilor de Urgență la penitenciar, și de doamna plutonier adjutant Ramona Ardelean, coordonator SMURD.
Pe parcursul sesiunii, participanții au fost instruiți atât teoretic, cât și practic, în tehnici de acordare a primului ajutor la adulți și copii. Demonstrațiile s-au realizat cu ajutorul a trei manechine și echipamente medicale specializate, fiecare participant având ocazia să aplice cunoștințele învățate.
Penitenciarul Satu Mare și-a exprimat recunoștința față de doamna Ramona Ardelean pentru dedicarea sa și așteaptă cu nerăbdare următoarele sesiuni de instruire.




















