Pagina realizata de Vasile Mic
PRILOG 1270-2024 / Întâlnirea fiilor satului
La cei 754 de ani de la prima atestare documentară a satului Prilog, comuna Orașu Nou, județul Satu Mare, într-o frumoasă zi de toamnă, cu raze binevoitoare reflectate direct pe fețele fericite ale locuitorilor satului, a avut loc inaugurarea Așezământului cultural Prilog 1961-2024 și întâlnirea cu fiii satului 1270-2024.
Un act de cultură, de altruism, de păstrare a tradițiilor, rar astăzi, dar atât de necesar într-o lume sufocată de vulgar, egoism și nepăsare. ,,După 63 de ani de la constructia propriu-zisă, renovarea și darea în folosință a așezământului cultural este o reușită” a afirmat unul dintre oamenii de suflet, implicat total în proiect cât și în buna desfășurare a evenimentului.
Evenimentul a fost moderat cu mult suflet și dăruire de către preotul ortodox al localității Pischiș Șerban. Care a introdus pe rând vorbitorii. A luat cuvântul primarul comunei Orașu Nou domnul Majlat Gabor, care a adresat sincere felicitări tuturor celor implicați, urând bun venit participanților. A avut loc o frumoasă și concisă expunere : ,,Momente din trecutul satului Prilog”- Ioan Nistor. Prof. dr. Ioan Nistor-poet, critic literar și eseist, un redutabil om de cultură și fiu al satului, ne-a încântat cu discursul dumnealui.
În continuare a fost rândul artiștilor de a ne bucura sufletele cu prestațiile lor. Doamna cântecului oșenesc, Maria Tripon, Gheorghe Berende fiu al satului, un suflet puternic înnobilat de artă și dăruire, alături de invitații lor. Să nu uităm, de asemenea, de grupul de dansatori, conduși de inegalabilul instructor Viorel Ianoș, acei copii minunați care ne-au delectat privirile cu danțul la ciupercă. Am putut admira pe lângă costumele tradiționele absolut superbe, unice… talentul micilor oșeni, munca depusă de ei cu râvnă și dârzenie. Felicitări!
Au urmat apoi degustări de produse tradiționale. Oamenii locului cunoscuți pentru ospitalitate și generozitate s-au întrecut în a ne oferi produse tradiționale, o sumedenie de delicatese. Aducând lumina frumosului, a bunătății, a dragostei față de semeni și față de locul în care te-ai născut, evenimentul s-a dovedit a fi un adevărat banchet spiritual și material în acest colț de rai binecuvântat de însuși Dumnezeu.
Priveam vrăjită încercând să nu deranjez miracolul zilei, bucurându-mă de oameni și de bucuria lor. Ca un vin curat și bine aromat, ca o pâine caldă venită direct din mâinile mântuitorului, așa a fost. Așezământul cultural Prilog va dăinui peste vreme, fiind amplasat aproape de cea mai frumoasă biserică, biserica ortodoxă a localității, ambele slujind sufletelor și pentru mântuirea lor. Că, sufletul e precum un aluat, dacă-l frămânți corect și cu dăruire, va erupe precum un vulcan și va curge spre veșnicii.
Mulțumiri au fost aduse oamenilor de afaceri care au sprijinit cu parte materială și celor care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului, Primăriei Orașu Nou, Parohiei Ortodoxe Prilog și Prilog Vii, precum și grupurilor de artiști care au reușit să încânte cu danțurile și țâpuriturile lor frumoasa asistență. Asistența fiind compusă din oameni ai satului, bătrâni și tineri, prietenii lor și oameni care pur și simplu au vrut să fie alături, în această binecuvântată sărbătoare.
Dumnezeu găsește bucurie pentru fiecare și o toarnă la timpul potrivit în pahare. E atât de simplu. Simplu și măreț. Au fost momente pline de magie, oameni formidabili pe care ți-ai dori să-i întâlnești la tot pasul… și o bună ocazie să te conectezi profund cu frumusețea locurilor, cu frumusețea oamenilor. Intrând cu bucurie și deschidere totală în sărbătoarea satului Prilog, sperăm ca aceasta să capete amploare și continuitate an de an. Felicitări, oameni miraculoși!
Da, ce păcat că sunt atât de puține și rare aceste miracole. Trezește-te, națiune!
Dana Zen
Autenticitate și excelență ori “DANȚU LA CIUPERCĂ”
Duminică, 10.11.2024, s-a desfășurat Ediția I a Festivalului „DANȚU LA CIUPERCĂ”, inițiat de Frații Zele, Petrică și Ionuț, sub egida Asociației Culturale ZELENA OAȘ, în colaborare cu Administrația Fondului Cultural Național, co-finanțatorul proiectului. Manifestarea s-a desfășurat în cadrul generos al Hotelului Restaurant DALLAS, la hotarul dintre localitățile Negrești-Oaș și Bixad și s-a bucurat de o participare numeroasă și selectă. În deschidere, a avut loc o conferință tematică, în care prestigioșii oameni de cultură: Conf. Univ. Dr. Delia Suiogan, Lector Univ. Dr. Natalia Lazăr, și Dr. Răzvan Raul Roșu au evidențiat faptul că acest obicei tradițional, „Danțul la ciupercă” din Țara Oașului, reflectă unitatea și specificul cultural ce formează matricea culturală a comunităților din nordul Transilvaniei, și mai cu seamă, din acest ținut al Țării Oașului. Acest obicei popular este de fapt dansul la care participă toată suflarea satului, desfășurat după slujba de duminică sau în sărbători, sub „ciupercă,” o construcție din lemn, sub formă circulară, un pavilion amplasat în mod tradițional în centrul satului.
În Țara Oașului, ciuperca de danț are o semnificație aparte, dobândind valențe specifice, în mod deosebit acel e petrecere, dar și de socializare. Sătenii se adună îmbrăcați în frumoasele costume populare oșenești, lucrate cu mare migală și în care oșencele își brodează sufletul, și care fac faima acestui ținut binecuvântat, ca una din mărcile identitare. Cunoscuți ca oameni foarte harnici, lasă la o parte grijile de peste zi, și petrec, sub grumazul ceterii, cum numai ei știu, într-o dezlănțuire de energie frenetică, dovedind că în Oaș tradițiile sunt vii, se păstrează cu sfințenie ca cea mai importantă zestre moștenită din moși-strămoși.
La manifestarea de acum, care coincide și cu Lăsatul secului, au participat atât tineri, cât și oameni mai în vârstă, din întregul ținut al Oașului, reflectând atât unitatea spirituală a zonei, cât și vitalitatea, bucuria și setea de viață prin care sunt cunoscuți oșenii. Rolul de amfitrion și l-au asumat chiar organizatorii, Petrică și Ionuț Zele, împreună cu Mariana Birtoc, proaspăta soție a lui Ionuț, și care a coordonat ritmul desfășurării și echipele de dansatori. Cum e firesc, un rol important l-a avut Ansamblul Vocea Oșenilor, creat și coordonat chiar de ei. Cunoscuta interpretă Maria Tripon a interpretat câteva melodii din repertoriul propriu, dar a participat și cu cele două grupe, de copii și tineret, pe care le coordonează de câțiva ani buni, cunoscute ca Ansamblul Casei de Cultură Negrești-Oaș. De asemenea, un alt ceteraș renumit, Vasile Fanea, din Târșolț, cu zongorașul Olexa Ioan, au susținut un mini-recital, dar au acompaniat și câteva țâpuritoare, Ana Cicio și sufletista Pop Maria din Boinești. Dumitru Făt, tot din Boinești, a interpretat câteva cântece oșenești la fluier, revitalizând acest instrument popular atât de iubit în satele oșenești. Veteranul Gheorghe Berende, din Prilog, a dat o frumoasă pildă de dragoste față de creația oșenească, prin interpretarea baladei populare „Irincuța” din repertoriul păstoresc. Mai multe momente de virtuozitate au asigurat cuplul, care capătă tot mai mare faimă, a Fraților Zele, Petrică, la ceteră, și Ionuț, la zongoră și țâpurit, dovedind că sunt urmași vrednici ai tatălui lor, Petre Zele, celebrul ceteraș al Oașului, care a oferit un model de dăruire pentru muzica oșenească și care a lăsat un repertoriu impresionant.
Invitatul special a fost mult îndrăgitul interpret Grigore Leșe, profesor universitar, o personalitate complexă și de prin rang al muzicii și culturii populare, care a susținut un moment de mare încărcătură sufletească, sensibilitate și profunzime. Domnia Sa a mărturisit că a dorit să vină în acest ținut care are multe elemente comune cu ținut său natal, dar mai ales, pentru că în Oaș excelează țâpuritura, care te înalță până la Dumnezeu, dar despre care încă nu există un studiu serios, din păcate. Ca să o cunoaștem mai bine, merită să creăm o poveste pornind de la această specie, care să dea sens în plan conceptual al minții. Domnia sa a spus că muzica este un limbaj universal, prin care a putut să se înțeleagă cu oameni din orice parte a lumii, de pe orice meridian unde l-au purtat pașii. Și a exemplificat cu un motiv muzical, cu mare asemănare între un cântec religios și un cântec originar dintr-o țară arabă. E nevoie aici de glasul lui Dumnezeu. Vă rog eu mult, să nu uitați de Dumnezeu. Să vă fie dor de Dumnezeu în fiecare zi. Căci muzica e un har, și harul vine de la Dumnezeu.(din întâmplare, cântecul religios ales a fost compus chiar la Mănăstirea Bixad: Nu lăsa Măicuță / Să pierim pe cale / Căci noi suntem fiii / Lacrimilor Tale).
Ștefan Haiduc
Nevoia de un râu divin
Poate fi nevoie de un râu divin
Ca să ajungi dincolo de destin…
O luntre doar și dor să ai
Să poți să treci, să stai
și să te plimbi prin rai.
De crezi că nu e bine singur ca să fii,
Poți să treci iar cu luntrea la cei vii.
Despre lume poți să crezi atâtea,
să nu crezi
Când pe drum de țară navetezi…
În suflet și în brațe poți
ca să aduni lumini,
Binelui poți să te închini.
Drept-măritori semenii noștri
Ne pot îndepărta de rău,
de monștri…
De ce n-ar fi nevoie de un
râu divin
Pentru ca zborului să mă închin?
Vasile Mic
Ce este viața?
• Dostoievski: este iadul
• Socrate: este un test
• Marco: este în detalii
• Aristotel: este mintea
• Nietzsche: este puterea
• Freud: este moartea
• Picasso: este arta
• Gandhi: este dragostea
• Schopenhauer: este suferința
• Bertrand Russell: este competiție
• Steve Jobs: este încredere
• Einstein: este cunoaștere
• Stephen Hopkins: este speranță
• Kafka: Acestea sunt începuturile
(Preluare: Ionică Moldovan)
Radu G.Teposu și un sfert de veac de când mulți îl regretăm
O postare publică a Otiliei Țeposu, soția regretatului Radu G. Țeposu, Țepi, cum îl numeau cei apropiați, ne amintește că în această primăvară fostul dânsei soț ar fi trebuit să sărbătorească împlinirea a70 de ani de viață. Dar în matematica vieții și a morții, cele necunoscute și străine de înțelegerea noastră au făcut să se întâmple altceva: s-au împlinit, în 5 noiebrie, 25 de ani de când el a trecut în lumea de dincolo. Un sfert de veac de singurătate presimțită, prevestită de neliniști, vise, dorințe, întrebări, frământări, melancolii care străbat cele mai multe din scrierile lui:
„Mă trezesc uneori noaptea şi camera îmi pare un deşert rece, înfrigurat. Prin sufletul meu trec hiene hămesite, corpul se crispează, se chirceşte, se prăbuşeşte din nou în somn. Bătaia inimii mele, care foşneşte ca un alizeu, e un semn că sunt o ființă crepusculară.”
„Ştiu prea puține despre mine înainte de a începe să scriu. Mintea mea refuză să gândească fără botnița cuvintelor. Mă supun acestui ritual cu inconştiența vitei care merge la tăiere. Când satârul frazelor cade peste sufletul meu, îmi dau seama nu că sufăr, ci că exist.”
„Cum pot eu vorbi despre ființă, comentând nişte terfeloage, cum pot răzbi propozițiile mele dincolo de corectitudinea lor gramaticală, cum să salvez critica de la ridicol, când semenii mei sunt chinuiți de chestiuni insolubile, cum ar putea mâna mea să scrie şi alte cuvinte pe care să le simtă, cum ar putea să scrie moarte, bunăoară, cum aş putea eu să fac din fraza mea un discurs celest în care să stea laolaltă scepticismul viril, patosul ironic şi mizantropia benignă? Cum să procedez ca să scriu o carte, una singură, care să fie, în acelaşi timp, şi rugăciune, şi pamflet, şi spovedanie? Acestea sunt întrebările care mă obsedează atunci când scriu.”
Crezul unui critic literar al zilelor noastre „Tatăl nostru,/ Care ne citeşti,/ învață‐ne să‐i judecăm drept pe cei care scriu. / Şi nu ne duce în ispita laudelor deşarte, nici în cea a hulei nemeritate,/ ci ajută‐ne să vedem în fiecare carte adevărul estetic,/ dâra de existență, freamătul ființei, iluminarea lăuntrică. Şi iartă‐ne erorile de judecată / şi fă‐ne culți,/ că suntem mulți!...”/ Iluzia unei insule / „Dacă aş avea bani, mi‐aş cumpăra o insulă. M‐au fascinat dintotdeauna aceste petice însingurate de pământ, bătute de apa mărilor şi‐a oceanelor. Am fost în Capri, în insulele greceşti, dar şi în cele nordice, în Gotland şi Farš, şi m‐am simțit acolo ca‐ntr‐un tărâm hipnotic. Poate din mizantropie, poate din lihtis şi oboseală, izolarea de restul lumii a fost un bun prilej să mă gândesc şi la mine. Am prea puțin timp pentru propria‐mi viață şi de multe ori mi se pare o necuviință să‐mi pierd vremea în contemplații leneşe. Odihna prelungită îmi dă nevroze, îmi dă o stare de vinovăție care îmi alungă tihna cugetării. E un lux să fiu singur cu mine. Insula, în schimb, mă împiedică să râvnesc la cele lumeşti. La țărmul ei îşi frâng gâtul toate ambițiile, se îneacă toate vanitățile. Stai răstignit pe spate, făcând cruce cu pământul, şi te priveşti în oglinda cerului, contemplându‐ți ridurile ca nişte cicatrice, părul cărunt ca o spumă argintie, şi‐ți dai seama că viața ta e un maraton al iluziilor. Speranța bate țărmul realității cu violența valului, pentru a se retrage apoi, umilită, topindu‐se în anonimatul zilnic. Rămâne doar nimbul înfruntării, urma învolburată a ciocnirii, care aureolează tenacitatea ta încordată. Se înserează în viața mea şi constat că am avut prea multe ambiții ca să fiu fericit pe de‐a‐ntregul. E o trufie să trăieşti cu dorințele încordate la maximum, ca şi când ai vrea să prinzi totul, să nu scapi nimic. Până la urmă, nu rămâi decât cu iluziile măcinate de talazul încrâncenării, precum scoicile prefăcute în nisip. Nimic nu justifică eroismul de a purta viața pe brațe ca pe‐o mireasă. Dacă aş avea bani, mi‐ aş cumpăra o insulă, ca să scap de ispite. ”
(citat din Otilia Țeposu).
Radu G Țeposu mi-a fost prieten, ne întâlneam în redacția revistei „Flacăra”, a venit la Satu Mare la lansarea primului meu volum de poezii.
Vasile Mic
