De: Cornelia Bălan Pop – editorialist – VERTICALI PENTRU ROMÂNIA, membru UZPR, scriitor, traducător;

Titlul acestei pagini este după amintirea unui titlul al romanului „Fii bun până la moarte”, de Moritz Zsigmond. Mi-a plăcut mult cartea pe care am citit-o în copilărie, împreună cu mama.

      SĂ NU UIȚI SĂ FII BUN!

         De ce este greu să fii bun? A fi bun provine din a fi, a trăi. Originile acestei expresii se găsesc în casa părintească, în atitudinea mamei sau a tatălui, a rudelor, a prietenilor familiei sau, mai târziu, ai tăi.

Ce poate fi greu să fii bun? De pildă, treci prin fața blocului. De ceva vreme, cineva a plantat trei pomișori. Unul este smochin. Ce mare lucru este să te apropii de el, să îl privești, să îl admiri, să îl atingi, să vezi ce frunze mari și catifelate are, să îl lași să existe! Ceilalți pomișori nu au avut posibilitatea să crească și să ajungă măcar la un metru.

Ce mare lucru este să lauzi ținuta vestimentară a persoanei care trece pe stradă, chiar de-ar fi doar în gând! Ea, persoana, ți-ar simți ideea din privirea ta, din respirația ta, din energia ta.

A fi bun mai înseamnă a nu fi rău

 La începuturile școlii mele, am cunoscut două învățătoare, ambele cu același prenume. Prima, într-o clădire-clasă din curtea școlii, a doua, la etaj, unde eram și eu.

Prima folosea în predare urlete, țipete, amenințări, chiar ceva liniar. A doua: calm, măiestrie, disciplină. Care era mai bună? De prima ne temeam, pe a doua o respectam.

Să fii bun în fruntea unei instituții …

       La un spital din Satu Mare există un director care salută, el primul, femeile de serviciu și întreg personalul. Este foarte respectuos cu toată lumea, dincolo de faptul că este un bun profesionist în diagnostic și tratament.

Lucrează într-un loc care impune emoție … mare de tot!

Diagnosticul fiecărui pacient este de la strănut în sus. Unul mai ușor, unul mai complicat. Acest om te consultă, îți vorbește, îți explică, te încurajează să vezi că viața nu este amenințare (permanentă), ci și bucurie: îți iei tratamentul și te faci bine. Ceea ce este foarte important este că reușește să imprime această calitate de om bun și colegilor lui.

 Am adorat acești oameni de când mă știu

        Poate că în ei am căutat chipul mamei: blând, calm, cald, ferm, dar neamenințător. Așa a fost ea și așa îmi place să fie și oamenii din jur … dacă e posibil!

Ce poate fi greu să faci un bine … unul mic, dar cu valoare mare?

Ai un bilet de autobuz în plus în buzunar. E seară, e frig, e întuneric, e iarnă. Un om urcă la stația următoare, în care automatul de bilete nu funcționa în acea clipă. Disperată, persoana întreabă rugător: „Aveți cumva un bilet?”

(Art Elier – The journey is more important than the destination… )

Ce simplu e să nu auzi! Dar ce bine e să sacrifici acel ultim bilet al tău și să i-l oferi … chiar și fără bani. Nu, nu ești fraier …  mâine îți cumperi altul.

Ce bine e să nu fii rău! De ani de zile, un sunet care se vrea muzical se aude prin centrul orașului. E vioara unui om care cântă pe stradă. Nu cântă chiar bine, melodiile redate șchiopătă adesea, dar ceea ce rămâne e frumos. Ce rost ar avea să spunem că ne deranjează, când omul din asta trăiește? De vrei, dă-i un bănuț, de nu, treci mai departe … dar nu te supăra pe gestul lui.   Lasă-l să trăiască cu gândul că te încântă! E un pic minciună, dar, asta e!

A fi bun, nu înseamnă, cum am mai spus, a fi fraier

           Bunătatea trebuie oferită, nu împrăștiată ca o pungă spartă de orez ce cade de pe raft. Prietena mea spune că e bine să oferi ajutor numai celui care ți-l cere.  S-ar putea să aibă dreptate: prea mult efort din partea ta s-ar putea să dăuneze.

A fi bun înseamnă a nu judeca pe nimeni

        Nu judecați  cu asprime, nu etichetați la modul negativ orice atitudine.  Iată un exemplu deosebit de trist. Este vorba despre un fost elev de-al meu. M-am obișnuit deja cu atitudinea foștilor mei elevi: mă întâlnesc pe stradă, într-un magazin, o librărie, o bibliotecă. Mă salută, schimbăm câteva vorbe. Nu toți m-au uitat, deși eu sunt la pensie. Nici eu nu îi pot uita și nici nu vreau.

          Un astfel de elev locuia nu departe de mine, de fapt, la doi pași. Ne-am zărit de câteva ori. Același salut politicos, zâmbet sincer la purtător și binețe. La un moment dat, s-a întâmplat de nu m-a mai salutat. Deh, obișnuința cu binele m-a cam pus pe gânduri. Întâmplarea s-a repetat și nu mi-a căzut bine. Am început prin a-mi pune întrebări, apoi prin a judeca: de ce? ce s-a întâmplat? Poate fi adevărat?

Mai încolo, fostul meu elev a apărut pe stradă numai însoțit de tatăl lui, un om deosebit, care mă saluta foarte amabil de la distanță. Tânărul, nimic. Câteva luni mai târziu, am descoperit un adevăr crunt: avea în mână un baston. Unul alb!!! O tumoare îi luase lumina ochilor, mai apoi, chiar viața!

Nu am să mai judec aspru pe nimeni,

nici măcar pe cei care umblă pe stradă cu pantaloni cu găuri uriașe. Sigur că nu le ador, dar, despre gusturi, că sunt vestimentare, muzicale, opere de artă… Voi privi, voi analiza și voi spune doar atât: „acesta este cel care a propus așa ceva.” … și gata.

Nu trebuie să purtăm ținutele de la prezentările de modă șoc, vezi Eurovision din ultimii ani și nu numai.  Nu trebuie să le adorăm sau nu. A  rămâne neutru în exprimare și atitudine este altfel.

A-ți exprima părerea poate părea bârfă? Uneori, da! …

mai ales că societatea și idealurile ei se schimbă. Sigur, a fi bun nu înseamnă a accepta chiar totul, ci a accepta că ar fi posibil ca unele lucruri care ție îți plac să arate altfel: o fotografie, o pictură, o haină, o atitudine. Lumea se schimbă, noi rămânem în urmă sau o urmăm. E alegerea noastră și sperăm să nu fie una greșită sau nocivă. Sigur că există cazuri când nu poți să nu judeci ceva sau pe cineva.

Aici intervine tactul …

de știi să îl folosești, nici nu e rău! A-i spune unei prietene „culoarea roz ți-ar veni și mai bine” e mai ușor de procesat decât „nu-ți vine bine deloc atâta roșu pe buze!”

(Art Elier – Însetarea)

Tocmai când mă pregăteam de încheiat aceste rânduri-gânduri, a trebuit să ies un pic până în fața blocului. Foarte aproape, două coșuri de gunoi stradale. Jos, chiar lângă ele, plin de mizerie. Ei, așa nu! Oricât aș pleda pentru îngăduință, nu îmi place ce văd. E greu să nu lași mizerie în urma ta? Ei, atunci, închide-te singur într-o colivie și aruncă lacătul!

Oricum, a fi bun înseamnă și a nu fi răutăcios

       A fi bun înseamnă a fi amabil. Am mai pomenit, de pildă, de angajații unor magazine. Ai vrea să îi pui în ramă! Îți oferă răspunsuri la întrebări, îți prezintă variante de produse sau locul unde le găsești. Nu e puțin!

(Art Elier – Family – where life begins and love never ends)

            Uite, salutul! Cât de greu este să saluți sau să răspunzi la salut? Oricât de preocupat ești, oricât de important ești sau crezi că ești, un salut și, dacă se poate, însoțit chiar un zâmbet, e atât de binefăcător!

Evoluăm. Gusturile se schimbă, în bine sau mai puțin pe placul nostru. Dar ce e de făcut? Nu putem să fim împotriva noului … nu putem spune mereu NU. Poate găsim și ceva bun în cântecul pe care îl auzim în autobuz, la volanul automobilului sau în parcare, dinspre o mașină gălăgioasă … dar să nu judecăm prea tare pe nimeni. Nu!

A fi bun înseamnă a nu fi rău.

A fi bun înseamnă să nu dai cu piatra în porumbelul de pe drum.

SPONSORII EDIȚIEI: