(Art Elier – ”N-a fost efectul vinului,... ci doar o lustră”)
Ce a mai rămas din noi, cât de valabile mai sunt acumulările spirituale pe care le-am dobândit de-a lungul vieții, nici nu mai contează, oricum, nu interesează pe nimeni. Ce mai vorbesc oamenii între ei, și mă refer aici, la cei de la care ai avea totuși niscaiva pretenții intelectuale, este de o sinistră vacuitate. Vorbim despre prietenii - ambalaj, chefurile-ambalaj, iubirile-ambalaj pentru că sub aceste învelișuri, pare să nu mai fi rămas nimic. Nu m-ar mira ca într-o zi să văd reclame la magazinele care vând cele mai colorate și mai amuzante ambalaje, la prețuri senzaționale.Se pare că – pe nesimțite - am pierdut dreapta măsură a trăirii pur și simplu, a viețuirii într-o armonie demult abandonată
Reversul medaliei? Nu-i greu de ghicit... Mai zilele trecute, mă plimbam prin zona centrală a orașului. Într-o jumătate de oră, m-am intersectat cu vreo șapte nebuni care vorbeau singuri și gesticulau furioși, înjurând un companion imaginar; un altul, plângea pe stradă și explica unor vitrine cum i s-a furat roaba și bicicleta. Într-un magazin, o doamnă bine îmbrăcată, dădea bezmetic din mâini, în fața unor rafturi, amenințându-le și lovindu-le.
(Dragoș Georgescu – ”Mă doare timpul”)
Întotdeauna, prin comunități exista câte un zurliu., de cele mai multe ori simpatic, care îi înveselea pur și simplu, pe cei din jur ... dar nebunii de acum, care sunt tot mai mulți, se află sub stăpânirea unui duh malefic.Dincolo de ambalajul unei societăți artificiale, se poate zări chipul unei lumi abnorme, care se insinuează tot mai insistent în viața noastră cotidiană
Nimic nu mai funcționează, în fiecare zi te poți aștepta la orice, oricum, sub atâtea ambalaje sofisticate, ar fi și greu să întrezărești esența. Până și petrecerile sunt colmatate de demonul lumii virtuale.
(Art Elier – ”Metastaze”)
Mesenii nu mai povestesc pe la nunți și auzi că nu au venit decât pentru că aveau o obligație, și imediat după ce-și vor face ”datoria” o vor tuli într-un loc în care să poată freca telefonul în voie, asta dacă nu cumva au căzut sub mese, după cele două sticle de whisky înghițite pe nerăsuflate.Cam la atâta se reduce spectacolul cotidian
Dincolo de uriașul deșert al ambalajelor, nimeni nu mai are răbdare să caute oaza esenței ... și chiar dacă întâmplător ar da de ea, s-ar speria imediat și s-ar refugia în odihnitoarea lume a aparențelor tranchilizante. Într-o zi – probabil – se va ridica un monument de plastic și cartoane în cinstea victoriei înșelătoarelor aparențe, asupra realității, care oricum, nu mai spune nimic ... se vor ține cuvântări, copiate de pe Wikipedia, o să se depune jerbe, va fi bucurie mare.
(Bikfalvi Zsolt - ”Pe ultimul drum)
Poate doar o floricică va mai putea supraviețui pe acolo ... dar nu mult, pentru că va fi călcată în picioare de organizatorii nervoși și grăbiți. Parada în genunchi, continuă... SPONSORII EDIȚIEI:
