Beltiugul are o istorie îndelungată, fiind menționat documentar pentru prima dată în secolul al XIII-lea. De-a lungul timpului, satul a fost locuit de diverse comunități etnice, inclusiv maghiari, germani și români, fiecare contribuind la cultura și tradițiile locului. În perioada medievală, Beltiug a fost un important centru economic și agricol, având o influență semnificativă asupra regiunii.
Săpăturile arheologice făcute pe teritoriul comunei au scos la iveală urme care atestă trecerea pe teritoriul comunei a tătarilor. În anul 1241, în migrația lor pe teritoriul Beltiugului au avut ciocniri cu populația locală, lucru dovedit din mormintele rămase din acea vreme și cunoscute sub numele de mormintele de pe colina Batum, după numele conducătorului hoardei de tătari ce au trecut pe acest teritoriu.Această colină este situată la sudul comunei Beltiug, la 300 de metri de grajdurile sectorului zootehnic al fostului C.A.P. Beltiug.
Cea mai veche construcție din comuna Beltiug este biserica romano-catolică, construcția datând din 1481 și declarată monument istoric.Biserica din Beltiug a fost construită concomitent cu biserica din Ardud. Acest lucru este atestat de o inscripție aflată în fosta sală cavalerească din cetatea Ardudului din care reiese că la 1482 în a VIII-a zi după Sfântul Gheorghe, Bartolomeu Dragfi a dat ordin să se înceapă construirea bisericii.În 1482 același Dragfi, voievodul Ardealului pe vremea lui Matei Corvin, la sărbătoarea Sfintei Marii (15 august) a terminat construirea bisericii din Beltiug. Atât biserica din Beltiug cât și cea din Ardud au fost construite în aceeași perioadă, au avut aceeași mărime, același stil și același maistru. Comuna Beltiug a fost proprietatea familiei Czudar din neamul Balchui și Dragfi. În jurul bisericii a existat o cetate. Despre existența acestei cetăți ne stau mărturie evenimentele din secolul al XVI-lea. În anul 1565, Ioan Sigismund, regele Ungariei, împreună cu turcii au atacat cetatea din Ardud. Asediul cetății a durat peste 40 de zile. Nerezistând asediului cetatea s-a predat, populația fiind în parte luată în robie, în parte ucisă, iar cetatea distrusă până în temelii. Există un indiciu care spune că și Beltiugul a avut o cetate asemănătoare cu cea din Ardud. Același Ioan Sigismund aliat cu turcii a atacat și distrus și cetatea Beltiugului, care spre deosebire de cea din Ardud nu s-a mai reconstruit niciodată, deși cetatea Beltiugului prin faptul că râul Crasna care a curs pe poziția actualei piețe din Beltiug oferea o excelentă apărare naturală.
După familia Dragfi, posesorii noi ai comunei au fost cei din familia Prepostvary. Acest lucru este atestat de existența unui monument de marmură care dăinuie și astăzi, găsindu-se în incinta bisericii romano-catolice, monumentul datând din anul 1597, cu ocazia înmormântării unui membru al familiei Prepostvary pe nume Valentin. Mormântul acestui posesor al Beltiugului a fost distrus în timpul incendiului din 6 septembrie 1862, rămânând numai monumentul de marmură.
În secolul al XVII-lea Beltiugul împreună cu Ardudul au intrat în posesia familiei Rakoczi. Pe la mijlocul secolului al XVII-lea tătarii pătrund în Transilvania să-l pedepsească pe Gheorghe Rakoczi care a încercat să-i convertească pe români la calvinism (maghiarii erau de religie unitară). În anul 1703 un urmaș al principelui, și anume Francisc Rakoczi al II-lea a provocat un război împotriva austriecilor. În timpul luptelor cu austriecii Beltiugul este ocupat de armata lui Rakoczi. În 1711 războiul se termină cu victoria austriecilor. Pacea s-a încheiat la Satu Mare, Rakoczi fuge în Franța, apoi în Turcia. Averile lui printre care și Beltiugul și Ardudul ajung în posesia consulului Karoly.
Din cauza faptului că populația în urma evenimentelor care au avut loc pe aceste meleaguri s-a rărit foarte mult, Karoly aducea locuitori din alte părți, și anume din Germania, de pe lângă Dunăre. În anul 1724 Karoly a colonizat comuna cu locuitori de origine germană (șvabi), care s-au stabilit aici, trăiesc și astăzi pe aceste meleaguri. Karoly a evacuat celelalte naționalități, trimițându-i: “Mergeți și vă așezați la Nord-Est la stânele mele”. Românii s-au așezat la Stâna și la Bolda, iar maghiarii spre sud la Dobra și o parte spre nord la Ghirișa. Odată cu venirea nemților biserica a devenit catolică, iar ornamentele necesare bisericii au fost aduse din Munchen în stil baroc.
Pe la 1837 exista în localitate o școală confesională care avea două clase cu doi învățători, biserica era obligată să întrețină pe lângă ea o școală. În 1862 comuna avea 7 târguri anuale cu renume național. Dintr-un recensământ făcut în anul 1864, populația Beltiugului număra:1240 locuitori romano-catolici, 180 locuitori greco-catolici, 25 locuitori reformați, 30 locuitori evrei, numărul locuitorilor era de 1475. Între anii 1870-1880, în fiecare an au murit peste 100 de locuitori, deși nu era nici o epidemie. Din cauza acestei mortalități ridicate, între acești ani au venit în comună noi locuitori. În 1873 s-a ridicat clădirea în care se află sediul Consiliului Local.
În anul 1876 continentul a fost cuprins de un ger năprasnic prin 19-20 mai, care a distrus toată recolta anului respectiv. În toamna anului 1862, copiii din Beltiug, jucându-se cu focul, au aprins o șură în strada Dobrei, izbucnind un incendiu din care s-a aprins toată comuna, rămânând doar 2 case întregi, ale lui Hetenyi și casa lui Bencze. A fost un incendiu așa de mare încât a ars școala și biserica, iar din cauza temperaturii ridicate s-au topit clopotele de la biserică. Din materialul topit s-a turnat un clopot în greutate de 800 de kilograme, care se păstrează și astăzi. Populația pe timpul iernii a fost cazată în pivnițele din partea de est a comunei, la poalele dealului Hagău. După incendiu comuna s-a refăcut și dezvoltat.
Cultură și tradiție
O trăsătură distinctivă a Beltiugului este tradiția sa vinicolă. Datorită solului fertil și climei prielnice, satul este recunoscut pentru podgoriile sale întinse și pentru vinurile de înaltă calitate. Cramele subterane, unele vechi de sute de ani, oferă un cadru autentic pentru degustarea vinurilor locale.
Pe lângă vinificație, locuitorii păstrează tradițiile folclorice prin sărbători, festivaluri și obiceiuri transmise din generație în generație. Portul popular, dansurile tradiționale și bucătăria locală sunt elemente definitorii ale identității comunității.
Viticultura din zona Beltiugului se bucură de un trecut multisecular, aşa cum o atestă izvoarele scrise, există însă perioade nedocumentate, istoria începând conform unei legende pierdute în negura timpului în anul 1085.
În 1723 contele Károlyi Sándor cumpără întregul domeniu de la familia Prépostváry. În aceasta perioadă judeţul Satu Mare este amintit ca reşedinţă a lui Bacchus, într-atât de mult înflorise viticultura şi enologia. În 1730, la sfatul contelui, Beltiugul a fost colonizat cu şvabi din Oberschwaben(Germania), unde li se dau terenuri viticole pentru care nu au trebuit să plătească dijmă timp de 2 ani.
Suprafeţele plantate cu viţa de vie au crescut în timp, ajungând spre sfârşitul comunismului la câteva sute de hectare în zona Beltiug – Răteşti, fiind una dintre principalele surse de venit ale localnicilor. După revoluția din 1989, viile nu au mai fost lucrate şi dintr-o podgorie întinsă, au mai rămas doar parcele de dimensiuni mici exploatate în mod individual de familiile din sat. A urmat apoi o perioadă de ‘’linişte’’, până când în anul 1999, Johann Brutler se întoarce în ţară din Germania, unde a locuit 26 de ani şi înfiinţează prima plantaţie „nouă” în Beltiug şi creează vinurile Nachbil care stârnesc încet curiozitatea specialiştilor și mai pe urmă a familiilor din localitate printre care şi a familiei Hetei, astăzi mare producătoare de vinuri.
Pivniţele săpate în Dealul Hagău din Beltiug sunt unicate în România şi reprezintă o dovadă de necontestat a faptului că oamenii acestor locuri au preţuit dintotdeauna vinul şi că viaţa lor se împărţea între gospodăria din sat şi crama de pe deal. Cele peste 370 de pivniţe reprezintă o copie a satului şi nu intamplator, atunci când in 1862 casele din sat au ars în urma unui incendiu devastator, întreaga populaţie a fost mutată, pe perioada iernii, în „casele” de pe deal.
Beltiug este o localitate care îmbină armonios istoria, cultura și natura, oferind vizitatorilor o experiență autentică și memorabilă. Fie că ești pasionat de vinuri, istorie sau pur și simplu îți dorești o escapadă într-un loc pitoresc, Beltiug merită cu siguranță să fie descoperit.
Nicolae Ghişan
