Nicolae Breban
S-a născut la 1 februarie 1934 în Baia Mare, este un romancier și eseist român de renume. Este fiul preotului greco-catolic Vasile Breban și al Olgăi Constanța Esthera Breban, descendentă a unei familii de comercianți germani din Alsacia-Lorena.
În 1951, a fost exmatriculat din liceu din cauza originii sale sociale, dar a reușit să-și finalizeze studiile la Liceul „Oltea Doamna” din Oradea. Ulterior, a urmat cursurile Facultății de Filosofie, unde a fost influențat de lecturile din Nietzsche și Schopenhauer.
Debutul său literar a avut loc în 1957, cu schița „Doamna din vis”, publicată în revista „Viața studențească”. Primul său roman, „Francisca”, a fost publicat în 1965, marcând începutul unei cariere literare prolifice. Printre operele sale notabile se numără „Animale bolnave” (1968), „Bunavestire” (1977) și „Don Juan” (1981).
În 1970, Breban a devenit redactor-șef al revistei „România literară”, atrăgând în jurul său unii dintre cei mai importanți scriitori români ai vremii. În 1971, a regizat filmul „Printre colinele verzi”, bazat pe romanul său „Animale bolnave”, care a fost inclus în selecția oficială a Festivalului Internațional de la Cannes. Nemulțumit de politica culturală a regimului comunist, și-a dat demisia din funcția de redactor-șef și a criticat public regimul în interviuri acordate presei occidentale.
După 1989, Breban a revenit în România și a relansat revista „Contemporanul. Ideea europeană”. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1997 și membru titular în 2009. De-a lungul carierei, a primit numeroase distincții, printre care Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1965) și Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate (2000).
Nicolae Breban rămâne o figură centrală în literatura română contemporană, contribuind semnificativ la dezvoltarea prozei și eseisticii românești. (Din internet).
Ionică Moldovan
Alexandru Pintescu - poet, eseist, taducător și critic literar
Poetul, eseistul, traducătoul și criticul literar Alexandru Pintescu s-a născut la 5 februarie 1947, în Zalău, Sălaj; a decedat la 30 apilie 2003, în Satu Mare. Fiu de ceferist.
A umat cursurile liceale in Baia Mare. Absolvent al Facultatii de Drept (1978) si al Facultatii de Filosofie (1977) din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca.
A frecventat cenaclul revistei „Echinox”, in 1970devenind redactor al revistei omonime.
Este membru fondator si redactor al revistei „Poesis” din Satu Mare (1990). De asemenea, a fondat impreuna cu George Vulturescu si Ion Vadan, în 994, Editura „Decalog”.
Din 1974, avocat in Satu Mare. Îintre anii 1984-l994 a fost prodecan al baroului de avocati al judetului Satu Mare). Intre anii 1993-l996 a tinut cursuri de teorie a dreptului la Universitatea din Baia Mare.
Publicistic, debutează cu poezie in revista „Amfiteatru”, iar debutul editorial are loc in 1974 in volumul colectiv „Popas printre poetii tineri” (Ed. Dacia).
Colaborează la revistele: „Tribuna”, „Steaua”, „Echinox”, „Contemporanul”, „Familia”, „Poesis”, „Unu”, „Convorbiri literare”, „artPanorama”„Amfiteatru”, „Luceafarul”, „Cronica”.
Dupa debut, este prezent in volumul colectiv Caietul debutantilor (Ed. Albatros, 1979), apoi, publică volumele de versuri: Colocviile vîntului (Ed. Albatros, 1985); Luthanasia (Caietele revistei “Poesis”, 1991); Ierarhiile pergamentelor (impreuna cu Ion Vadan, George Vulturescu, Radu Ulmeanu, Dumitru Pacuraru, Casa de editura Panteon, 1995); Recife (Ed. Helicon, 1996), Radiografia zapezii (Ed. Helicon, 1997); Poet a artifex (editie bilingva, romană - franceză, Ed. Helicon, 1997); Enclave (Ed. Axa, 2000) si volumele de eseuri „Literatură si eveniment„ (Ed. Dacia, 1983); „Jocul dragostei si al hazardului” (Ed. Phoenix, 1994); Prospero si “teatrul sarac” (Editura Didactică și pedagogică, 1997); Rusia între dezgheț” și “transparență” (Ed. Dacia, 2001). In 1999 publică antologia personală de versuri „Hibernia” (Ed. Vinea).
A tradus din limba rusă volumele: Poezie sovietică modernă și contemporană (traducere și aparat critic, Ed. Dacia, 1988), Anna Ahmatova, Anno domini (Ed. Helicon, 1998), Boris Pastemak, Sora mea, viața” și „Se topește zăpada (Ed. Helicon 1998).
Este deținătorul premiului pentru traduceri al revistei „Tribuna” (1984) si al premiului „Poesis” pentru eseu (1998).
In 1993 a participat la un simpozion internațional la Sainte-Brieuc (Bretagne, Franta) privind dreptul medieval francez. In 1994 a fost bursier al Comitetului Helsinki olandez la Haga si Strasbourg.
Lucrează ca avocat, membru al baroului Satu Mare și co-patron al Editurii Decalog din Satu Mare și al unei librarii..
Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (din 1990), al Asociatiei Scriitorilor Profesioniști din Romania - ASPRO și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Romănia. Este membru al ASISC - Cluj si membru fondator al Fundației „N. Steinhardt” de la Rohia.
Despre carțile lui Alexandu Pintescu au formulat opinii critice: Nicolae Manolescu (“Romania literara”, nr. 12/1972); Victor Felea (in volum „Popas printre poetii tineri”, Ed. Dacia, 1975); Gheorghe Glodcanu (“Tribuna”, 1985, „Poesis”, nr. 7/1997 și nr. 7-9/1999); Ion Rotaru (in volum „O istorie a literaturii române”, Ed. Minerva, 1987); Laurențiu Ulici („România literară”, oct. 1993); Laura Purece (“Echinox”, nr. 10/1993); Al. Cistelecan (prezentare in volum „Ierarhiile pergamentelor”, Ed. Panteon, 1995); Romulus Bucur (“Arca”, nr. l-2-3/1996); Dan-Silviu Boerescu (“artPanorama”, nr. 1/1997 și în volum Doamna Ovary, Ed. Phoenix, 1994); Florin Vasiliu (în volumul „Umbra libelulei”, Ed. llaiku, 1997); Ruxandra Cescreanu (“Steaua”, nr. 3-4/1999); Marius Chivu (“Observator cultural”, nr. 60/2001) s.a.
REFERINȚE CRITICE: „Alexandru Pintescu este un poet de anima, cunoscând voluptatea indecisă a stărilor intermediare și trăind confortabil în zumzetul nostalgiei. Lirismului naprasnic al celorlalți (din «quintctul satmarean») el îi contrapune într-o partitură de coloratură, unul de rafinament, hieratic, stilizând în caligrafii delicate reverii atinse de rugina melancoliei” (Al. Cistelecan, in vol. „Ierarhiile pergamentelor”, Ed. Panteon, 1999)
„La acest prim bilanț al scrisului său, Alexandru Pintescu oferă imaginea unui discurs liric cu mai multe registre, înlre care comunicarea e deschisă în sensul accentuării a ceea ce, cu o formulă familiară în aria liricii moderne, se poate numi conștiința convenției literare. Straturile limbajului său ramân interferențe, () distantă critică se accentuează și libertățile jocului cu și de-a poezia încep să devină preponderente. Alexandru Pintescu este în plin proces de confruntare cu sine și de infruntare a «cuștii cuvintelor», menținându-și poezia într-o bine-vestitoare stare de tensiune.” (Ion Pop, prezentare pe coperta IV a vol. Hibernia, Ed. Vinea, 1999): „încă din «predoslovia» carții , autorul (discuta aspectele care s-ar putea «camufla» în prejudecăți sau chiar aversiuni induse politic și care ar deturna, pe nedrept, atenția de la literatură, în general, de la cultura Rusiei.”
(Marius Chivu, „Observator cultural”, nr. 60/2001).
Harry Martinson, scriitorul-muncitor pe vapor
Foto: svt.se
Harry Edmund Martinson s-anăscutîn 1904 în Jamshog, Suedia. Ambii părinți i-au murit când Martinson era mic, iar scriitorul arămas orfan la o vârstă fragedă. Fără susținere a părinților, Martinson a fost nevoit să se descurce singur.La vârsta de 16 ani, a fugit de la orfelinatul unde trăia și s-a angajat pe vapor. A petrecut șase ani lucrând pe numeroase nave, dar și ca muncitor în diverse țări. Acești ani au fost, însă, norocul lui Martinson. Toate experiențele și trăirile lui din acea perioadă i-au servit drept inspirație pentru opeele pe care avea să le scrie. De altfel, multe dintre operele lui Martinson gravitează în jurul vieții sale grele din copilărie. Fără a-și fi finalizat vreodată studiile, fără a fi obținut vreo diplomă, suedezul a atins succesul. Datorită extraordinarului lui talent, a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1974.
Joseph Brodsky, fără diplomă, dar unul dinte cei mai mai poeți ai lumii
Foto: aarome.org
Joseph Brodsky, unul dintre cei mai renumiți poeți din lume, s-a născutpe 24 mai 1940 la Leningrad. Deși n-aavut o copilărie grea, Brodsky a abandonat studiile la vârsta de 15 ani, pentru a se angaja. Cu toatecă nu urma cursurile niciunei școli, Brodsky era un autodidact desăvârșit. A învățat singur poloneza și engleza și a început să scrie poezie. Înainte de a fi exilat din UniuneaSovietică, în 1972, Brodsky a studiat sub îndrumarea poetei ruse Anna Ahmatova.După ce a fost exilat, Brodsky s-a mutat în Statele Unite ale Americii, unde a publicat nouă volume de poezie. A primit un post de profesor la Columbia University, dar și la liceul Mount Holyoke. În 1987, a primit Premiul Nobel pentru literatură. (sursa: din internet)
Ionică Moldovan
ISPITA
Mă pregăteam să scriu. Chiar aveam chef să scriu! Ca să folosesc un cliseu, îmi dădea târcoale Muza. Habar n-am cine-i Muza asta, pur și simplu aveam poftă să continui o scriere începută în urmă cu o zi. Aveam însă poftă și de ceva dulce. De fapt, nu eram tocmai flămândă, dar voiam să mă asigur că n-o să-mi fie foame pe parcursul celor două, trei ore de lucru. Am mai pățit-o. Știți starea aia de nervozitate dată de ,,gândul în altă parte”? Și chiar nu-mi doream asta, să fiu nervoasă, adică!
Mă uitam la felia asta de tort. Îmi făcea cu ochiul. De mult timp. Aproape regret că am mâncat-o, asa era de frumoasă. Și, eu, atât de neputincioasă în a mă abtine. Eva a început cu asta!
Colesterolul zâmbește în creștere. Mă aplec peste foile albe ce mă strigă, blestemând pofta, foamea și Muza. Șterg bine farfuria să nu mai rămână nimic, nicio urmă de ispită , vreau să zic. Un alt gând mă subjugă , proaspăt venit, gândesc în sinea mea că pasiunea asta pentru scris e un simplu moft tot la fel de periculos precum o felie de tort. Nu știu ce să zic! Ispite sunt de tot felul. La ce să te aștepți de la niște frumuseți ce-și consumă delicata existență perindându-se fix sub ochii mei? Decât, să fie devorate.
Ioioioi! Mai bine mă așez în fața ferestrei să-mi continui contemplarea. Soarele pare să strălucească la fel de prietenos ca înainte.
,,Pe cel înfometat la suflet, cu dragoste îl voi hrăni!” A spus cineva, nu știu cine. Aveți grijă de sufletul vostru!
Nicolae Steinhardt
(Primejdia mărturisirii)
Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supra doctoratele, dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe.
Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună-cuviintă.”
S-a pus dorul să mă-ndrume
S-a prins dorul să mă-ndrume, spre sătucul meu cel drag,
Am ajuns, dar n-are cine, să m-aștepte azi în prag.
Poarta zăvorata, rece, parcă nici nu mă mai cheamă,
Și un nod în gât mă ține, că n-am tată și n-am mamă.
Dau ocol cu ochii triști, spre căsuțele vecine,
Văd bătrâni umblând în bețe și le urez doar de bine.
Și privind la banca unde, se strângeau vara vecinii,
Multe stări îmi trec prin suflet, când văd c-au umplut-o spinii.
Mă rezem de poarta veche și țin ochii în pământ,
Parc-o văd pe mama-n curte, cum gătea, spăla cântând.
Nostalgia mă îndeamnă, să privesc si mai departe,
Și văd culmea plină iarna, cu rufele înghețate.
Nici nu stiu cum trece timpul, gândurile-mi stau în loc,
Mi-aș dori copilăria, doar o zi să o întorc.
Să văd curtea plină iarăși, de copii cum alergam,
Sărăcuți, cu lipsuri multe, fericiți dar nu știam.
Cât aș vrea să mănânc astăzi, ciorba mamei cu cartofi,
Să umblu vara desculță, chiar cu găuri în pantofi.
Și-atunci plec că n-are cine să-mi ofere alinare.
Merg doar la mormânt pe deal, la părinți c-o lumânare.
Toate au trecut și astăzi, o poveste mi se pare,
Și o port în rugăciune, când merg seara la culcare.
Mă iertați mamă și tată, că vin rar pe la mormânt,
Poate timpul nu-mi permite, dar vă port mereu în gând.
Rodica Larie
Pagină realizată de Vasile Mic - vasilemic@gmail.com
