Vetiș - prima atestare documentară o întâlnim în secolul al XV-lea

Comuna Vetiș este așezată în câmpia mănoasă a Someșului, în partea de nord-vest a țării, în apropierea șoselei naționale care leagă orașul Satu Mare de orașul Carei și celelalte orașe situate de-a lungul frontierei dintre România și Ungaria. În vechea monografie, pe la anul 1459, comuna aceasta se numea Vethes. S-ar deduce că, potrivit înțelesului din limba maghiară, această denumire i s-ar fi dat pentru faptul că este situată pe o câmpie întinsă unde se poate semăna, adică loc bun pentru agricultură. Dar este adevărat și faptul că după proveniența latină, poate veni de la cuvântul latin veta, vete. Veti, locul ar însemna că este un loc întins plin de rămuriș sau tufișuri care, defrișate fiind, au dat naștere unui teren bun de agricultură. Aceasta ne face să deducem că ar putea fi o luncă a Someșului. Aceeași monografie amintește că aici se găseau 241 de familii cu un număr de 1760 de suflete. 975 de suflete de religie greco-catolică, 452 de reformați iar pe românii ortodocși îi găsim consemnați ca fiind fără religie și numai cu numele de valahi. În trecutul îndepărtat istoria amintește că înainte de a exista localitatea Vetiș au existat două localități mici, una spre sud și una spre est de actuala localitate Vetiș, locuite în totalitate de români și care poartă numele Gyülvész și Gelényes. Monografia istorică maghiară amintește, prin veacul al XV-lea (1419), că acestea au fost pustiite total de către tătari. Numele de Gyülvész înseamnă în limba maghiară pustiire totală, ceea ce ne îndreptățește să afirmăm că numele localității a fost dat ulterior, după pustiire, ca un efect al marelui dezastru care a avut loc. Care a fost numele adevărat al localității nu se știe exact și, de asemenea, nu se știe nici de unde derivă numele de gelényes, pentru a doua localitate, monografia nefăcând nici o precizare. Localnicii povestesc, precum și ei au moștenit istoria de la strămoșii lor, că înainte de Biserica zidită din cărămidă la 1620, conform monografiei, ar fi fost o biserică de lemn prin veacul al XIII-lea, care la 1240 a fost arsă de către tătari. Despre stilul arhitectural al bisericii de la 1620 nu se fac mențiuni nicăieri, dar actuala biserică (construită la 1911 pe locul celei din 1620) este realizată în stil bizantin, cu trei turnuri, având fundația de beton, zidăria de cărămidă, cu bolta de lemn și fiind acoperită cu tablă. Arhitectul acestei noi biserici a fost italianul Quai Giovanni, cu domiciliul în Beiuș, el fiind și cel care a zidit biserica din localitatea Sătmărel. Zidirea bisericii din Vetiș este legată de protopopul Vasile Ardelean, paroh în Vetiș la acea dată, care a păstorit acolo timp de 40 de ani. El era înrudit cu contele Tisza Pista de la care a primit un ajutor bănesc de 8.000 de coroane de aur. Tot de la el a mai primit 327 mc de lemn pentru construcție cu reducere de 50% din prețul de cost, adus din Pădurea Bustya háza. În Vetiș a existat și o Școală Confesională ridicată în anul 1863, pe vremea protopopului și canonicului onorar Darabant Ioan, sediul Oficiului Protopopesc fiind la Vetiș.

Nicolae Ghişan