Tradiția monahală din actuala comună Craidorolț începe în jurul anului 1300, când și-a găsit aici sălașul un călugăr pustnic cu numele Teigheni. Fiind atrași de viața și de faptele minunate ale acestuia, unii creștini doritori să trăiască în chip cât mai plăcut lui Dumnezeu s-au adunat în acest loc, construindu-și o bisericuță de lemn și case de locuit.
S-a format astfel o “sihăstrie – sătească” pe care, cu timpul, au înconjurat-o casele țăranilor, transformând-o într-un sat, căruia i-au pus numele Țeghea – derivat din numele întemeietorului sihastru, iar bisericuța sihăstrească a rămas ca biserică a satului. Din această biserică de lemn, arsă în vremea Reformei, se mai păstrează și azi o grindă, așezată ca bază mediană la iconostasul bisericii de zid, ridicată de săteni, prin 1767, pe fundamentul vechii bisericuțe.
Din cauza evenimentelor istorice din trista perioadă a anilor 1700-1918, a fost imposibilă venirea aici a unui ierarh care să sfințească biserica. Abia în toamna anului 1994, după mai bine de 225 de ani, P.S. Justinian Chira, Episcop al Maramureșului și Sătmarului, înconjurat de un numeros sobor de preoți și mulți credincioși, târnosește biserica. Piatra de temelie a actualei mănăstiri de călugărițe, ce poartă hramul “Nașterea Maicii Domnului”, se pune în vara anului 1995, reînnodându-se astfel firul tradiției străbune pentru acest mic sat transilvănean.
Cu mari eforturi și sacrificii, mica obște a reușit să ridice aici, în scurt timp, un complex monahal în toată puterea cuvântului, care cuprinde: bisericuța de lemn în stil maramureșean, o casă monahală cu două niveluri și 25 de chilii, un paraclis, un spațiu pentru găzduirea pelerinilor, anexe gospodărești, ateliere de pictură, broderie și croitorie.
În mănăstire se află câteva dintre moaștele celor 40 de Sfinți Mucenici. Trebuie menționat faptul că aceasta este prima mănăstire de maici din județul Satu Mare și singura din istoria românilor sătmăreni până în anul 1998.
Călugării „grăniceri“ de la Scărişoara
În 1924, mai multe familii de moţi ortodocşi din Apuseni au fost colonizate pe graniţa de vest a ţării, la mai puţin de 20 km de Carei, în mijlocul lumii catolice. Cu pământurile lipite de graniţă, şi-au ridicat satul, Scărişoara Nouă, dându-i numele aşezării părăsite din munţi. În 1940, după Dictat, au fost alungaţi, dar au revenit, sprijiniţi de confraţii din localitatea învecinată. Ortodocşi din tată-n fiu, şi-au purtat biserica în inimi şi şi-au pus la păstrare tradiţiile într-un muzeu al moţilor, ridicat în mijlocul satului, rugându-l pe Crăişorul Munţilor, adică pe Avram Iancu, să le păzească de acolo, din ceruri, de unde se află. După 1990, cele aproximativ 80-90 de familii de moţi din Scărişoara Nouă au dorit să vadă şi mănăstire ortodoxă întrupată în noul pământ.
„Mănăstirea are hramul «Sfântul Ioan Botezătorul». În anul 1991, credincioşii din Scărişoara Nouă l-au rugat pe Înalt Preasfinţitul Justinian să binecuvânteze înfiinţarea unei mănăstiri aici. Primul stareţ a fost părintele Serapion Nădejde, care a stat aici câţiva ani. Apoi, îmbolnăvindu-se, s-a retras, dormindu-şi acum somnul de veci la Mănăstirea Lainici. A venit după aceea părintele Veniamin, iar din 1995 până în 2007 a fost aici părintele Teofil Pop.
Jur-împrejurul bisericii se află altarul de vară, clopotniţa, agheasmatarul şi un corp armonios de clădiri, care adăposteşte un muzeu, cu obiecte aparţinând moţilor, adunate de călugări de prin satele din Apuseni, o bibliotecă bogată, cu vreo 5.000 de volume, şi un spaţiu multifuncţional, impresionant din punct de vedere arhitectural.
Nicolae Ghişan
