Emil Tișcă – Repere ale vieții politice și culturale sătmărene în perioada interbelică

  Emil Tişcă, un liberal de excepţie, a fost director al Băncii Româneşti, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie, fondator al Bursei de Mărfuri din Satu Mare, preşedinte a mai multor societăţi culturale, iniţiatorul acţiunii de construcţie a Aeroportului şi a Bisericii ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare. A fost de asemenea colaborator la mai multe periodice din Transilvania şi autor sau coautor al mai multor cărţi.

Emil Tişcă s-a născut la 8 septembrie 1881 în Bran, într-o familie de preoți. Tatăl său era paroh ortodox la Moieciu de Sus. În “Caietul testamentar”, Emil Tişcă mărturiseşte că s-a născut la 9 septembrie, în comuna Şimon-Bran, în comitatul Făgăraş, astăzi judeţul Braşov. Primele clase le-a urmat la Moieciu de Sus, iar următoarele în Bran. A urmai apoi Şcoala reală din Braşov şi Şcoala Superioară de Comerţ din Braşov. După trecerea bacalaureatului, în 1899, s-a înscris la Academia Orientală din Budapesta. Ca student, a fost secretarul Societăţii “Petru Maior” şi cantor la capela ortodoxă românească din Budapesta. Studiile din capitala ungară le-a făcut cu sprijinul unei burse venite din partea Fundaţiei Gojdu.

După încheierea studiilor şi efectuarea stagiului militar, Emil Tişcă a activat vreme de două decenii în cadrul mai multor bănci din Năsăud. Aici s-a căsătorit cu Iuliana, născută într-o familie vestită a Năsăudului, Mureşianu. În anii petrecuţi la Năsăud, Emil Tişcă s-a remarcat printr-o serie de acţiuni culturale şi patriotice. A fost membru fondator al Despărţământului Năsăud al Astrei, a avut iniţiativa de construire a Bisericii ortodoxe din acest oraş, a contribuit la înfiinţarea corului năsăudean. A iniţiat acţiunea de strângere de fonduri pentru realizarea unui bust al poetului George Coşbuc. Pentru tot ce a făcut pe plan economic şi cultural în părţile Năsăudului, a fost decorat cu “Coroana României” în grad de ofiţer.

La izbucnirea războiului, în 1914, a fost mobilizat şi timp de doi ani a servit în armata austro-ungară. Atunci când armata română a intrat în Năsăud, Emil Tişcă s-a înrolat în armata română cu gradul de căpitan, fiind desconcentrat la sfârşitul lunii decembrie 1919. În perioada năsăudeană, Emil Tişcă a avut şi o bogată activitate publicistică. A publicat “Poveţe şi îndemnuri pentru ţărani” (în colaborare), în “Contemporanul”, a publicat “Bancherul din provincie” şi “Trandafirii Sfântului Dumitru”, ultimele două fiind traduceri, apoi “Năsăudul şi ce ar trebui să se facă pentru ridicarea lui” şi “Situaţia economică a Ardealului de Nord”. Publicistic a colaborat la numeroase reviste, printre acestea: “Revista economică”, “Familia”, “Tribuna”, “Libertatea“ şi altele.

În 1924, după ce a fost demis de la conducerea băncii “Mercur”, a activat o vreme la Braşov, după care a fost numit director adjunct al Băncii Româneşti din Satu Mare, care avea sediul în Piaţa Brătianu, astăzi Piaţa Libertăţii nr. 19. Etapa sătmăreană a vieţii lui a fost foarte rodnică. Aici a fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie, a făcut parte din conducerea Băncii Româneşti, a asociaţiei culturale “Astra”, a fost preşedinte al “Uniunii ofiţerilor de rezervă”, preşedinte al “Reuniunii de cântări şi muzică Vasile Lucaciu”, preşedinte al secţiei de Tenis a Clubului Olimpia CFR; preşedinte al Sfatului Negustoresc; vicepreşedintele Clubului Sportiv Olimpia; preşedinte al Camerei de muncă; preşedinte al Corpului contabililor experţi autorizaţi etc. La Satu Mare a cunoscut-o pe Lenka de Bogothay, dintr-o familie nobiliară, cu care s-a căsătorit în 1940. La Satu Mare a locuit iniţial pe strada I.G. Duca, astăzi Gabriel Georgescu, apoi pe strada Ştefan cel Mare nr. 17.

Emil Tişcă are merite incontestabile în edificarea Palatului Cultural “Casa Naţională” a cărei piatră de temelie a fost pusă la 20 iulie 1935 şi a Palatului Administrativ, astăzi Muzeul Judeţean de Istorie. La 15 octombrie 1936, din iniţiativa lui Emil Tişcă s-au demarat lucrările pentru construirea Aeroportului din Satu Mare care a fost inaugurat la 8 septembrie 1937.

Pe plan cultural, de asemenea a avut realizări însemnate. În 1925 a apărut revista săptămânală “România de Nord”, organ de propagandă naţională, printre colaboratori numărându-se dr. Eugen Seleş, Gheorghe Dragoş, Flaviu Şuluţiu şi alţii. Publicaţia a devenit organul de presă al Legiunii Române, constituit în 1927, tot sub conducerea lui Emil Tişcă.

Emil Tişcă a jucat un rol important şi în cadrul comunităţii ortodoxe din Satu Mare, lui i s-a încredinţat funcţia de prim-epitrop, adică administrator al averii bisericii. Idealul cel mai arzător al lui Emil Tişcă a fost să vadă construită o catedrală ortodoxă în Satu Mare. Visul i-a fost îndeplinit, când în iunie 1940 a avut loc sfinţirea catedralei ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”, considerată “o monumentală operă a arhitecturii, mulţumită planurilor arhitectului bucureştean Liteanu”. La edificarea acestui lăcaş de cult, Emil Tişcă a contribuit personal cu importanta sumă de 500.000 de lei (valoarea unei frumoase case) precum şi cu un candelabru splendid.

După odiosul dictat de la Viena, Emil Tişcă a fost expulzat şi s-a stabilit la Braşov. După anularea Dictatului şi mai apoi preluarea puterii de către comunişti, Emil Tişcă a fost deportat în Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu. În 1955 s-a aflat la Satu Mare, la domiciliul de pe strada Ştefan cel Mare alături de soţia sa. Cu averea confiscată şi cu o pensie de mizerie, Emil Tişcă a fost nevoit să apeleze la serviciile cantinei sociale. Cu toate acestea, şi-a păstrat demnitatea şi condiţia umană. Este descris în acea perioadă, ca fiind un “bonom, foarte elegant, un om de societate, foarte calm, iertător şi fără ură”. A încetat din viaţă la 1 aprilie 1965. A fost înmormântat printr-o ceremonie simplă, aşa cum și-a dorit-o, în cimitirul de lângă Gară. Alături de el a fost înmormântată şi soţia lui în 1974.