Cenaclul Flacăra - între propagandă și visul unor tineri!

Cenaclul Flacăra, poate cea mai de impact manifestare cultură a perioadei comuniste, ajunge subiectul unei largi dezbateri, încercând să i se găsească adevăratul rol. Între propagandă și visul unor tineri, stau iluziile celor care încă astăzi mai cred că Adrian Păunescu era un pion de îndoctrinare a tineretului României. Anul 1973 este punctul principal din cuprinsul etapei în care Adrian Păunescu ajunge să preia Cenaclul Flacăra sub conducerea lui. Odată întors din America, după ce înțelege care ar trebui să fie traiectoria culturii și în România, acesta ia revista ,,Flacăra” sub propria gestionare și astfel Adrian Păunescu va deveni catalizatorul mișcării culturale, care va aduna într-o emoție, numerosul public la concertele de muzică folk, pentru că deja în decembrie 1973, Cenaclul Flacăra va susține primul spectacol. Radio Europa Liberă, cunoscutul post de radio împotriva regimul totalitar, anunța cu speranță inițiativa lui Păunescu, crezând și sperând că românii vor avea de acum acces la adevărata cultură, chiar Doru Stănculescu, cel care metaforic putem spune că a pus bazele cenaclului literar Flacăra, menționează într-un interviu că fără Cenaclul Flacăra nu se poate vorbi despre cultură în secolul XX. Într-adevăr, un secol în care cultura a fost comandată și aservită, un secol în care domeniile artistice au fost invadate de elogierea conducătorului, ajunge pe scenă o ,,Flacăra” a speranței, care va lumina cultura și adevăratele valorile ale României în față a mii de oameni.

La început, locurile de reuniune a cenaclului au fost la restaurantele Athenee Palace și Tic Tac, în special la Club  A, unde se întâlneau: Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Paul Goma, Toma Caragiu, Aurelian Andreescu, Anda Călugăreanu, Doru Stănculescu, Nicu Alifantis și alții.

În primii ani, Cenaclul a oferit artiștilor și scriitorilor, o anumită protecție prin relațiile lui Adrian Păunescu la nivelul conducerii politice.

Momentul în care se trece de la Cenaclul Literar la Cenaclu Spectacol ca punct de pornire putem lua în calcul data de 12 mai 1973, atunci când la Teatrul de Stat din Arad au fost invitați să-și prezinte creațiile cinci artiști locali, astfel poeții sunt înlocuiți cu actori, cântăreți care interpretau aceste creații literare și nu se mai purta o discuție critică, definitorii pentru ideea de cenaclu.

Primul festival Flacăra s-a desfășurat în 29 decembrie 1973 la Sala Floreasca din București cu 3000 de spectatori, la următorul din 28-29 decembrie 1974 la Sala Palatului, numărul acestora se ridicase deja la 6000 de spectatori, iar deja peste un an la  27 decembrie 1975, la Palatul Sporturilor și Culturii au fost prezenți 10.000 de oameni. Prin acest cenaclu a fost posibil accesul generației tinere, la marea poezie românească, chiar Nichita Stănescu a apreciat acest fenomen într-un interviu, dar să nu uităm momentul când publicul recită ,,Odă în metru antic” a lui Mihai Eminescu, care este încă o dovadă a faptului că acest cenaclu a avut și rolul de promova poezia românească.

De organizarea spectacolelor și turneelor se ocupa Uniunea Tineretului Comunist care preluase la 27 martie 1976 Cenaclul sub egida lui, dându-și seama de oportunitățile, sau mai bine spus de succesul pe care îl are acesta.

Turneele țineau 66 de zile, iar în acest interval se desfășurau 118 manifestări artistice care însemna 480 de ore, adică 7 ore și 20 de minute la fiecare concert, iar numărul total de spectatori a fost de 370.000, și peste de 5000 km străbătuți într-un turneu, conform celor prezentat de Alexandru Mamina în volum său.   Libertatea de comunicare de care se bucura Cenaclul, sau mai bine spus Adrian Păunescu, nu se întâlnea altundeva în România și spunem asta, bazându-ne pe câteva exemple clare: cântecul Jurământ la Putna cu trimitere la Basarabia anexată Uniunii Sovietice, sau tot așa, poezii antisovietice În așteptarea lui Moș Crăciun care spune: ,,Anul își ninge ultima filă,/ Fiii românilor colinde își spun,/ Și îl așteaptă pe Moș Gerilă,/ Să li-l aducă pe Moș Crăciun.”

Atunci când se susține că acest Cenaclu a fost unul doar de propagandă politică, ar trebui să ne uităm puțin peste paravan și să vedem că în timp ce Festivalul Cântarea României era o acțiune de cultură de masă comandată, în schimb inițiativa Cenaclului Flacăra a fost una cu un orizont deschis, cu preocupări culturale, fără vreo intenție de a instrui sau modela spectatorii pentru regimul comunist. A fost o mișcare liberă a unor tineri care știau că muzica și poezie e singura soluția de a se exprima.

Un alt cântec intitulat Ne-am săturat exprima gândirea omului simplu împotriva sistemului: ,,Ne-am săturat de hoții fericiți,/ Ce au furat ca să ne fure iarăși,/ Și ne e dor duminica de un șpriț,/ Băut în cartier printre tovarăși./ Ne-am săturat de zilnicul afront,/  Războaiele pământului ne fură,/ Copiii care sunt trimiși pe front,/ Și n-avem slujbe, pâine și căldură.”

Acum bineînțeles, nu putem ascunde faptul, că șprițul a fost la fel de iubit în cenaclu ca muzica, însă lăsând acest impediment la o parte, trebuie observat curajul lui Păunescu de a scrie că ,,N-avem slujbe, pâine și căldură”, probabil un adevăr cu care se confruntau românii, însă foarte puțini scriitori, spre deloc, puteau scrie așa ceva, pentru că imediat cenzura intervenea.

Cenaclul Flacăra suferă unele schimbări, odată cu trecerea de la un public mic și avizat literar, la publicul de masă care era preocupat acum de consum și divertisment.

Cenaclul Flacăra își încheie activitatea, în urma unui incident de la Ploiești, din iunie 1985, când în mijlocul concertului, izbucnește o furtună puternică, iar Păunescu îndeamnă lumea să nu părăsească stadionul, ba mai mult, cere închiderea porților, cu toate că electricienii îl anunța că nu aveau împământenire la sistemul electric. Apoi dezastrul se produce, după ce o lumina de pe scena este lovită de un fulger și rămân toți în bezna. Lumea se înghesuie către ieșirile care erau închise și astfel în acea îmbulzeală vor muri cinci persoane, călcate în picioare. A fost un bun pretext care le oferă autorităților și adversarilor lui Păunescu, prilejul de a interzice acest fenomen cultural.

Păunescu a fost încriminat pentru omorârea a cinci oameni, nicidecum că aceștia ar fi murit din cauza furtunii, a panicii sau a îmbulzelii. Totodată, Păunescu este scos din funcția de redactor-șef al revistei Flacăra și i se interzice o vreme dreptul de semnătură în presă

Cenaclul Flacăra nu poate fi etichetat simplist pentru că mesajul pe care Adrian Păunescu, atât din punct de vedere al omului, poetului și personajului politic odată transmis prin cântece și poezii, nu mai putea fi oprit. Prin numărul mare de cântăreți pe care i-a lansat și promovat, Cenaclul Flacăra a avut un impact asupra maselor, care a devenit un fenomen cultural cu semnificații multiple. Se spune că fiecare activist de partid, făcea mari eforturi pentru a aduce Cenaclu la el în oraș, ba mai mult, în notele Securității apar aprecieri jignitoare la adresa lui Păunescu, însă aceiași securiști erau primii la bilete.

Odată ce întrebăm oamenii care au trăit în emoția cenaclului, a spectacolului vom vedea doar aprecieri, cuvinte laudative care ne prezintă o inițiativă muzicală, poetică de bună calitate, iar alții văd aceste spectacole, drept o manifestare propagandistică de manipulare cu scopul de a îndoctrina populația.

Vladimir Tismăneanu, în dialog cu Cătălin Ștefănescu la Televiziunea Română eticheta Cenaclul Flacăra drept o oroare, ceea ce ar însemna că participanții de la cenaclu să fi fost în serviciul regimului, pentru că altfel nu se justifica prezența lor acolo, dar ca și contraargument la cele afirmate, ajunge să-i amintim pe Vali Sterian, Cristian Minculescu, Ștefan Hrușcă sau Tatiana Stepa, care în 89 au cântat împotriva dictaturii Ceaușiste în Timișoara, sau de exemplu, pe Doru Stănculescu arestat la București tocmai pe considerente anticomuniste. Nu degeaba afirma Elena Ceaușescu în momentul protestelor ,,Ăștia sunt nebunii lui Păunescu!”.

Alte personaje care au fost împotriva cenaclului sunt și Horia Stoicanu, sau  sătmăreanul Mircea Florian care afirmă că acest conținut promovat, era unul propagandistic, de manipulare și chiar îndobitocirea tineretului, dar pe de altă parte, Victor Socaciu și Zoia Alecu afirmă explicit că  numai Cenaclul Flacăra a fost singurul loc din România unde cenzura avea interzis la intrare.

Era imposibil și un paradox ca o astfel de mișcare cu un succes atât de mare la public, în special tinerii să nu fie măcar de fațadă, susținătoare a regimului, dar vedem că în 1989, aceeași tineri au ieșit în stradă împotriva dictaturii. Eu sunt de părere că Cenaclul Flacăra a fost tocmai opusul la cele spuse de domnul Mircea Florian, mai ales într-o perioadă când cultura occidentală pătrundea tot mai greu în România, sau când personalitatea lui Nicolae Ceaușescu marca orice domeniu artistic, tocmai vine acest cenaclu care schimbă perspectivele, care aduce poezie adevărate pe scena culturii din România.

Lumină Luptă Libertate

Este ușor să afirmăm faptul că Adrian Păunescu a fost un corifeu al poeziei oficiale, într-o lume în care cultul personalității tocmai înflorea, însă elogiile aduse tovarășului Ceaușescu, la fel cum foarte bine sublinia Andrei Aldea, erau singura modalitate prin care acesta își putea proteja Cenaclul și totodată, îi dădea libertatea de care avea nevoie pentru desfășurarea activităților.

Adrian Păunescu își permitea să scrie în acea perioadă, despre nerespectarea valorilor, despre slaba calitate a programelor de televiziune, despre disprețul față de intelectuali, critici la adresa Securității și cel mai grav lucru pe care și l-a permis să-l facă, i-a trimis lui Nicolae Ceaușescu o scrisoare în care a subliniat toate aceste fapte dar în ultimul paragraf, îl atenționa că i se ascunde adevărul în legătură cu situația țării, atenționare pentru care Securitatea nu-l va ierta.

Redăm acum un citat prin care Securitatea îl caracteriza pe Adrian Păunescu:,,Abil, dornic de putere, dornic de a fi temut este și Adrian Păunescu. De asemenea om de încredere al lui Zaharia Stancu acesta a luat câteva senzaționale interviuri la unii scriitori ca și tovarășul Corneliu Mănescu precum și tovarășului vicepreședinte Gogu Rădulescu a cărui soție Dorina Rădulescu este scriitoare și protectoare a poeților și pictorilor. Păunescu urmărea să obțină și un interviu cu tovarășul Nicolae Ceaușescu. Adrian Păunescu este agresiv dornic de parvenire și cultivă spiritul de gașcă."

Adrian Păunescu a fost o personalitate etichetată drept autoritară resentimentară și dură atunci când își dădea seama că cineva a trădat sau a părăsit cenaclul fără să anunțe. Pe mulți i-a exclus, pe alții i-a amenințat public, dacă i se părea că sunt indisciplinați.

Adrian Păunescu era ușor de enervat, chiar Cristian Buica prezintă un episod în care colegii se rugau de Victor Socaciu să nu-l bată pe ,,boss”, pentru că astfel le strica tuturor ziua. Cu toate acestea, a fost un poet important un cunoscător al valorii, un pion important în promovarea multor artiști de calitate.

Mulți îl considerau pseudopoet, în special adversarii personali sau politici și deopotrivă încearcă să-l minimalizeze, dar nu trebuie să uităm de poezii cum ar fi Repetabila povară, Antiprimăvara, La adio, Bieți lampagii, Rugă pentru părinți, care cred că-l recomandă drept poet în toată puterea cuvântului sau poezia Te salut generație în blugi care reușește să arate exact imaginea unei generații dornică de cultură.

Poate că problema cea mai alarmantă pentru regim, a fost faptul că Adrian Păunescu reușea să fie atât de popular și avea capacitatea de a captiva mulțimile, cu atât mai mult cu cât își permitea să fie critic la adresa sistemului la adresa securității, de exemplu Alexandru Mamina prezintă un episod în care Adrian Păunescu pe scena spune publicului: ,,Cenaclul trebuia să plece acum câțiva ani în străinătate în Canada însă un nenorocit, un imbecil care astăzi nu mai este decât o epavă, dar care atunci avea putere, ne-a oprit împiedicând să cântăm fraților noștri români din Canada.”

Odată cu turneele pornite prin România, Satu Mare, ajunge scena marilor cântăreți de muzică folk. Pentru prima dată, Păunescu, alături de Cenaclu, ajunge pe scena Filarmonicii sătmărene, în anul 1976.

,,Sala Filarmonicii din localitate a fost atât de plină, încât afară au staţionat câteva salvări, autosalvări şi maşini pentru stins incendiile, dar, spre liniştea tuturora, nu s-au produs „evenimente“ ca să folosesc limbajul de specialitate. Pentru obţinerea biletelor, ne-au spus reprezentanţii Comitetului judeţean U.T.C., s-a format o coadă care a avut iniţial o lungime de un kilometru.”

Cu ocazia acestui eveniment, poetul Adrian Păunescu a ținut ca la concert să fie prezenți și scriitori locali, astfel sunt menționați:  ,,Poeţii localnici Dorin Sălăjan, George Vulturescu şi Ion Darida care au recitat frumoasele poezii proprii.”

După cinci ani, Cenaclul Flacăra aflat într-un nou turneu, ajunge în județul Satu Mare în 1981, pentru prima dată la Carei, apoi artiștii ajung ,,Sub semnul tinereții în străvechiul Negrești Oaș”, unde oșenii au venit într-un număr atât de mare, încât, ,,sala a fost prea mică pentru atâția oameni însetați de cultură”, astfel a fost nevoie de instalarea unui difuzor pe autocarul cenaclului, pentru cei care n-au mai prins loc.

După acest reușit concert, urmează pe scena Filarmonicii, un mare spectacol, ,,SATU MARE, SAU ROMANTISMUL UNEI NOPȚI DE TOAMNĂ”, unde sătmăreni știutori de muzică bună și poezie tânără, au rămas până după miezul nopții pentru a celebra venirea Cenaclului Flacăra la Satu Mare. Adrian Păunescu, primește din sala Filarmonicii un bilet pe care scria ,,Trăiască muzica și poezia poporului român” și ,,Repetați concertul”, prin care sătmărenii își arată interesul pentru revenirea cenaclului, ceea ce se va și întâmpla peste doi ani, mai exact în 27 aprilie 1983, la Teatrul de Vară, acolo unde au fost prezenți 4.500 de spectatori. În ziarul Flacăra, materialul este intitulat ,,Satu Mare pe locul întâi” pentru că dintre Maramureș, Sălaj și Bihor, pentru Adrian Păunescu, Satu Mare a fost locul unde s-a simțit fascinat și a mai menționat că a fost cea mai frumoasă seara de primăvară, ba mai mult, unul dintre cele mai frumoase spectacole ale Cenaclului Flacăra dintre cele 900 pe care le avea la activ. Și de această dată, poetul primește scrisori pe scenă ,,Noi tinerii maghiari sătmăreni iubim Cenaclul Flacăra, pentru că este al tuturor tinerilor fără o deosebire anume.”

Pentru prima dată, revista Flacăra menționează cu deosebită satisfacție momentul aparte al tinerilor folkiști sătmăreni, reuniți sub egida ,,Cenaclul Cetatea”, astfel, au evoluat pe scena artiștii: Octavian Bud, Emilian Onciu, Fabry Aladar, Ileana Gyulai și Ionel Bledea.

24 iunie 1984, este o zi semnificativă, deoarece, este ultima oară când Cenaclul vine la Satu Mare, dar de data aceasta, știind câți oameni vor fi prezenți, s-a organizat concertul pe Stadionul Olimpia unde au fost prezenți 12.000 de spectatori, cu un preț al biletului de 50 de lei. Sunt menționate și personalitățile artistice locale prezente, dintre care îi amintim pe: Elena Pop, Liliana Pop, Ghiță Pișchiș, Sorin Boroș, Hildegard Krutsheb, Dana Cristina Puia, Florina Dinca, Andreia Bojan și Mariana Boja, cei care activau la Cenaclul Cetatea, fapt ce ,,demonstrează că s-a răsturnat la Satu Mare căruța cu poeți buni...”

După concertul susținut pe stadion, cenacliștii ajung ,,Din nou la Statuia tribunului Lucaciu” unde aceștia și-au scos instrumentele și în prezența a 700 de oameni veniți spontan, Păunescu a dat startul unui nou concert. Sătmărenii au ieșit pe balcoane, pe la ușile blocului să audă noul spectacol care îl sărbătorea pe Lucaciu.

Totodată, în același an, Comitetul Central al U.T.C. a acordat Cenaclului Flacăra, premiile pe anul 1984, unde folkistul sătmărean Octavian Bud, primește Premiul pentru cele mai bune compoziții și voce folk, iar lui Emilian Onciu, Premiul pentru consacrare. Tavi Bud ajunge în topul celor mai bune compoziții ale anului 1984, alături de Emilian Onciu, cu melodia ,,Niciodată”, iar Emilian cu ,,Să ne iubim pe țărmul Mării Negre”.

În concluzie, consider că muzica folk a fost un gen muzical, care prin construcție și progres, a adus o contribuție importantă dezvoltării simțului muzical de bună calitate. Din păcate, după interzicerea lui din anul 1985, după fatidicul concert de la Ploiești, Cenaclul ajunge timp de cinci ani în întuneric și va reveni doar când regimului lui Nicolae Ceaușescu va cădea, astfel în 1990, ziarele vremii anunță ,,Prima reuniune a Cenaclului Flacăra” în ziua de 7 mai 1990, printr-un spectacol susținut la Drobeta Turnu Severin, unde se anunțase și schimbarea numelui în ,,Totuși, iubirea!”. Iată, după cinci ani de inexistență, ,,totuși”, acei peste 10.000 de oameni revin să asculte muzică folk, care este încă o dovadă a faptului că Cenaclul Flacăra a fost spațiul oamenilor care credeau în propriile puteri creatoare, în propria libertate a cuvântului scris, dar mai mult de atât Cenaclul Flacăra a fost sursa principală de supraviețuire pentru mulți artiști, care altfel, poate dacă nu exista Adrian Păunescu, nu existau nici ei. Adrian Păunescu a știut și simțit valoarea fiecăruia, iar cel mai la îndemână exemplu ne este Sătmarul, care cu siguranță nu se ridica în lumea muzicii folk, dacă nu era Păunescu. Mesajul care a rămas este unul simplu, dar în același timp adânc, ,,Niciodată, să nu uităm de cei mai triști ca noi!”, un vers de Adrian Păunescu, pe muzica lui Tavi Bud, care cred eu că prezintă exact principiul axei culturii pe care Cenaclul Flacăra încercă să pună o ,,Lumină!”, pentru care era de multe ori nevoie de ,,Luptă!”, atunci când Securitatea încerca să-ți taie și ultimele cuvinte dintr-un poem, dar toate astea pentru ,,Libertate!” în arta secolului XX.