Subteranul României ar fi străbătut de aproximativ 500 de kilometri de tuneluri şi catacombe săpate încă din timpuri străvechi, conform autorilor unui volum intitulat “Secretele României subterane”. Numeroase legende s-au păstrat până astăzi despre galeriile săpate în munţi sau sub cetăţi, cu rol de cale de refugiu a populaţiei din calea cotropitorilor.
Legenda din zona Satu Mare a scos la iveală o poveste extrem de interesantă, despre care Felician Pop scrie în volumul “Istoria Secretă a Sătmarului” că este cât se poate de adevărată. Potrivit acestuia, un tunel subteran, ţinut ascuns din Evul Mediu, străbate oraşul Satu Mare.
„Se spune că tunelul era folosit de nobilime pentru a fugi din calea cotropitorilor. Din Medieş puteau ajunge la Ardud iar, de acolo, la Carei. Ba, mai mult, tunelul ar fi fost folosit şi de Pintea Viteazul după ce a evadat din închisoarea Sătmarului”, precizează acesta.
Scriitorul Felician Pop povesteşte că tunelul porneşte de sub castelul Lonyai din Medieşu Aurit, traversează râul Someş, cam pe unde se află podul Decebal şi face legătura cu cetatea din Ardud care, la rândul ei, este legată, tot printr-un tunel, de castelul din Carei.
“Îmi amintesc că după ce pirotehniştii aduşi din Baia Mare au aruncat în aer podul vechi, la piciorul podului s-a găsit tunelul. Era cam în zona unde acum se află actualul sediu al Finanţelor Publice”, spune Pop.
Tunelul, ascunzişul principelui Rakoczi al II-lea
Aceeaşi legendă păstrată din bătrâni spune că Francisc Rakoczi al II-lea, principe al Transilvaniei între 1648-1660, a fugit prin tunelul secret de sub cetatea Ardud de urmăritorii săi din armata austriacă. Acesta ar fi avut trei căi de acces şi a fost în aşa fel conceput încât să servească la luarea prin surprindere a duşmanilor. Prin acelaşi tunel legenda spune că austriecii au trimis la cetate un ofiţer tânăr şi chipeş, care să o seducă pe prinţesa Vilma, fiica lui Francisc Rakoczi al II-lea. Ofiţerul a câştigat inima tinerei prinţese şi a aflat secretul pivniţei. Fiica principelui, învinsă de remuşcări, i-a mărturisit în cele din urmă tatălui greşeala făcută, dar a fost prea târziu. Austriecii au atacat cetatea şi s-au folosit de secretul proaspăt descoperit.
Rakoczi al II-lea a reuşit totuşi să fugă, însă înainte de asta a aruncat un blestem crunt asupra fiicei sale: ferecată în adâncuri, aceasta îşi aşteaptă şi acum salvatorul, care, pentru a o dezlega de blestem, trebuie să sărute fantoma de trei ori şi să pătrundă în pivniţă fără a privi îndărăt. Dacă o face, se transformă pe loc într-o stană de piatră. Se spune că, de-a lungul secolelor, au fost tineri care s-au aventurat în galerii, însă nu au mai văzut niciodată lumina zilei.
Bătrânii mai spun că tunelul era folosit de nobilime pentru a fugi din calea cotropitorilor şi că era construit din cărămidă, sub formă de boltă, şi avea înălţimea de aproximativ un metru şi jumătate, suficient ca să încapă un atelaj tras de cai.
Între SF și realitate – tunelurile secrete din țara noastră
În România există aproximativ 500 de kilometri de construcţii subterane istorice, realizate din timpuri străvechi până în zilele noastre. Aceasta este concluzia la care au ajuns Ionuţ Vlad Musceleanu şi dr. Emil Străinu, după o amplă documentare, în volumul “Secretele României subterane”, o lucrare singulară, care abordează un domeniu despre care se vorbeşte foarte puţin: tunelurile secrete din ţara noastră.
Ipoteza existenţei unei reţele de galerii subterane în interiorul Bucegilor circulă de ani de zile. Unii spun că ar fi o reţea care comunică pe sub pământ cu piramidele din Egipt, alţii, că acolo se ascund baze secrete pe care nimeni nu ar trebui să le cunoască. O altă categorie merge chiar până într-acolo încât susţine că ar fi o reţea construită de civilizaţii extraterestre care monitorizează atent tot ce se întâmplă pe pământ.
Despre aceste tuneluri, a căror existenţă este amplu dezbătută, dar nu a fost confirmată, se spune că nu ar exista doar sub munţii Bucegi, ci în întregul arc carpatic, iar de ele se leagă mai multe legende.
În vremea dacilor se spune că acestea erau cunoscute doar de preoţi şi de câteva căpetenii. Tunelurile aveau fie un rol strategic, fie ascundeau tezaurul neamului, iar secretul reţelei subterane din Bucegi a ajuns doar la cei care aveau menirea de a-l proteja.
Despre tunelul subteran care ar lega Castelul Corvinilor de Cetatea Devei se vorbeşte în Hunedoara, dar şi în Deva, de câteva decenii, însă nimeni nu a găsit vreodată vreuna dintre intrări. Au fost hunedoreni care au încercat să desluşească povestea tunelului, însă mărturiile vreunui succes nu au apărut până în prezent. Alţi localnici au încercat să explice construcţia tunelului pe baza unor mărturii vechi de secole, despre un tunel care ar fi legat castelul de o cetate, dar nu de Cetatea Devei, situată la 20 de kilometri distanţă de castel, ci de o fortificaţie aflată în trecut pe Dealul Sânpetru, în apropierea castelului.
O altă legendă urbană spune că tunelul ar fi construit în urmă cu câteva secole şi că aici şi-ar fi găsit sfârşitul un detaşament de soldaţi, dat dispărut. Nimeni nu poate spune când a avut loc evenimentul. Tot despre tunel, alţi hunedoreni susţin că ar fi pornit din gurile de mină părăsite din împrejurimile castelului, iar galeriile, în care te rătăceşti cu uşurinţă, te pot scoate la Deva, pe Dealul Cetăţii. Acolo există câteva guri de mină, dar care sunt în prezent sigilate.
Cetatea medievală a Braşovului avea o reţea de tuneluri, care făcea legătura între bastioanele de apărare ale vechiului burg. În decursul timpului, pornind de la tunelurile şi grotele descoperite, s-au ţesut multe legende controversate. Există mai multe intrări în mai multe zone din centrul Braşovului, majoritatea fiind închise sau impracticabile în prezent. În decursul timpului, au fost găsite astfel de guri de intrare. Ultima descoperire pe această temă s-a făcut în 2008, când a fost demolată o casă în cartierul Bartolomeu, pe str. Lanurilor. Aici exista o uşă metalică, închisă cu un lacăt şi sigilată. Înainte de 1989, în fiecare an, reprezentanţii Armatei veneau şi controlau sigiliul. Mai mult, se pare că tunelul făcea legătura cu cel mai vechi monument de arhitectură al Braşovului şi din Ţara Bârsei, Biserica Sf. Bartolomeu, a cărei construcţie a început pe la 1223. Cele mai cunoscute sunt cele două tuneluri de După Ziduri, o adevărată reţea de galerii, unite între ele. Au fost „cartografiate“ de voluntari care au făcut igieniarea acestora, existând ideea de a fi folosite ca atracţie turistică.
Tuneluri au fost descoperite şi către Biserica Neagră, în zona Piaţei Sfatului, unde sunt mai multe guri de tunel. Unul dintre acestea se spune că ducea către curtea Liceului de Artă. De asemenea, în pivniţa Casei Mureşenilor se află intrarea astupată a unui tunel subteran, care se zvonea că trece pe sub Piaţa Sfatului şi de acolo spre Republicii, până sub Tâmpa, dar nimeni nu confirmă aceast lucru. De asemenea, în primii ani de după Revoluţia din 1989, presa locală scria că şi din Biserica Neagră s-ar face acces către trei tuneluri. Un fost paroh al bisericii ar fi recunoscut existenţa acestora, dar nu a vrut să dea amănunte despre ele, iar locatarii unei case de pe strada Ştefan Ludwig Roth (lângă Biserica Neagră) povesteau că, în copilărie, se jucau prin tunelul care pornea din pivniţă şi ducea înspre Tâmpa.
