Ideea înfiinţării unui liceu de stat pentru fete apare în rândul populaţiei româneşti şi este exprimată prin presă începând cu anul 1922. Astfel o întâlnim în gazeta „Satu Mare” din 11 iunie 1922 şi este reluată apoi în numărul din 15 aprilie 1923 al aceleiaşi publicaţii. Se reproşează că numai la Liceul de Fete din Beiuş studiază 60 de fete din Satu Mare, iar la alte licee din ţară sunt înscrise peste 300 de fete din Sătmar. Ca o soluţie indicată se propune înfiinţarea unei secţii pentru fete la Liceul „Mihai Eminescu”, lucru plauzibil pentru anul 1922, dar exclus începând cu anul 1923, când „coeducaţia” nu va mai fi acceptată prin lege.
Învăţământul teoretic de stat pentru fete a fost reprezentat de Şcoala Secundară de Fete, care a funcţionat între anii 1923 şi 1929, continuat apoi prin transformarea acesteia în liceu cu şapte clase, începând cu anul şcolar 1929/1930, conform Legii învăţământului secundar. Începând cu anul şcolar 1935/1936 se va reveni la opt clase de liceu şi astfel se va înfiinţa şi aici clasa a VIII-a. A funcţionat neîntrerupt până în 1940, în clădirea de pe strada Ştefan cel Mare, nr. 5, în care se află şi acum Colegiul Naţional „Doamna Stanca”. În acest local a funcţionat până în 1912 Liceul Regal Romano Catolic de Băieţi. Pe parcursul întregii perioade a împărţit localul cu Şcoala Profesională de Fete (devenită din 1936 Liceul Industrial de Fete „Dr. Constantin Angelescu”), ocupând etajul I al clădirii. Şcoala nu a avut internat propriu, elevele fiind cazate în internatul „Casei Învăţătorilor”.
Primele informaţii în legătură cu înfiinţarea şcolii secundare de fete le avem din presă, respectiv dintr-un interviu cu Inspectorul Şcolar General Alexandru Pteancu, publicat în ziarul „Satu Mare”, în care acesta anunţa tematica inspecţiei pe care o efectua în Satu Mare, una din teme fiind înfiinţarea Şcolii Secundare de Fete, începând cu 1 noiembrie 1923.
În acelaşi ziar se anunţă înscrieri pentru anul şcolar 1923/1924 în clasele I-IV şi se specifică faptul că şcoala va funcţiona în acelaşi local cu Şcoala profesională de fete. Directoarea şcolii este Crişan Claudia Maria. Ceremonialul de inaugurare a şcolii are loc duminică 1 noiembrie, în prezenţa unui important număr de părinţi şi a reprezentanţilor autorităţilor. Se oficiază şi un Te-Deum. În perioada cât va funcţiona ca Şcoală Gimnazială pentru Fete, în fruntea ei se vor afla Claudia Maria Crişan în primii doi ani , urmată de Elena Herman, care va conduce şcoala un singur an - 1925/ 1926. Va urma profesoara Irina Papp, care va ocupa această funcţie până la începutul anului şcolar 1930/1931, aşadar şi în primul an în care şcoala va deveni liceu (1929/1930).
După naţionalitate, predomină elevele de naţionalitate română, numărul elevelor maghiare şi germane fiind redus, acestea preferând învăţământul în limba maghiară. Sunt de remarcat excepţiile. Astfel, în primul an de funcţionare au fost înscrise ca eleve particulare întregul efectiv, în număr de 123 de eleve, al fostei Şcoli Civile Romano-Catolice, toate fiind de religie romano-catolică şi de naţionalitate maghiară sau germană. Toate proveneau din oraşul sau judeţul Satu Mare.
În ceea ce priveşte numărul elevelor de naţionalitate evreiască, este evident că şcoala reprezintă un interes deosebit pentru elevele aparţinând acestei minorităţi. Observăm o creştere a efectivelor de la un an la altul. Relevant este însă procentul de eleve izraelite din efectivul de eleve înscrise. Astfel, în anul şcolar 1923/1924, acestea reprezentau 24,67%, în anul următor 19,84%, scăzând spre ultimii ani ai deceniului trei la 14 - 15%. După transformarea şcolii în liceu, procentul creşte la 23,64% în 1931/1932, ajungând la 35,34% în anul şcolar 1934/1935, ca să scadă vertiginos în ultimul an al perioadei interbelice la 12,04%. Explicaţiile constau în schimbările ce aveau loc în viaţa politică a ţării, în schimbarea raportului între stat şi minoritatea respectivă.
Ca ocupaţie, părinţii elevelor, în majoritate, provin din rândul meseriaşilor şi funcţionarilor. Este relativ scăzut numărul ţăranilor, în comparaţie cu numărul părinţilor cu această ocupaţie de la alte licee. Concluzia firească este că în rândul ţăranilor nu exista interes pentru şcolarizarea fetelor. Elevele provenite din mediul rural sunt fiice de preoţi, învăţători, jandarmi, notari. În ceea ce priveşte intelectualii, afluenţa elevelor din familiile acestora creşte în mod evident după înfiinţarea liceului, putem afirma că este o şcoală apreciată de către aceştia, în special de către intelectualii români şi evrei. Este remarcabil· faptul că aici au studiat fiicele unor personalităţi ale epocii: Eugen Seleş, directorul Liceului „Mihai Eminescu”, Ştefan Focşa, directorul Şcolii de Arte şi Meserii, col. dr. Calefariu Liviu, fiica profesoarei Maria Stavrat, directorul Liceului „Doamna Stanca” etc. Sunt înscrise fiice de avocaţi, judecători, directori de bănci.
În şcoală exista o disciplină impusă prin Regulament şi bazată pe respect faţă de cadrele didactice, faţă de statura lor morală şi profesională la care participa şi o solidă educaţie civică şi religioasă. „Cât am fost elevă la Liceul Doamna Stanca nu-mi aduc aminte de cazuri grave de indisciplină.” , spune doamna Doina Ileana Dumitrescu. „Disciplina era la mare preţ, uneori se făceau analize în careu. Aveau scop educativ. Să fii scos în faţa careului era mai grav decât să ne scadă nota la purtare.”, susţine în interviul acordat doamna profesor Elena Mureşan.
Uneori măsurile, aşa cum am arăta şi în cazul altor şcoli din perioada respectivă, erau excesive. lată un episod relatat de doamna profesor Maria Cosma: „Uneori disciplina era excesivă. Exista o preocupare inexplicabilă acum, ca să ne întâlnim cu băieţii. Veneam de la sport, o dată, împreună cu două colege. Mergeam pe trotuar şi în spatele nostru mergeau trei băieţi. Cineva ne-a văzut şi ne-a pârât la direcţiunea liceului. Am fost ameninţate cu scăderea notei la purtare, dar nici n-am schimbat un cuvânt cu acei băieţi.’’
Uniforma şcolară, ţinuta vestimentară specifică şcolilor secundare, este privită de fostele eleve ale liceului ca un element distinctiv ce le „individualiza” între elevii din oraş şi le insufla mândria de a aparţine acestei comunităţi şcolare. Iată cum descrie doamna Elena Mureşan uniforma fetelor de la liceu: „ ... uniforma era formată dintr-un şorţ negru cu două buzunare, cu un cordon închis cu nasturi, avea de asemenea un guler alb asigurat cu un nasture. Pe cap aveam un basc albastru cu monograma şcolii. Uniforma de străjer (membru al organizaţiei „Străjeria”) era formată din fustă, o bluză albă, cravată şi un basc alb. Ne bucuram de uniformă. Era ceva distinctiv. Ne plăcea, o purtam cu mare plăcere. Era o mândrie că eram eleve de liceu.”
Nicolae Ghisan
Sursa: Ioan Viman - Învăţământul secundar din părţile sătmărene în perioada interbelică: 1919-1940
