STUDENT LA 7 ANI
Un copil-minune admis la 7 ani la Conservatorul din Viena!
George Enescu – despre el vorbim: La 4 ani, deja, cânta la vioară; La 5 ani compunea piese scurte; La 7 ani a fost admis la Conservatorul din Viena — cel mai tânăr elev din istorie!
Profesorii lui spuneau că are o memorie muzicală absolut fotografică — dacă auzea o lucrare o singură dată, o putea reinterpreta integral.
Sunt convins că cel puțin ați auzit de el. George Enescu, despre el este vorba! Iata alte lucruri interesante despre marele nostru Enescu!
1 Povestea Rapsodiilor Române — cum s-au născut:
Enescu avea 19 ani când a compus Rapsodia Română nr. 1 (1901). Se afla la Paris, dar era nostalgic după România și după cântecele populare pe care le auzise în copilărie. Într-o seară, la o petrecere organizată de românii din Paris, a auzit un taraf românesc.
Fascinat, se spune, s-a întors acasă și a scris aproape dintr-o suflare prima Rapsodie. A folosit teme populare reale — ca „Ciocârlia” și „Hora Staccato” (de Dinicu).
La premiera din 1903, publicul francez a fost entuziasmat — l-au numit „compozitorul care a adus sufletul României în Europa.”
Detaliu amuzant: Enescu a spus mai târziu:
„N-am vrut să fac un imn național. Am scris pentru bucuria mea și a prietenilor;
2. Francezii îl considerau… aproape francez
Enescu a fost adoptat cultural de Franța — și era prieten apropiat cu Ravel, Fauré, Cortot.
A compus o bună parte din muzica lui la Paris.
Când era întrebat de naționalitate, spunea „Sunt român prin sânge și francez prin cultură.”
A fost decorat de guvernul francez și a primit cetățenia franceză în ultimii ani ai vieții.
3. A fost… poate cel mai bun violonist din lume la vremea lui
Era mai celebru ca violonist decât ca dirijor sau compozitor în anii ’20-’30.
Yehudi Menuhin, marele său elev, spunea:
„Enescu era cel mai mare violonist pe care l-am cunoscut vreodată.” Cânta cu o profundă expresie interioară, nu doar tehnică.
Când Menuhin a înregistrat Bach, a cerut sfaturi de la Enescu — și a spus că interpretarea lui Enescu era „divină”.
4. Viață personală discretă și tragică A avut o căsătorie târzie și complicată cu Maruca Cantacuzino. Maruca era fragilă psihic și Enescu a sacrificat mult din timpul și cariera lui pentru a avea grijă de ea. A fost un om extrem de generos și modest: în timpul războiului și-a dat mare parte din avere pentru a ajuta studenți și artiști.
5. A lăsat opere neterminate — adevărate comori ascunse. Enescu era perfecționist și se autocenzura mult. A lăsat zeci de manuscrise și idei neterminate — care încă sunt studiate azi.
Spunea: “Niciodată nu sunt mulțumit de ceea ce scriu. Mereu aud ceva mai frumos în capul meu.”
La Conservatorul din Viena: La 7 ani a intrat la Conservatorul din Viena, în mod excepțional — este o poveste reală, dar el nu era „student ca toți ceilalți”.
A fost primit ca elev extraordinar, cu regim special — adică un copil-minune admis cu derogare.
A avut profesori particulari și a frecventat cursuri de vioară, teorie și compoziție.
După ce a absolvit Conservatorul din Viena la 12 ani (cu premiul I), profesorii lui le-au spus părinților: „Pentru a deveni nu doar un mare violonist, ci și un mare compozitor, trebuie să meargă la Paris. Acolo e viitorul muzicii.” Astfel, în 1895, la 14 ani, George Enescu ajunge la Conservatorul din Paris — o instituție de elită în acea vreme. A fost coleg si camarad cu Maurice Ravel, care este compozitorul celebrului Boléro — una dintre cele mai cunoscute și fascinante lucrări orchestrale din toate timpurile.
George Enescu este inmormantat în Cimitirul Pére la Chaise din Paris, pe aleea 64, acolo unde, inscriptionat în marmură albă, este scris : Georges Enesco - compositeur romain 1881 - 1955.
Vasile Mic
(sursa: Internet)
Otilia Cazimir
Doamna poeziei copilăriei și a sufletului românesc
Otilia Cazimir. Supranumită „poeta sufletelor simple” și „doamna poeziei pentru copii”, Otilia a lăsat în urma sa o operă delicată, profundă în simplitatea ei și neprețuită în autenticitate.
O viață între cuvânt și tăcere: Otilia Cazimir s-a născut la 12 februarie 1894, în satul Cotu Vameș, județul Neamț, sub numele real de Alexandrina Gavrilescu. A urmat liceul la Fălticeni și apoi cursurile Universității din Iași, unde a fost influențată de mediul intelectual efervescent al începutului de secol XX.
A debutat literar în revista Viața Românească, în 1912, cu sprijinul scriitorului Garabet Ibrăileanu, care avea să-i fie și mentor. Tot el a fost cel care i-a sugerat pseudonimul Otilia Cazimir, inspirat de un personaj dintr-un roman francez.
A trăit cea mai mare parte a vieții în Iași, într-o casă modestă, astăzi transformată în muzeu memorial, unde poezia a fost pentru ea o prezență cotidiană, dar și un refugiu. A avut o relație sentimentală discretă și profundă cu scriitorul George Topârceanu, o legătură care a rămas învăluită într-o tandră discreție până la sfârșitul vieții ei.
Otilia Cazimir a murit la 8 iunie 1967, la Iași, lăsând în urmă un univers poetic inconfundabil.
Opera poetică a constat în simplitate, delicatețe, lumină. Poezia Otiliei Cazimir este o poezie a lucrurilor mici, a emoțiilor abia șoptite, a blândeții și a firescului. Spre deosebire de poeții epocii sale, care abordau teme grave sau simboluri abstracte, Otilia scria despre flori, pisici, bunici, ierni, toamne și copaci, în versuri care păreau scrise cu pana unui înger.
Scria mai ales pentru copii: Poezia ca joacă și formare. Opera sa dedicată copiilor, cu volume precum Baba iarna intră-n sat sau Cântec de adormit Mitzura, este considerată un reper clasic în literatura pentru cei mici. Prin gingășie, umor fin și observație atentă, Otilia Cazimir le-a vorbit copiilor nu doar în cuvinte, ci în adevăruri, formându-le gustul pentru frumos și curat.
Versurile ei, adesea puse pe note, au devenit parte din repertoriul educațional al școlilor românești timp de generații. Pentru adulți: Melancolie și finețe sufletească.
Deși cunoscută mai ales pentru poezia pentru copii, Otilia Cazimir a scris și versuri pentru adulți, dominate de o melancolie tăcută, o feminitate reținută, dar adâncă, și o tristețe lucidă. Aici se simte influența simbolismului, dar și o autenticitate care îi aparține doar ei. Volume precum Lumini și umbre sau Fluturi de noapte dezvăluie o poetă complexă, sensibilă la detaliile vieții și la emoțiile negrăite.
Proză, traduceri și activitate publicistică. Otilia Cazimir a scris și proză – scurtă, adesea cu tentă autobiografică –, în care universul copilăriei, al satului moldovenesc sau al vieții interioare feminine este zugrăvit cu aceeași delicatețe ca în poezie.
A fost, de asemenea, o prolifică traducătoare din literatura rusă, contribuind la cunoașterea lui Gorki, Tolstoi sau Cehov în spațiul românesc.
În perioada comunistă, a continuat să publice, adaptându-se noii realități, dar fără să își trădeze stilul blând și rezervat. Otilia Cazimir nu a fost o poetă a zgomotului, ci a ecoului discret. Astăzi, operele ei sunt studiate în școli, citite de părinți și bunici copiilor, iar numele ei este purtat de școli, biblioteci și străzi.
Într-o epocă literară dominată de bărbați și de mari mișcări estetice, Otilia Cazimir a ales calea poeziei sincere, cuminți, și tocmai prin această alegere a devenit unică. A scris într-un fel în care „nu se mai scrie”, dar care nu îmbătrânește niciodată.
Otilia Cazimir este, poate, unul dintre cele mai calde chipuri ale literaturii române. Într-o lume în care poezia devine adesea pretențioasă, ea a păstrat-o ca pe o lumină domestică, o flacără blândă de lampă veche, care încă mai arde în colțul inimii celor care au învățat, prin ea, că frumusețea se află în lucrurile simple.
Ionică Moldovan
Zilele Medicale ale Țării Oașului – ediția a XVI-a
În acet an, Zilele Medicale ale Țării Oașului vor avea loc în perioada 31.07- 02.08.2025 Tematica: „De la sindromul metabolic la sindromul cardio-vasculo-reno metabolic: între realitatea clinică și perspective terapeutice”
Locație: Hotel Pietroasa, Negrești-Oaș, județul Satu Mare Tematica:
1. Sindromul metabolic de la prima descriere până azi: concept, evoluție – Raportori: Vasile Negrean, Vlăduța Tomoiagă, Diana Dedean.;
2. Steatoza hepatică: un nou concept și redefinirea nomenclaturii în contextul asocierii cu bolile metabolice și algoritm diagnostic – Raportori: Olga Hilda Orășan, Mirela Georgiana Perne, Tinca Codruța Pocol, Mircea Vasile Milaciu, George Ciulei;
3. Impactul obezității ca promotor al bolii aterosclerotice, cardiovasculare pe întreg spectrul sindromului cardio-vasculo-reno metabolic – Raportor: Florin Casoinic;
4. Metode de cuantificare și managementul modern al obezității – Raportori: Teodora Alexescu, Simina Țărmure, Codruța Gherman-Lencu;
5. Manifestări reumatologice în bolile metabolice și endocrinologice – Raportor: Ioana Raluca Dobrotă;
6. Sindromul metabolic și neoplaziile digestive – Raportori: Mirela Georgiana Perne, Olga Hilda Orășan;
7. Managementul terapeutic în sindromul cardio-reno-metabolic – raportori: Nicoleta Leach, Codruța Gherman-Lencu:
8. Evaluarea complicațiilor în sindromul cardio-reno-metabolic – Raportori: Adela Viviana SitarTăut; .
9. Disfuncția endotelială în sindromul cardio-reno-metabolic – raportori: Cezara Gerdanovics, Angela Cozma;
10. Aritmii în sindromul cardio-reno-metabolic – Raportor: Codruța Pocol
11. Sindromul metabolic – patogeneză. Raportori: Mircea Milaciu, Lorena Ciumărnean, Olga Hilda Orășan;
12. Implicațiile disruptorilor endocrini în tulburările metabolice cu consecințe asupra sănătății umane. Raportor: Codruța Gherman-Lencu
13. Chirurgia bariatrică în bolile metabolice – Raportor: Cornel Lungoci;
14. Hiperuricemia asimptomatică. Pe cine să tratăm? Când să tratăm? - Raportor: Nicolae Rednic.
Vasile Mic
Nichita trata moartea cu ironie
In 12 decembrie 1983, trenul care îl aducea de la Drobeta-Turnu Severin intră în Gara de Nord după ora 10 noaptea. Când ajunge acasă, Nichita se culcă…
Dar în toiul nopții, durerile devin tot mai puternice. Mircia Dumitrescu își amintește:
„Mi-a dat telefon și a zis «Vino repede!». Avea salteaua pe jos și îi țâșnea sânge din buze și din limbă, murdărise deja peretele. Și mi-a zis: «Mircia, stai tu aici, că nu vreau s-o sperii pe Dora». El nu știa că mie mi-e cumplit de frică să văd pe cineva care moare… Dar am stat. Atunci, din atâta lume care avea mașină, nu s-a găsit nimeni și am chemat eu un prieten cu o mașină și l-am dus la Spitalul Fundeni. Am spus acolo că e vorba de Nichita Stănescu, dar nu știa nimeni cine e Nichita. Și atunci m-am trezit la realitate. Nu cultura e cea pe care o știe lumea…”
Până la mașină și apoi pe coridoarele spitalului, Nichita a mers pe picioarele lui, tot timpul conștient. Însă crizele continuau, devenind tot mai violente. La câteva minute după ora 2 noaptea (devenise deja 13 decembrie), lupta sa s-a sfârșit…
Doctorul Chirilă, aflat de gardă, își amintește: „Mi-e o sete sălbatică,” repeta Nichita.
Avea propria viziune asupra morții: o trata cu ironie, curiozitate și curtoazie. În acea a treisprezecea noapte din decembrie, poetul a întâlnit-o în sfârșit. Spunea adesea: „Când o să mor, o să fiu curios să văd ce simt și vreau să spun asta!”
Ionică Moldovan
SCRISOARE
DIN BASARABIA
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pamânt.
În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.
Credeam ca un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluţit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne, am fost minţit!
Cu pocăinţă nesfârşită
Mă rog iubitului Iisus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate,-am spus.
Aflând că frate-mi eşti, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Grigore Vieru
Două versuri
tributare latinnității clasice
Două dintre cele mai intense și mai moderne poeme eminesciene sunt tributare latinității clasice: „Odă (în metru antic)” și „Trecut-au anii...” (replică la „eheu fugaces... labuntur anni” din oda lui Horațiu). Două texte perfecte, inclusiv pentru un cititor exigent de azi. Ai zice că autorul „Rugăciunii unui dac” își proiectează cel mai bine alienarea modernă în limpezimile Antichității latine. În ambele cazuri, primul și ultimul vers sunt uluitoare:
„Nu credeam să-nvăț a muri vreodată;//Ca să pot muri liniștit, pe mine/Mie redă-mă!”. Și: „Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri//Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec!”. Primul text era poemul eminescian favorit al lui Ion Barbu și Nichita Stănescu. Celălalt - al lui Bacovia.
Ionică Moldovan
ESEU
Tot felul de valuri
Adun bucurii, flori de tei pe care le ating de pielea moale a brațelor, într-un joc al imaginației. Le strâng la piept. Liniștitor și poate puțin ridicol. Inima mea știe că a fost cândva floare de tei, dar nu-și amintește precis când. De atunci, transformată într-o vale de zbucium, plătește cu liniștea ei pentru rânduri de foc, care deloc nu-și găsesc alinarea, în alți ochi, pe alte brațe, alte buze. Poate doar cenușa!
Acum zâmbește, puțin, niciodată îndeajuns. Mereu se vor găsi niște intruși care nu vor înțelege deplin. Nici bucuria, nici focul, nici cenușa. Istovitor, crud, nedrept. Zâmbetul moare singur, ca o floare de tei invadată de viespi, într-o liniște care doar căuta să fie umplută.
Miroase a tei înflorit, a vară profundă. Adulmec răvășitor rămășițele aromelor de pe brațele mele și rămân, rămân măcar pentru o vreme, uitată între pacea locului și zbuciumul țipătului interior.
Văd cerul peticit de nori albi, curați, răzleți, și râul emoției vălurit. Tot felul de valuri care izbesc. Un colț de rai, nevinovăție și foame.
Trimit o reverență clipei, apoi mă întorc la scris, voi duce cartea la bun sfârșit, cu un strop de înțelegere în plus, cu o vale de recunoștință și mulțumire trezită brusc pe brațele încărcate cu flori de tei. Fără nostalgii. Fără regrete.
Într-un moment de sinceritate cu mine însămi, declar: -Niciodată vara nu fu mai frumoasă! Bucurie… așteaptă-mă, că vin!
Dana Zen
Pagină realizată de Vasile Mic - vasilemic@gmail.com
