În prima jumătate a secolului al XIX–lea, marele poet german, de origine evreiască, Heinrich Heine, făcea o previziune cutremurătoare: ”Acolo unde se ard cărți, se vor arde, până la urmă, și oameni!” Peste 100 de ani, această profeție se va împlini și Hitler va ordona arderea cărților incomode regimului, printre care și ale lui, în piețele publice, ca apoi să-i ardă în crematorii și pe evrei.
(foto: BIKFALVI ZSOLT - Dolce vita)
Soarta cărților nu a fost mai bună nici în timpul regimului comunist, uriașe și neprețuite biblioteci au fost distruse și atunci. Totuși, cartea a rezistat focului și urii. Unii, au ascuns cărți valoroase, asumându-și riscuri uriașe.
Apoi însă, în plină democrație și libertate, a urmat o încercare crâncenă pentru cuvântul scris
Fără nicio interdicție sau vreo presiune, oamenii s-au îndepărtat de carte, iar astăzi lumina tiparului de abia mai pâlpâie prin locuri ferite de viscolul lumii virtuale. Cititul, nu mai ocupă timpul oamenilor, foarte mulți dintre semenii noștri nu deschid o carte, nici măcar întâmplător, iar elevii – dacă o fac – nu pun niciun gram de interes ori plăcere în acest gest.
Nimeni nu face un recensământ al cărților, atâta știm că piața de carte s-a prăbușit și de abia câteva procente dintre români mai calcă într-o librărie pentru a cumpăra un volum. Bibliotecile de familie moștenite, că de unele noi nici nu poate fi vorba, au devenit poveri pentru urmașii care nu mai știu cum să scape de ele.
Am văzut oameni disperați, că nimeni nu vrea să accepte bibliotecile din casele lor, drept donație: nici școlile și nici bibliotecile publice n-au nevoie de ele, așa că mii, zeci de mii, de cărți sunt aruncate la tomberon, ca niște zdrențe dizgrațioase.
Mulți sunt fericiți că au scăpat de vechiturile astea, care, nu-i așa?, ocupau inutil un spațiu care poate fi regândit într-o viziune modernă, în care cartea nu mai poate ocupa nici măcar un colțișor.
Nu asistăm la amurgul cărților, ci la o adevărată apocalipsă,
mai dură decât rugurile Inchiziției, nazismului ori comunismului. Este un abandon bine calculat și rece, o despărțire, poate pe vecie, de lumea înaltă a spiritului.
Cum se vor termina toate acestea, cât mai este, până când cartea va ajunge o ciudățenie prisoselnică, nimeni nu știe, dar timpul întunecimii definitive, năpădește ca o buruiană rea, amiezile sporitoare ale cunoașterii.
Omenirea nu a trecut în lumea virtuală ca să citească și lucrul acesta este cât se poate de evident, atunci când vedem cum scrie. Comentarii, bineînțeles, ilogice, atunci când nu sunt înlocuite de-a dreptul, cu niște emoticoane ... și în acest carnaval, cu măști puse invers, nimeni nu se ridică să tragă un semnal de alarmă, chiar dacă se mimează câte ceva, așa cum a fost și recenta Zi a Lecturii Naționale, o inițiativă generoasă în fond, dar deformată de indolența celor care ar fi trebuit să o aplice, așa cum a fost ea gândită. Nu pot crede că după acest demers, numărul cititorilor a crescut în România, măcar cu unul.
Lovitura finală, va veni tot din zona economicului,
acolo unde se anunță halucinanta scumpire a hârtiei, astfel că puținii iubitori de carte, care în general sunt săraci, nu-și vor mai putea permite să-și mai cumpere nici măcar una, așa că nu le rămâne decât să pândească tomberoanele, în căutarea vreunei cărți și dacă vor fi norocoși, poate o să dea și peste un rest de mâncare...
SPONSORII EDIȚIEI:
