Oriunde te-ai afla în lume, există un loc care te trage înapoi, nu cu lanțuri, ci cu amintiri. Pentru mulți dintre noi, acel loc se numește Călinești-Oaș. Acolo unde ulițele păstrează pașii bunicilor, iar vântul adie a copilărie, a clop și a horă. Poate ai plecat pentru un trai mai bun, dar sufletul tău a rămas acolo, între dealurile Oașului. Acolo e acasă. Acolo ești tu, cel adevărat. Că ești în Spania, Italia, Germania, Anglia sau peste ocean – când închizi ochii și lași inima să vorbească, vezi un drum de țară, o casă cu prispa veche, o fântână la care ai băut apă cu pumnii și o poartă din lemn, sculptată cu răbdare și drag. Asta e Călinești-Oaș. Un loc care nu-ți iese niciodată din suflet, oricât de departe ai ajuns.
Comuna Călineşti-Oaş este situată în partea de vest a Depresiunii Ţării Oaşului şi în partea de nord-est a judeţului Satu Mare, la o distanţă de 40 de km de municipiul Satu Mare, reşedinţa judeţului, la 15 km de oraşul Negreşti-Oaş şi la 60 km faţă de municipiul Baia Mare.
Comuna se întinde pe o suprafaţă de 4188 ha, din care 828 ha intravilan şi 3360 ha extravilan, are o populaţie de 5133 locuitori, iar din punct de vedere administrativ, cuprinde satele: Călineşti-Oaş – centru administrativ, Lechinţa, Coca, Păşunea Mare; se învecinează: la nord cu localitatea Gherţa Mică, la sud cu Prilog Vii şi Livada, la est cu satul Boineşti, la vest cu localitatea Turulung, reprezentând, practic, graniţa dintre Ţara Oaşului şi Ugocea.
Scurt istoric
Aşezarea este foarte veche. Conform unor cercetări ştiinţifice în domeniul arheologiei, Vasile Pârvan aminteşte Călineştiul şi alte localităţi în lucrarea sa ”Getica”, stabilindu-le existenţa în neolitic.
După opiniile specialiştilor în arheologie, descoperirile de pe raza comunei Călineşti-Oaş ar putea avea o vechime între 10000 şi 35000 ani înainte de Hristos.
Prima atestare documentară a Călineştiului, însă, provine din anul 1490. Tot de atunci s-au păstrat menţiuni şi despre satul Lechinţa, care după unele surse ar avea o vechime şi mai mare decât comuna. Satele Păşunea Mare şi Coca au apărut în documente mult mai târziu.
Cercetările efectuate între 1964-1969 însă au indicat prezenţa unor comunităţi umane deosebit de vechi în zonă. Punctele de lucru deschise în această perioadă pe dealurile Bocoghiţa, Dîmboc, Dâmbul etc. au scos la iveală mărturii din epoca pietrei (paleoliticul superior). În unul din punctele de lucru s-a descoperit o vatră de foc (ceea ce indică o locuire de lungă durată), iar în urmă cu aproximatix 15 ani, în satul Coca a fost descoperit un topor din piatră şlefuită aparţinând epocii noi a pietrei (neoliticului). Remarcabile sunt şi descoperirile din epoca bronzului şi fierului, de asemenea, cetatea de pe dealul Hurca, datând cu 2800 de ani dinainte de Hristos.
În Evul Mediu, Oaşul s-a constituit ca zonă administrativă şi a început să fie cunoscut sub numele de „ţară” (cum a fost şi Ţara Maramureşului, a Lăpuşului etc.). Viaţa grea pe care au dus-o ţăranii în această perioadă a dus la iscarea unor frământări sociale. Odată cu răscoala de la Bobâlna din 1437, sunt menţionate tensiuni în zona Halmeului şi e posibil ca sătenii din cele 4 localităţi să fi participat la evenimente.
De asemenea, sunt menţionate mişcări ţărăneşti şi în jurul anului 1514. După moartea haiducului Pintea Viteazu şi înfrângerea revoltei curuţilor, contele Karoly i-a chinuit cumplit pe români. Una dintre cele mai aspre măsuri pe care a luat-o a fost desfiinţarea satelor şi strămutarea familiilor de români. Mulţi dintre fugari au ajuns până în Ţara Românească.
În anul 1727, în “lista de prefugi” apare şi numele voievodului local din Kanyhaza (Călineşti), Paszy Iakab-Vaida, care anunţă că şi din satul lui au fugit două familii.
În anul 1784, răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan s-a extins până în Ţara Oaşului, cuprinzând şi zona Seini. Documentele atestă faptul că după înfrângerea răscoalei şi răzvrătiţii din Călineşti au fost interogaţi de autorităţi.
Dorul de casă nu se uită
Ai plecat cu gândul la un viitor mai bun, dar ai luat cu tine mai mult decât hainele din bagaj: ai dus cu tine graiul oșenesc, gustul din copilărie, rugăciunile din biserica din sat și imaginea mamei care încă îți mai așteaptă pașii pe uliță. Acolo, în fiecare sărbătoare, în fiecare toamnă când frunza ruginește pe dealuri, Călineștiul te cheamă înapoi. Nu cu reproș, ci cu blândețe. Chiar dacă azi porți haine moderne și muncești în alte țări, în zilele de sărbătoare, gândul îți zboară la costumul popular, la jocul de duminică, la ceteră și doba care făceau inimile să bată la unison. În diaspora, tot mai mulți oșeni păstrează vie tradiția: se adună, se îmbracă în straie vechi și joacă „oșeneasca” cu aceeași mândrie ca acasă.
Vara, satul se umple de viață. Cei plecați vin acasă – unii cu mașini străine, alții cu copii născuți în alte țări, dar toți cu aceeași sete de acasă. Se pun porțile larg, se coace pâinea în cuptor, iar satul prinde viață ca în vremurile bune. Călinești-Oaș renaște în fiecare an prin cei care nu l-au uitat.
Poate că azi ești departe, printre străini, cu gândul la facturi și obligații. Dar undeva, într-o casă de la poalele Oașului, cineva încă te pomenește la rugăciune. Cineva mai aprinde lumina la fereastră în serile de sărbătoare, sperând că într-o zi vei bate iar la ușă. Călinești-Oaș nu e doar un loc pe hartă. E o parte din tine. Și tu ești o parte din el, oriunde ai fi.
Nicolae Ghisan
