Meditaţii (39). Cuvântul făptuitor și fapta cuvântătoare

Meditaţii (39). Cuvântul făptuitor și fapta cuvântătoare
Cuvintele Domnului, atingându-ne rațiunea și inima, ne deşteaptă credinţa în suflet, mișcându-ne voința spre săvârșirea binelui. Pentru mântuire nu este de ajuns doar credinţa dreaptă în Dumnezeu, ci mai trebuie şi fapte bune, deoarece credinţa, dacă nu are fapte, este moartă (Iacov II; 17). Se cere, așadar, transpunerea cuvintelor în fapte bune, întrucât adevărata credinţă se arată în concordanţa dintre cuvânt şi faptă. Astfel, putem depăşi piedicile societăţii actuale, care tinde să se îndepărteze tot mai mult de Dumnezeu şi de Biserică, de adevăratele valori spirituale, iar chipul lui Hristos va străluci mereu în ființa noastră.
Unirea cuvântului cu fapta conferă frumuseţe întregii vieţi, pentru că “viaţa fără de cuvânt mai mult foloseşte decât cuvântul fără viaţă. Viaţa şi tăcând foloseşte, iar cuvântul şi strigând supără. Dar dacă şi cuvântul şi viaţa se vor întâlni, fac o icoană a toată filosofia” (Avva Isidor Pelusiotul). Din inimă izvorăsc iubirea şi bunătatea faţă de semenii noştri, care ne îndeamnă la fapte mari, trezind întotdeauna în noi “dorul după viaţa veşnică”, după exprimarea lui Toma de Kempis.
“Dovedeşte-ţi vorbele prin fapte!, exclama Seneca. Rostul cel mai de seamă al înţelepciunii şi o dovadă, totodată, este să se pună de acord faptele cu vorbele omului”. Cuvântul inițiază și menține atât dialogul dintre om și Dumnezeu (rugăciunea), cât și dialogul dintre om și om, în timp ce fapta bună constituie materializarea cuvântului sau modalitatea de exteriorizare a dialogului interpersonal. Dumnezeu-Tatăl ne-a vorbit prin Cuvântul (Logos-ul divin), adică prin Fiul Său întrupat – Iisus Hristos (Ioan I; 1-3, Evrei I; 1-3), iar noi vorbim cu Dumnezeu prin rugăciune. Comunicarea interumană este extrem de importantă, iar unealta comunicării este cuvântul. Omul care are numai cuvintele, dar nu are faptele este asemenea pomului care are frunze, dar nu are fructe, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Mulţi ne aflăm în această situaţie. Una spunem şi alta facem. Dăm sfaturi pe care noi, însă, nu le urmăm. Şi atunci, nu dăm oare dovadă de făţărnicie? Prin urmare, se impune să vorbim frumos, dar să și trăim frumos, rânduindu-ne viaţa în aşa fel încât ea să poată învăţa chiar şi fără cuvinte. Este vorba aici despre cuvântul făptuitor – care îndeamnă voința spre săvârșirea faptelor bune – și fapta cuvântătoare – care vorbește de la sine, reprezentând o pildă demnă de urmat/de imitat. Aceasta este cartea de vizită a creștinului credincios. Exemplul personal constituie cea mai puternică predică pentru cei din jurul nostru, pentru cei în mijlocul cărora trăim şi ne desfăşurăm activitatea zi de zi. Cuvintele rostite şi pilda vieţii pot clădi sau nărui, pot reda speranța sau pot cufunda în deznădejde.
În tot ceea ce spunem şi facem să ne gândim la Părintele nostru ceresc, la Dumnezeu, Care ne poartă de grijă în permanenţă. Nu se cuvine, oare, să-I mulţumim prin faptele noastre bune? Să fim creștini autentici indiferent de locul în care ne-am găsi: în biserică, în familie, în societate, la locul de muncă. Să răspândim în jur lumină, iubire, bunătate și iertare, ca semenii noștri, văzându-ne, să fie și ei, la rândul lor, iubitori, buni, milostivi, iertători. Dacă dorim să schimbăm ceva trebuie să începem cu noi înșine, cu propria noastră mentalitate. Doar schimbându-ne noi, vom reuși să-i determinăm pe alții să se schimbe în bine. Cheia succesului este în noi înșine.
Preot Dr. Cristian Boloş
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble