PAGINA DE CULTURĂ LA VERTICALI PENTRU ROMÂNIA - Conexiuni Cronografe

PAGINA DE CULTURĂ LA VERTICALI PENTRU ROMÂNIA - Conexiuni Cronografe
||||||||
De: LOREDANA  A.  ȘTIRBU  – editorialist; responsabil Secția Cultură la VERTICALI PENTRU ROMÂNIA,  Membră a UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI  Filiala Satu Mare, Preşedintă a Cenaclului literar Cronograf;
Scriitorii nu trăiesc doar în realitate — ei locuiesc și în tărâmuri nevăzute, acolo unde cuvintele capătă formă, culoare și suflet. Ei ascultă tot ce lumea uită să spună, dau glas emoțiilor care altfel s-ar pierde în zgomotul zilei. Prin fiecare pagină scrisă, un scriitor întinde o punte întregând și inimă, între tăcere și revelație. Citiți-i cu răbdare și cu mirare, căci în rândurile lor nu veți găsi doar povești, ci fragmente din oameni, din timpuri și din vise. Acolo, printre metafore și tăceri bine așezate, vă veți descoperi uneori mai clar decât în propria oglindă.
        A scrie înseamnă a vedea dincolo de aparențe și a simți mai adânc decât se vede. Scriitorii locuiesc în acel spațiu dintre real și imaginar, unde fiecare emoție devine o poveste, iar fiecare poveste devine o fereastră către înțelegere. Prin rândurile lor, ei ne oferă nu doar evadare, ci și reflecție, curaj, vindecare.
       Fă-ți timp să auzi vocea din spatele cuvintelor, să simți ritmul tăcerilor și să te regăsești printre fraze, uneori, în cartea altcuiva se află exact răspunsul de care aveai nevoie.

Felician Pop s-a născut la 25 noiembrie 1961 la Satu Mare, este doctor în Filologie al Universității Tehnice Cluj Napoca, 2017 

și Președinte al filialei Satu Mare a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
       Activitate literară:
 Preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Nord Vest Satu Mare (din 2005),
Fondator al revistelor literare „Citadela” (2005) și ”Cronograf” (2015)  Satu Mare şi a revistei de etnologie „Confluenţe Satu Mare (2005).Inițiator și realizator al mai multor acțiuni culturale pentru românii din Ungaria, Ucraina, Republica Moldova .    Autor a 19 volume de literatură, istorie şi monografii.
Fluturi în zăpadă
Brusc,
Sania mea
Se rupe într-o rădăcină fierbinte.
Topirea
E numele prescurtat,
Ultim,
Al unei dispariții forțate.
Un câine adulmecă fluturii,
Lătratul lui devine astfel
Un îndemn pentru zbor.
E-o iarnă fără nume,
Una pe care ne-o putem lipi
Fără grijă pe inimi,
Soarele, oricum nu mai poate
Să facă altceva,
Decât să ne împrăștie
În fertilele brazde...
Sub sori
Într-un amurg
Lumina se cuibărește
Și-n ascunziș
Dă peste mine
Un evantai umil de umbre.
Mugurul întunericului
Va bâjbâi ca un vis orb
Înspre trezire.
Și poate că doar cuibul
Rupt de ouă,
Rupt de aripi
Lipit totuși,
Cu lutul acela mărunt,
Va rămâne
Să dea socoteală
Pentru încremenire.
Locatar
Tot m-am mutat până
La urmă,
În orașul acela imaginar...
Cer
O pasăre împărțește
Loturi pe boltă,
Celor ce încă mai zăbovesc pe acolo.
Aripile ei trasează
Arealuri concrete
Și-un cimitir
Pregătește pentru cadavrul cerului
Un loc de îngropat sub încă un cer
Cu oseminte de stele
Cu-n craniu de soare
Și-un umăr de lună
E tot ce mai rămâne din visul acesta!
Mă-ngrop sub o groapă
Tot mai aproape de un alt răsărit.
Refugii
Ce-a mai rămas din noi?
Un biet refugiu
Pentru cuvinte orfane
Am devenit un soi de spital
Pentru sentimente irecuperabile,
Ori pivnița unui muzeu
Care se străduiește
Să prefacă igrasia
În mucegai nobil.
Ne-a mai rămas
Un singur cuvânt
Și o mie de tăceri
Nu pot să-l înlocuiască!

Florina Juncu-poet s-a născut în data de 19 ianuarie 1977

la Drobeta -Turnu Severin ...

scrie poezii și proză scurtă, publicate în volume personale și volume colective. Este membră a cenaclului Cronograf și totodată una dintre cele mai talentate voci feminine ale județului nostru.
La păscut de mântuire
Turme de spaime
au năvălit în oraș
au călcat totul
în picioare
cu tălpile goale
pline de solzi
cu rânjetul pe buze
s-au lăsat devorate
de oamenii de la balcoane
pe nerăsuflate negândite
au dat năvală
în sânge în oase
au paralizat tandrețea
îmbrățișărilor izgonite
din cetate.
S-a lăsat ceața
în oamenii de la balcoane
respirațiile nu mai suflă
în pânzele corăbiilor
care ne purtau altădată
dincolo de orizont
respirațiile doar ridică praful
în nori groși
care cheamă lăcustele
mâncătoare de mântuire
să îi scape pe oameni
de ea
și de ei inșiși.
Complotul copiilor
Aici nu e locul potrivit
nicăieri nu este
acum nu e timpul potrivit
niciodată nu a fost
pentru copilărie
E periculos să fii copil
un ascet deghizat
în luptător de guerilă
și totuși copiii
încă mai respiră
și complotează
să nu mai crească mari
vor pune la cale
cea mai mare revoluție
a tuturor timpurilor
vor fi primiți
doar adulții
cu aromă de migdale
amare.
Vitrine pentru vieți
Colecționari de oameni
culegători de vieți
își așează exponatele
cu religiozitate
în vitrine ignifugate
incasabile, securizate
doar așa vor ajunge
Dumnezei responsabili
pentru binele tuturor
Vor dărui lumea nouă
fără incertitudini
neliniștitoare
fiecare ființă va avea
vitrina sa
cea mai bună protecție
împotriva pericolului
de a trăi.

Cornelia Bălan Pop (pseudonim Corina Petrescu)

s-a născut la 10 martie 1955 în Dej

         A fost profesor de limba franceză absolventă Facultății de Filogie , secția franceză - română și a debutat în revista literară ”SEMNE EMIA”, coordonator: Paulina Popa, cu poezia: Haina haină. A publicat numeroase cărți de poezie, eseuri, epigrame, traduceri, fiind membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - filiala Satu Mare și membră a Cenaclului Cronograf.
CRUDA REALITATE
Zâmbetul -
O exteriorizare
A spaimei de a fi.
IARNA
Oricât de ostilă,
Prima ninsoare
Stârnește uimire.
CANICULĂ
Primăvara aceasta
Lăcrămioarele
N-au mai putut înflori.
MAI  ÎNCOLO…
Te doare fără să te fi lovit,
Apoi, nu te mai doare
Absolut nimic.
MAMA
Un loc din lume unde,
Oriunde ai fi, îi poți spune :
Acasă.
VIAȚA
Dureros și veșnic
Rămas-bun, îmbrăcat în
Petale de trandafir.
NOU – NĂSCUT
Miracolul îmbrățișării,
Mai puternic decât groaza
De durere.
ÎMBRĂȚIȘARE
Suflet
Lângă suflet
Lângă suflet.
FEERIC
Ajun,
Crăciun,
O zi după
Crăciun.
CALENDAR
Știu trecerea zilelor
După cum mi se termină
Blisterul de medicamente.
DESPĂRȚIRE
Răsare același
Soare, dar,
Din motive diferite.

            SPONSORII EDIȚIEI: 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble