Trăim vremuri literare în care poezia poate începe cu „@” și se poate termina cu „#feels”. Într-un secol în care o carte bună concurează la atenție cu un videoclip de 15 secunde, literatura actuală nu s-a resemnat, ci dimpotrivă, și-a pus adidașii cu LED-uri și a ieșit la jogging prin inima generației digitale. Să nu ne lăsăm păcăliți de aparențe: chiar dacă azi scriitorul are și cont de Instagram, iar cititorul își notează gândurile într-o aplicație cu reminder de „zen mode”, literatura e vie, dinamică, și adesea mai sprintenă decât un influencer pe bicicletă electrică.
Autorii de azi?
Ei bine, sunt niște alchimiști moderni care amestecă stiluri, teme și forme ca într-un smoothie de sensuri. Avem poeți care scriu în vers alb și îți lasă inima tremurând ca un GIF animat (Rupi Kaur), romancieri care pun realitatea sub lupă cu ironie și blândețe (cum face Tatiana Țîbuleac), dar și eseiști care par să fi învățat să scrie direct din conversații cu inteligența artificială (nu dăm nume ). Și totuși, ceea ce face literatura actuală atât de… savuroasă, e tocmai libertatea ei.
Nimeni nu te ceartă dacă scrii un haiku despre iubire și apoi, două pagini mai târziu, despre gustul copilăriei dintr-o napolitană uitată în buzunar.
Vocea autentică e la mare căutare
Nu trebuie să fii Balzac. Poți fi tu – cu toate fricile, bucuriile, contradicțiile și dansurile tale pe ploaie. În plus, nici cititorii nu mai sunt ce-au fost! Ei vor să râdă, să plângă, să înțeleagă și să revinăZ; uneori citesc în metrou, alteori în pat, cu o cană de ceai și pisica în brațe. Vor fraze sincere, dialoguri vii și povești care nu se tem de realitate, dar o transformă într-o formă de magie discretă.
Literatura actuală este, poate, mai puțin solemnă decât în alte epoci ... dar e profundă în felul ei lejer, îndrăzneață în simplitate și, cel mai important, e încă o poartă deschisă spre sufletul lumii. Așadar, literatura de azi nu mai poartă doar frac și joben, ci uneori și hanorac cu glugă și adidași colorați; e prietenoasă, curajoasă și mereu în mișcare. Ne invită să citim nu doar cu mintea, ci și cu inima — și ne amintește că în fiecare cuvânt poate încăpea un univers întreg.
Să nu ne temem de nou, de amestecuri sau de stiluri care dansează în afara tiparelor. Cât timp există emoție, mirare și dorință de poveste, literatura rămâne vie ... și da, poate că nu știm cum va arăta romanul viitorului, dar un lucru e sigur: va avea și el suflet.
Poate chiar și un emoji la sfârșit ... :).
„Oameni și litere” (Pagini cu suflet din Satu Mare și dincolo de el)
MIHAI SAS - Prozator
Născut la 27 martie 1932 la Hărniceşti (jud Maramureş) este autor a numeroase cărţi de proză dar şi poezie, membru activ al Cenaclului Cronograf. Trandafirii roșii Totul e atât de alb, de tăcut și îngropat în zăpadă, singur zăcând în tăcere mă deprind cu liniștea. În timp ce lumina se odihnește pe albii pereți, pe pat și mâini, mă simt un nimeni. Numele și veșmintele mele le-am cedat la magazia spitalului. Legenda mea le-am dăruit-o celor ce mă anesteziază, iar trupul, chirurgilor – ei mi-au proptit capul între cearceaf și pernă ca pe un ochi între pleoape care refuză să se-nchidă. El e vopsit, trebuie să o ia de la început cu toate. Surorile se perindă într-una fără să mă tulbure, trec lin ca pescărușii prin salon, cu bonetele lor albe, făcând aceleași lucruri cu mâinile, una aidoma celeilalte, și nu-i cu putință să știi câte sunt. Trupul meu e o pietricică pentru ele, și-au grijă de el ca apa de pietrișul peste care curge și-l lustruiește blând. În seringile lor strălucitoare mi-aduc toropeala și somnul. M-am rătăcit cu totul și mi-e lehamite de-ale mele… Trusa mea de toaletă, e lăcuită, e-un flacon cu pilule, zâmbetele lor abia mi-ating pielea, ca niște surâzătoare croșete. Am lăsat lucrurile să plutească în voie, o corabie încărcată în vârsta de nouăzeci de ani atârnându-mă cu încăpățânare de numele și adresa mea. Mi-am măturat mintea de toate amintirile dragi, cu cicatrici pe piele, gol pe căruciorul cu perne de plastic am văzut cum serviciul de ceai, sertarele cu rufe, cărțile mele se topeau din privire iar apa îmi trecea peste creștet. Iată-mă călugăr, niciodată n-am fost atât de pur. Nici nu-mi dorisem flori, dorisem numai să stau întins cu palmele către tavan, să uit de toate. Ce libertate, Doamne, n-aveți habar ce libertate… E atât de adâncă această pace încât te amețește și nu-ți cere nimic. Vizită - o femeie îmbrăcată în alb intră în salon cu un buchet de trandafiri roșii. Trandafirii, înainte de toate, sunt prea roșii și dor. Se-aude respirația chiar prin hârtia în care sunt înfășurați, le aud cum respiră ușor prin albele scutece, ca pe un prunc. Roșul lor vorbește rănii mele și pe-nțelesul ei. Nimeni nu mă pândea înainte, acum sunt pândit. Trandafirii se uită la mine, fereastra mă vede din spate, pe fereastră lumina pătrunde încet și-apoi dispare când eu sunt un nimeni, caraghios și șters, între ochii și ochii trandafirilor, și nu mai am nici urmă de chip și-aș fi vrut să apun. Trandafirii roșii îmi mănâncă tot oxigenul. Înainte de vizită, era o atmosferă calmă, un simplu du-te-vino, învălmășite respirații, fără zarvă. Trandafirii și alte buchete de flori au adus o larmă asurzitoare, acum aerul se poticnește de ele și se învolburează în jurul lor cum se poticnește și se învolburează râul în jurul unei mașinării ruginite, căzute la fund. Pereții înșiși par de-acum de culoare roșiatică. Poate ar trebui zvârlite afară buchetele – ele cască spre mine niște guri, ca de uriașe pisici africane și-mi simt bătăile inimii: potir cu flori roșii care se închide și se deschide numai de dragul meu. Apa pe care o beau e caldă și sălcie ca apa de baltă și vine dintr-un tărâm unde sănătatea n-a călcat niciodată. Privesc plafonul care nu mai e alb, văd stele pâlâind aici, lucind departe, se adună nori negri care transformă cerul în islaz. Eu am căzut pe gânduri goale cu fruntea-n hazul de năcaz și aud un cățel lătrând singur în visul de-a ajunge haită și eu plâng lacrimi de pipetă.
Într-un singur arc de fier, podul unește satul cu orașul, sudul cu nordul și cunoscutul cu necunoscutul.
Panorama literară sătmăreană
,,o rubrică dedicată autorilor şi cărţilor născute pe meleaguri
sătmărene,
